Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)

Muzeul Național al Banatului organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post  contractual de execuție vacant, pe perioadă nedeterminată, cu durată normală a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână de:

Condiții generale de participare la concurs:

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant conform art.15 din H.G. nr.1336/2022:

  1. a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art.1 alin (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor personae sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute de art.35 alin (1) lit. h).

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcțiilor contractuale sunt:

 

Concursul se va organiza conform următorului calendar:

 

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

  1. a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
  2. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  5. e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  7. g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. h) curriculum vitae, model comun european.

Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la  lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 din Hotărârea nr. 1336/2022.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la  lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la  lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice.

În funcţie de decizia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul secretariat, sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34 din Hotărârea nr. 1336/2022.

În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

Nerespectarea prevederilor menționate mai sus , conduce la respingerea candidatului.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34 din Hotărârea nr. 1336/2022, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

 

BIBLIOGRAFIE:

  1. Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicat;
  2. Legea nr.311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată;
  3. Legea nr.82/1991 a contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Hotărârea Guvernului nr.1336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
  5. Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr.618/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Notă: La studierea actelor normative din bibliografie, candidații vor avea în vedere toate republicările, modificările si completările intervenite până la data depunerii dosarelor de concurs.

 

Coordonate de contact: Muzeul Național al Banatului, mun.Timișoara, jud.Timis, str. Martin Luther, nr.4, (Bastionul Maria Theresia), Compartiment Finaciar, Contabilitate și R.U., nr. telefon: 0256/491339, e-mail: muzeul.banatului@yahoo.com.

rezultat final director adjunct

rezultat interviu director adjunct

rezultat proba scrisa adjunct

ANUNŢ

 Muzeul  Național al Banatului, cu sediul în Mun.Timişoara, Piaţa Huniade nr.1, organizează în perioada, 27.04.2023 – 26.05.2023, concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuție  vacante:

I.Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente, conform art. 35 din HG nr.1336/2022:

  1. a) formular de inscriere la concurs, conform modelului prevazut la anexa nr. 2;
  2. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, aflate in termen de valabilitate;
  3. c) copia certificatului de casatorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume,dupa caz;
  4. d) copiile documentelor care atesta nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializari, precum si copiile documentelor care atesta indeplinirea conditiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau institutia publica;
  5. e) copia carnetului de munca, a adeverintei eliberate de angajator pentru perioada lucrata, care sa ateste vechimea in munca si in specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. f) certificat de cazier judiciar sau, dupa caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  7. g) adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare, eliberata de catre medicul de familie al candidatului sau de catre unitatile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului;
  8. h) certificatul de integritate comportamentala din care sa reiasa ca nu s-au comis infractiuni prevazute la  1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificarile ulterioare, pentru candidatii inscrisi pentru posturile din cadrul sistemului de invatamant, sanatate sau protectie sociala, precum si orice entitate publica sau privata a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane in varsta, persoane cu dizabilitati sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizica sau evaluarea psihologica a unei persoane;
  9. i) curriculum vitae, model comun european.

Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Locul de depunere a dosarelor de concurs:

Muzeul Național al Banatului, Mun.Timișoara, str.Martin Luther, nr.4 (Bastion Theresia), Compartimentul Financiar, Contabilitate și Resurse Umane până la data de  12.05.2023,  ora 14, zilnic între orele 11-14.

       Persoană de contact: Dragoslava Babcsanyi.

  1. Condiţii generale și specifice prevăzute în fișa de post:

1.pentru postul de inspector de specialitate, grad profesional II, Compartimentul Tehnic și Administrativ

 

2.pentru postul de muzeograf, grad profesional IA, Compartimentul Științele Naturii

 

III. Condiţiile necesare ocupării unui post de natură contractuală vacant, conform art. 15 din HG. nr. 1336/2022:

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. a) are cetatenia romana sau cetatenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spatiul Economic European (SEE) sau cetatenia Confederatiei Elvetiene;
  2. b) cunoaste limba romana, scris si vorbit;
  3. c) are capacitate de munca in conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003- Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  4. d) are o stare de sanatate corespunzatoare postului pentru care candideaza, atestata pe baza adeverintei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitatile sanitare abilitate;
  5. e) indeplineste conditiile de studii, de vechime in specialitate si, dupa caz, alte conditii specifice potrivit cerintelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale, contra autoritatii, contra umanitatii, infractiuni de coruptie sau de serviciu, infractiuni de fals ori contra infaptuirii justitiei, infractiuni savarsite cu intentie care ar face o persoana candidata la post incompatibila cu exercitarea functiei contractuale pentru care candideaza, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu executa o pedeapsa complementara prin care i-a fost interzisa exercitarea dreptului de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii sau fata de aceasta nu s-a luat masura de siguranta a interzicerii ocuparii unei functii sau a exercitarii unei profesii;
  8. h) nu a comis infractiunile prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea  118/2019privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificarile ulterioare, pentru domeniile prevazute la art. 35 alin. (1) lit. h).

 

IV . Bibliografia şi, după caz, tematica :

1.pentru postul de inspector de specialitate, grad profesional II, Compartimentul Tehnic și Administrativ:

1) Legea nr.311/2003 – Legea muzeelor și a colecțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

2) Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și completările ulterioare;

3) Codul Adminidtrativ din 03.07.2019;

4) Hotărârea de Guvern nr.886/2008 pentru aprobarea Nornelor de clasare a bunurilor culturale mobile;

5) Ordinul nr.2035 din 18.04.2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidența, gestiunea și inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecții publice, case memoriale, centre de cultură și alte unități de profil;

6) Legea nr.319/2006 privind securitatea și siguranța în muncă;

7) Legea nr.50/1991 Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, actualizată;

8) Legea nr.10/1995 Legea privind calitatea în construcții;

9) Hotărârea de Guvern nr.273/1994 prinind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora;

10) Hotărârea de Guvern nr.343/2017 privind modificarea H.G. nr.273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora;

11) Legea nr.307/2006 privind apărarea îpotriva incendiilor;

12) OMAI nr.129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protective civilă;

13) HGR nr.571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu;

14) Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă;

15) Hotărârea de Guvern nr.1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr/319/2006;

16) Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.390 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare;

17) Hotărârea Guvernului nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordul cadru din Legea nr.98/2016;

18) Legea nr.101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;

19) Ordonanța de Urgență nr.78 din 16 iunie 2000 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;

20) Ordonanța de Urgență nr.195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;

21) Legea nr.64 din 21 martie 2008 (republicată) privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil Ordinul 5/2009;

22) Ordin nr.130 din 10 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnică a instalațiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR – operator RSVTI.

 

2.pentru postul de muzeograf, grad profesional IA, Compartimentul Științele Naturii:

  1. Calendarul de desfăşurare a concursului:
  2. Locul unde se desfăşoară concursul: sediul Muzeului Național al Banatului, Mun.Timişoara, str.Martin Luther, nr.4 (Bastion Theresia):

Afișarea rezultatelor în cel mult o zi lucrătoare de la data selecției dosarelor.

Depunere contestații în cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor.

 

Afișarea rezultatelor în cel mult o zi lucrătoare de la data probei scrise.

Depunere contestații în termen de cel mult o zi  lucrătoare de la data afișării probei scrise.

Afișarea rezultatelor în cel mult o zi lucrătoare de la data probei de interviu.

Depunere contestații în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului interviului.

  1. Dosarele de  înscriere a candidaților la concurs se depun la Muzeul  Național al Banatului, Mun.Timisoara, str.Martin Luther, nr.4 (Bastion Theresia) în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului (până la 12.05.2023, ora 14).

 

selectie dosare director adjunct

final inspector

rezultat final supraveghetor

rezultate interviu inspector de specialitate

rezultat interviu supraveghetor

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down