„Viața nu este în primul rând o căutare a plăcerii, cum a susținut Freud, nici o căutare a puterii, cum a susținut Adler, ci o căutare a sensului.”
– Viktor Frankl„Life is not primarily a quest for pleasure, as Freud believed, or a quest for power, as Alfred Adler taught, but a quest for meaning.”
– Viktor Frankl
Precum Creația lui Dumnezeu, viața omului începe cu separarea între lumină și întuneric, între aur și negru. Se și spune, când se naște, că a văzut lumina zilei. Văzând-o pe aceasta, tentația este de a crede că este singura. Atent la mersul lumii, la succesiunea dintre diurn și nocturn, la vreme și vremuri, la marile cicluri în mic și în mare, de la însămânțare la recoltă și de la copilul de ieri la adultul de azi, persoana umană, indiferent de epocă și de loc, află că mai este o lumină, o sursă de căldură, o mângâiere. Unii spun acestei a doua lumini suflet, alții rațiune, alții emoție, alții conștiință. Oricum ar fi numită, întâlnirea celor două lumini, cea a omului în mic și cea a existenței în mare, se suprapun și întrepătrund deopotrivă, structurând însuși actul vieții. Aceasta se vede în maniera în care, prin lumina a doua, care de fapt este cea dintâi, recunoaștem fără să fie învățat forme și simboluri, expresii și sensuri. Omul este pre-scris, posesor de pre-cunoaștere: că nu realizează sau, cu atât mai bine, când realizează profunzimea lumii care îl precede, aparent paradoxal,el va transforma propriul său traseu în efort, conștient sau nu, de recuperare, de refacere a ordinii de la capătul „vechi” al drumului. Asta explica de ce se regăsește, sub ploaie, precum puiul în oul din care a apărut, adăpostindu-se în nostalgia începutului. Iată de ce (mai) toate spațiile de cult, fapt vizibil cu prisosință în cele creștine, oferă cuibul: structură inalienabilă de punct/centru, cerc, pătrat și de cruce peste care se adaugă, asemeni crenguțelor, propriile noastre drumuri care, din această perspectivă, nu duc în jos, ci în sus.
Ghid audio – Sala 1
Similarly to God’s creation, human life commences with the separation between light and darkness, between gold and black. It is even said, when one is born, that one saw the light of day. Seeing this light, we are tempted to believe that it is the only one. Attuned to the way of the world, to the sequence between day and night, to the passage of time, to the great cycles on a small and large scale, from sowing to harvest and from yesterday’s child to today’s adult, human beings, irrespective of time and place, learn that there is yet another light, another source of warmth, a soothing touch. Some call this second light the soul, others reason; some emotion, others consciousness. However we name the encounter between the two lights, the one of the individual on a small scale and that of existence on a larger scale, these two overlap and seep into each other, shaping the act of life itself. This is visible in the way in which, through the second light, which is actually the foremost, we recognize forms and symbols, expressions and meanings with no prior instruction. Man is pre-ordained, endowed with pre-knowledge: whether he realises or, better yet, when he realises the depth of the realm which paradoxically precedes this one, the world will alter its course, consciously or not, in an effort of recuperation, of restoring order at the end of the road. This explains why man finds himself, under the rain, like the chick in the egg from which it emerged, sheltering himself in the nostalgia of the beginning. Hence, (almost) all places of worship, most readily visible in Christian spaces, offer the nest: an inalienable structure of point/centre, circle, square and cross, to which are added, like little branches, our own paths; from this viewpoint, they do not point downwards, but upwards.
Audio guide – Room 1
Ieșit din noapte la lumină, omul face destul de curând experiența limitei, a durerii, a lipsei. Se poate spune că are durerile fantomatice ale celui cândva întreg, dar care, amputat existențial, precum după Izgonirea din Rai, se afundă în ceea ce unii, grăbiți și superficiali, numesc realitate. Zbaterea aceasta nu este însă nici fatalitate, nici lipsă de sens, nici „dovadă” că Dumnezeu este slab, indiferent, că lipsește sau că a murit de-a dreptul. Dimpotrivă. Acum se vede că avem o experiență la intersecție, că verticala și orizontala ne întemeiază și ne orientează plecând din punctul central, acel grăunte de aur, de fapt vârful abia perceptibil al unui munte de pe harta de dincolo, în mijlocului obscurului saturat. Aurul originar îl regăsim, la propriu, în celula care stă la baza oricărei viitoare vieți, indiferent de regn. Real și simbolic deopotrivă, din boabele de grâu, abandonate aparent prin încredințarea lor întunericului teluric, se nasc mugurii nădejdii. Or, sacrificiul este al doilea centru de aur, răspunsul de sânge la aurul cel dintâi și cale de recâștigare a acestuia. Așa cum observăm în cultura creștină, la rândul ei ecou al multor altora, axa principală a omului este cu două capete: unul văzut și altul nevăzut. De aceea, se poate spune că nu suntem doar ființe crucificate între pământ și cer, între istorie și veșnicie, dar și icoane, realități care amintesc și anunță Realitatea din care am venit și spre care ne îndreptăm. Pe acest drum, crucea ne este stea.
Ghid audio – Sala 2
Stepping out of the night into the light, man soon experiences constraint, pain, loss. It can be said that he bears the phantom pain of one who was once whole but who, existentially amputated, as after the expulsion from Paradise, plunges into what some, eager and shallow, call reality. This struggle is neither fatality, nor lack of meaning, nor “proof” that God is weak, indifferent, that He is absent or downright dead. On the contrary. Now it is clear that we are dealing with experience at the crossroads, that the vertical and horizontal lines set us in motion and orient us starting from the central point, that grain of gold, the hardly perceptible mountain peak on the map of the hereafter, in saturated darkness. We find the original gold, literally, in the cell which lies at the foundation of all future life, regardless of biological kingdom. Actually and symbolically, from the grains of wheat, apparently tortured in their entrustment to telluric darkness, spring the buds of hope. Thus, sacrifice is the second centre of gold, the response in blood to the original gold and a means to regain it. As seen in Christian culture, itself an echo of many others, the main axis of man is double-ended: at one end visible and at the other invisible. Therefore, it can be maintained that we are not solely beings crucified between earth and heaven, between history and eternity, but also icons, realities reminiscent and anticipatory of the Reality we came from and the one we are headed towards. On this path, the cross is our guiding star.
Audio guide – Room 2
Călătoria este, cum altfel?, pe o direcție, dar nu și lineară. De la arcurile din arhitectură la psalmodia unduioasă, viața ilustrează splendoarea, frecvent labirintică, a unei căutări cu punct fix. La orice moment al zilei și nopții, precum în cultul bizantin, referința rămâne aceeași: în noapte, lumina, în lumină, amintirea viitorul mormânt. De unde și nevoia de a ne încredința mereu și mereu, obsesiv chiar, că suntem în intersecția corectă, acolo unde viața și moartea se transformă în eternitate, unde aurul transfigurează negrul. Firește, aici pot fi citate bogate surse de cunoaștere, literatură și meditație din patrimoniul Bisericii de Răsărit, Ortodoxia nefiind altceva, etimologic, decât menținerea sufletului și a minții întregi în mijlocul lumii, în dreapta credință care oferă temelie dreptei judecăți. Repetitiv, precum în celebra rugăciune a lui Iisus, ecou al mantrelor din alte locuri și vremuri, ne încredințăm mereu și mereu de noblețea noastră incontestabilă, chiar dacă frecvent ignorată sau știrbită de noi înșine și mai ales de alții. Acum, din ce în ce mai mult aurul originii se împletește cu albastrul chemării.
Ghid audio – Sala 3
The journey is – how else? – in one direction, but not linear. From the arches in architecture to flowing psalmody, life illustrates the splendor, often labyrinthine, of a quest with a fixed point. At any time of day and night, as in Byzantine worship, the reference point is the same: in night, light, in light, the remembrance of our future grave. Hence the need to reassure ourselves time and again, obsessively even, that we are at the right intersection, where life and death shift into eternity, where the gold transfigures the black. Naturally, one can cite here numerous sources of knowledge, literature and meditation from the heritage of the Eastern Church, as Orthodoxy entails the keeping of one’s soul and mind whole in the midst of the world. Repetitively, as in Christ’s famous prayer, which echoes mantras of other places and times, we reassure ourselves persistently of our irrefutable nobility, even if frequently ignored or diminished. Now, the gold of our origins intertwines with the blue of our calling.
Audio guide – Room 3
Cum ne indică atât de sugestiv tradiția religioasă, creștină mai ales, dar nu numai, nimic nu poate ostoi setea omului de veșnicie, alina fricile lui sau vindeca rănile unor auto-abandonuri trecute precum exemplul hristic al bobului închis în pământ și ieșind ca plantă la lumină, a omului zăvorât într-o peșteră și evadat a treia zi, a mortului înviat. Ce germinație scurtă! Este precum în cazul convertirilor de ochi, de auz, de palpabil, de miros, de gust, ulterior văzând nevăzutul, auzind neauzitul, pipăind de-neatinsul, mirosind irespirabilul și gustând neașteptatul. Această bucurie se traduce în rozul funerar, în ecoul ultimei tentative, încrâncenate și cumplite, a negrului de a înghiți aurul, încercare zădărnicită de sângele pus chezășie. Dincolo de riscul excesului antropomorfismului, de învăluirea masivă a miezului, de apăsată umanizare în detrimentul îndumnezeirii, isprava sufletească constă în decantarea pascală a după-biologiei, a după-vieții, sursă de a trăi încă-biologia, încă-viața cu gratitudinea și delicatețea pe măsură.
Ghid audio – Sala 4
Religious tradition, particularly (but not limited to) the Christian tradition, suggests so evocatively that nothing can quench man’s thirst for eternity, soothe his fears or heal the wounds of past self-abandonments like the Christ-like example of the seed buried in the ground and emerging as a plant into the light, or of the man locked in a cave and escaping on the third day. What a short germination! It is as a conversion in sight, hearing, touch, smell and taste, which later enables us to see the unseen, to hear the unheard, to touch the untouched, to smell the unbreathable and to taste the unexpected. This joy is translated into the funereal pink, an echo of a last attempt, fierce and dreadful, of black to swallow the gold. This attempt is frustrated by the blood pledged for our sake. Beyond the risky excess of anthropomorphism, beyond the massive envelopment of the core, beyond weighty humanization to the detriment of deification, the soul’s achievement resides in the Paschal decantation of after-biology, of the after-life.
Audio guide – Room 4
Celebrarea biruinței cerului este un moment care dă și umple cu sens tot parcursul de până acum. La scara noastră, adică a unora încă muritori, pe cale să devenim nemuritori, biruința cerului ne structurează orizontul cotidian, face posibile matematicile și geometriile cunoașterii, ale avântului către aceasta, făcând din limită o invitație. Ilustrarea acestui fapt în ordine simbolică se poate contempla în lucrarea lui Oravitzan de la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu(ICAM). Și acolo, precum aici, vedem abundența copleșitoare a albastrului ca fundal, a acelui lapislazuli rezervat din vechime în diferite arii culturale spațiilor de cult, dar și celor de retragere, de tihnă, de meditație, dar inclusiv, deloc macabru, mormintelor, precum vedem la mausoleul Gallei Placidia din Ravenna. Crugul cerului ne oferă iarăși și iarăși lumina cea adevărată, aurul în nimbul său. Ce terapie anti-angoasă!
Ghid audio – Sala 5
Celebrating Heaven’s victory is a moment that fills with meaning every step taken so far. On our level, of the still mortal, but on our way to immortality, Heaven’s victory configures our daily horizon. It makes possible the mathematics and geometry of knowledge, of the advancement towards it, turning limit into an invitation. The symbolic illustration of this idea can be contemplated in in Oravitzan’s work at the ICAM. There, as here, we see the overwhelming abundance of blue, of that lapis lazuli reserved from ancient times in various cultural areas for places of worship, but also for places of refuge, of rest, including (the not at all macabre) tombs, as seen in the Mausoleum of Galla Placidia in Ravenna. Heaven’s sanctuary repeatedly offers us the true light, the gold in its halo.
Audio guide – Room 5
Dar cum celebrăm și ne bucurăm de biruința cerului? Prin cunoștință și recunoștință. Numele grecesc al acesteia din urmă este euharistia, adică mulțumirea. Exprimarea ei înseamnă să ne îmbrăcăm în cămășile care actualizează țesătura fină dintre aici și acolo, dintre deja și nu încă. Astfel, cămășile cu urmele cuielor negre și a luminii în sânge sunt precedate de cele cu irizații de roz care fac trecerea către cele ale nașterii, ale emergenței, deloc întâmplătorîncrustată simbolicîn motive florale ce trimit la arborele vieții, la Raiul natal. Precum în broderiile Mariei de Mangop, regăsim peste tot intersecția, crucea, reperul repetitiv din mijlocul țesăturii fine de pe pânză, în lemn sau inclusiv de pe hârtia artizanală. Apropiindu-ne de capătul drumului nostru de sens, evident: în ambele direcții, realizăm cât de mult cer este în noi, câtă înviere în trupul nostru care se apropie cu fiecare secundă de moarte.
Ghid audio – Sala 6
But how do we celebrate and rejoice in Heaven’s victory? Through understanding and gratitude. The Greek word for the latter is the Eucharist, meaning thankfulness. Its expression implies putting on the garments which actualize the fine weave between here and there, between already and not yet. As such, the garments impressed by the black nails and the light washed in blood are preceded by those garments with iridescences of pink. The latter make the transition to the garments of rebirth, of emergence, by no accident symbolically embedded in floral motifs which reference the tree of life. As in the embroidery of Maria of Mangup, all over we find the intersection, the cross, the reference point in the centre of the fine embroidery on canvas, wood, or even on artisan paper. Evidently, getting closer to the end of our road towards meaning: in both directions, we realize how much Heaven there is in us.
Audio guide – Room 6
Aceste experiențe nu sunt noi, ci doar permanent actualizat. Ele sunt transporate de cărțile luminii și de către noi, cititorii lor, mai mult sau mai puțin avizați, dar pe deplin îndreptățiți și încurajați să le deschidem. Regăsim nu doar dialogul dintre Vechiul și Noul Testament, dintre Steaua lui David și Potir, dar inclusiv dintre ceea ce știam fără să știm, dintre ceea ce, de la bun început, ne este destinat, fiind. În plină lume fascinată de tehnică, de faptul că putem fi atât de repede unii în preajma altora, uneori până la disoluție avatarică, cărțile luminii ne oferă subiectul mereu vizionar. Nici nu putea fi altfel: cu cât realizezi, prin intermediul forței de propulsie a simbolului, bogăția din spate, cu atât dorința de avânt devine și mai mare. La fel, pe măsura priceperii și simțirii acestor coordonate, cu atât ești uluit de imensa plasă de semne și înțelesuri, de exprimări grafice și de realități prinse în ele care formează pânza freatică a umanității. Important rămâne doar atât: să îți deschizi fereastra și să lași lumina adevărată, purificată de cataracta imediatului opac, să te pătrundă precum în altă lucrare monumentală a lui Oravitzan, în vitraliul de la Mitropolia Banatului, pildă de dialog fluid între mozaicul în piatră sau lemn cu cel din sticlă.
Ghid audio – Sala 7
These experiences are not new, only permanently updated. Updated by the books of light and by us, their readers, more or less qualified, but fully legitimized and encouraged to open them. Not only do we find the dialogue between the Old and the New Testament, between David’s Star and the Chalice, but also the dialogue between what we knew without knowing and that which, from the very beginning, is destined for us, by being. In the midst of a world fascinated by technology, by our ability to be so quickly near one another, sometimes to the point of avataric dissolution, the books of light offer us an ever visionary subject. It could not be otherwise: the more we realize, through the propulsive force of the symbol, the richness behind it, the greater our desire for momentum. Similarly, as one gains skill and sensitivity to these coordinates, one becomes increasingly amazed by the immense web of signs and meanings, of graphic expressions and the realities embedded in them, which form the groundwater of humanity. All that matters is to open the window and allow the true light, cleansed of the cataract of opaque immediacy, to fill you as in another monumental work by Oravitzan, the stained glass of the Metropolis of Banat. The work is an example of fluid dialogue between stone or wood mosaic and glass mosaic.
Audio guide – Room 7
Și pentru a rămâne, în ultima sală, tot la o paralelă, ceea înseamnă aici poarta spre împărăția luminii reia tema centrală a celor două iconostase oravitzănești de la Mânăstirea Nicula și biserica Schimbarea la Față din Cluj. Ceea ce este translucid în vitraliul de la Mitropolia Banatului este aici consistența aurului-cer, geometria care nu te încorsetează, ci te ordonează, care te scoate finalmente din labirint, repunându-ne în intersecția cea bună și redându-ți țesăturile celulare și nervurile vieții celei noi. Peretele de aici nu este o fereastră zidită și nici o draperieîn dreptul ei, ci o invitație de a reconsidera sensul în căutarea căruia eram fără să știm și pe care, aflându-l, nu știam cum și unde să îl găsim. Intrați!
Ghid audio – Sala 8
To stick to a parallel in our last room as well, that which here signifies the gate to the kingdom of light resumes the central theme of the two iconostases by Oravitzan at the Nicula Monastery and the Church of the Transfiguration in Cluj. What is translucent in the stained glass from the Metropolis of Banat becomes here the consistency of the heavenly gold. It is a geometry that does not restrict, but organizes, one that finally gets you out of the labyrinth, re-placing you on the right intersection and giving you once more the cellular tissues and nerves of the new life. Here, the wall is neither a bricked-up window nor a curtain (albeit a golden one) facing it, but an invitation to reassess the meaning we were seeking without knowing, and which, upon discovery, we did not know how or where to find. Enter!
Audio guide – Room 8