Asterix este probabil unul dintre cei mai cunoscuți ”gali” (sau ”celți”) din toate timpurile. Faima i se datorează aventurilor sale transpuse în povești franco-belgiene, traduse apoi în toate limbile Pământului…sau aproape în toate. Simpaticul personaj, împreună cu tovarășii săi (Obelix, însoțit obligatoriu de cățelul Idefix, druidul Panoramix etc.) se opun Romei republicane și marelui Cezar, apoi călătoresc, într-un șir de povestiri spumoase și pline de umor, la Jocurile Olimpice, în Egipt la Cleopatra, dar și în alte locuri de pe bătrânul continent.
Toate aceste ”istorii” amuzante ne fac uneori să ne întrebăm cine erau de fapt galii (sau celții, cum mai sunt ei numiți). Unde să căutăm originea lor, cum s-au răspândit ei prin Europa, cum trăiau și cum mureau, cum au ajuns la un moment dat să îi întâlnească pe bănățeni? Evident, nu pe cei de astăzi, ci pe oamenii care au trăit cândva în Banat, în perioada epocii fierului.
Iată deci că Asterix, celebrul personaj de poveste, ne oferă prilejul să ne punem o serie de întrebări care ne vor permite peste câteva zile, joi 2 martie, să rememorăm descoperiri arheologice, mai vechi sau mai noi, pentru a reconstitui întâlnirile culturale dintre galii/celții central- și vest-europeni și populațiile indigene din Banatul epocii fierului. Iar locul cel mai potrivit pentru a redescoperi arheologia celtică din Europa și din Banat nu poate fi altul decât Bastionul Maria Theresia (mansarda B1).
Cât despre moment, o astfel de rememorare nu putea să se întâmple decât în zilele în care Timișoara trăiește din plin bucuria de a fi capitală (multi-) culturală a Europei. Întâlnirea de acum mai bine de două milenii dintre celți și populațiile locale din Banat nu a fost altceva decât un astfel de dialog multicultural.

Muzeul Național al Banatului cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în colaborare cu alte șase muzee din întreaga țară, aduce în fața vizitatorilor o expoziție rafinată, din toate punctele de vedere. Aproximativ 200 de broșe și pietre prețioase formează expoziția „ZEII TANGIBILI. Gemele și Cameele Antice între Utilitate și Estetică”, pe care Muzeul Național al Banatului o vernisează miercuri, 7 decembrie, 2022.

Gemele și cameele care formează această expoziție sunt adevărate bijuterii care au fascinat și inspirat. Doar în cazul a două dintre ele este cunoscut locul de descoperire: este vorba despre o gemă descoperită la Buziaș și una în orașul roman Tibiscum (Jupa, jud. Caraș-Severin). Restul provin din colecțiile a două personalități ale Banatului secolului 19:  Ormós Zsigmond și Pongrácz Imre.

Deși titlul expoziției amintește doar gemele și cameele antice, vizitatorii vor fi poate surprinși să constate faptul că vor găsi expuse și alte tipuri de obiecte: de la monumente funerare și statui, până la ceramică, lămpi, inele, fibule și casete pentru sigilii. Expoziția arată prin imagini și exemple concrete care erau aspectele din viața de fiecare zi a locuitorilor Imperiului Roman în care aceste obiecte erau implicate. Expoziția este împărțită în opt secțiuni, ele reprezentând tot atâtea aspecte ale vieții de fiecare zi a locuitorilor Imperiului Roman din care făceau parte: (1)bijuterii sau aspecte ale înfrumusețării, (2) sigilii, (3) parte din aspectul funerar, (4) magia, (5)exprimarea identității sociale, (6) preferințele religioase,  (7) atelierul de producere și prelucrare a sticlei și obiectelor din bronz, (8) gemele și cameele medievale și moderne, (9) restaurare.

Expoziția „ZEII TANGIBILI. Gemele și Cameele Antice între Utilitate și Estetică” a fost realizată cu sprijinul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, Muzeului de Istorie din Turda, Muzeului Județean Argeș, Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin.

Vernisajul expoziției „ZEII TANGIBILI. Gemele și Cameele Antice între Utilitate și Estetică” are loc miercuri, 7 decembrie, în mansarda B1 a Bastionului Teresia, de la ora 18.00.

Vă așteptăm!

Exponatul lunii februarie la Muzeul Național al Banatului

Instrumentele medicale din perioada interbelică, de producție germană, provin dintr-o donație care a intrat în colecția Secției de Istorie a Muzeului Național al Banatului în primăvara anului 2022.

După instaurarea administrației românești în Banat situația sanitară și medicală din Timișoara a cunoscut o îmbunătățire considerabilă. Principala cauză a neajunsurilor vremii din Timișoara care provoca o mortalitate ascendentă în mișcarea populației, precum și o creștere în evoluția bolilor sociale, îndeosebi a Tbc-ului, era reprezentată de criza de locuințe, multe familii de muncitori fiind nevoite să se adăpostească în subsoluri, vagoane, clădiri neigienice și igrasioase, sau în corturi și colibe la periferia orașului. De asemenea, pe lângă acestea, Timișoara se confrunta și cu o subalimentație în rândul populației datorată în linii mari prețurilor ridicate ale produselor alimentare.

Începuturile principalelor instituții medicale ale orașului Timișoara, spitalele, se raportează la eliberarea Timișoarei de sub ocupația Imperiului Otoman de către habsburgi din anul 1716. Prin apelul adresat populației de către Comandamentul Militar Imperial la 5 decembrie 1726, este manifestată necesitatea înființării de spitale și azile pentru cei care sufereau de anumite afecțiuni, sau pentru cei lipsiți de mijloace materiale, este exprimat îndemnul de a se lua toate măsurile necesare pentru a se contracara cerșetoria și totodată sunt promulgate unele dintre primele măsuri de igienă, carantinare și împiedicare a răspândirii unor boli, printre care se numărau izolarea celor bolnavi și construirea de locuințe din materiale viabile, precum cărămida. Pentru edificarea spitalului civil comunal, cunoscut mai târziu ca Spitalul de Stat din centrul orașului, de pe strada Mărășești, s-a constituit un fond de donații și colecte. Imobilul în care acesta a funcționat la început a fost folosit încă din timpul în care Timișoara era sub ocupație turcească, fiind clădit pe piloți de lemn, avea apă la subsol și pereții igrasioși, deci era total necorespunzător pentru a adăposti principala instituție medicală a orașului. În toamna anului 1918, odată cu ocuparea militară a Banatului de către armata sârbă și instituirea Republicii bănățene, conducerea a mutat spitalul civil din clădirea veche în edificiul mult mai încăpător din apropiere, cel al Spitalului Militar, din care o aripă a rămas ocupată de armata sârbă. După intrarea Armatei Române în august 1919 în Timișoara, edificiul mult mai încăpător al Spitalului Militar unde fusese mutat spitalul civil în urmă cu câteva luni, a trebuit să fie evacuat de bolnavii civili și retrocedat armatei. Având în vedere acestea, spitalul civil a revenit în vechea clădire care s-a deteriorat din ce în ce mai mult, nemaifiind executată nicio lucrare de consolidare sau de reparare. În anul 1920 spitalul va intra sub administrația statului român, însă vor mai trebui să treacă aproximativ 10 ani până să se aducă vreo îmbunătățire edificiului.

Pe lângă Spitalul de Stat, în Timișoara au fost înființate în prima jumătate a secolului XX și alte așezăminte medicale, care și-au adus contribuția la evoluția medicală, sanitară și la îngrijirea populației acestui oraș și nu numai. Printre acestea, Spitalul Crucea Albă, fondat în anul 1900 de societatea Crucea Albă, se ocupa cu preponderență de ocrotirea și îngrijirea femeilor însărcinate și a mamelor. În anul 1908 acestuia i s-a atașat o școală de moașe. Spitalul de copii “Principele Mircea” și Centrul pentru ocrotirea copiilor au fost întemeiate în anul 1901. În anul 1919 a luat ființă Ambulatoriul policlinic care avea în componență patru secții: boli interne, boli pentru copii, boli venerice și tuberculoză, iar în 1920, Ambulatorul dentistic. În 1931 au fost puse bazele Spitalului de Izolare “Reg. Ferdinand”, care avea în componență un departament de boli contagioase, unul de administrație și din 1942 unul în care erau tratați cei care sufereau de tuberculoză. Pe lângă acestea, mai îngloba și o unitate de dezinfecție.

Muzeul Național al Banatului vă provoacă să îl cunoașteți mai bine pe Florin Medeleț, unul dintre marii arheologi și istorici al Banatului.
̧ (1943 – 2005) a fost un savant cu o personalitate complexă şi, totodată, un om fascinant prin maniera de a comunica idei. A fost deopotrivă poet, om de cultură, publicist, muzeograf, arheolog şi istoric. Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la nașterea sa, motiv pentru care personalitatea sa va fi marcată la Muzeul Național al Banatului nu doar prin lansarea cărții referitoare la cea de a doua Epocă a fierului în Banat, ci și prin evocarea rolului important pe care Florin Medeleț l-a avut în arheologia acestei zone.
̧ s-a născut la 24 aprilie 1943, la Timişoara, oraş căruia îi va dedica o mare parte din activitatea sa ştiinţifică. A urmat studiile liceale la Brașov, apoi Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvire, a ales cariera de muzeograf la Timişoara, ajungând șef de secție și director al Muzeului Banatului. Din acestă poziție, Florin Medeleț s-a preocupat atât de modernizarea instituţiei şi de dezvoltarea patrimoniului muzeal. A realizat expoziţii- reper pentru anii 1980, unele permanente. Începând cu anul 1990, Florin Medeleţ a organizat filiala din Timişoara a Institutului Român de Tracologie, intenționând să creeze un institut de arheologie a Banatului. Pentru meritele sale în domeniul muzeografiei, arheologiei și istoriei, lui Florin Medeleț i s-au decernat numeroase distincții oficiale, printre care „Diploma de Merit a Ministerului Culturii și Cultelor”, precum și distincția „Cavaler al Ordinului Național în Serviciu Credincios”. Azi, o stradă din Timișoara îi poartă numele.
Cu ocazia evocării personalității lui ̧ vor fi prezentate coordonatele devenirii sale profesionale și realizările științifice esențiale pentru dezvoltarea cunoașterii în domeniul epocii fierului din Banat (Aurel Rustoiu), vor fi rememorate momente vesele și triste de pe șantierele sale arheologice (V. Cedică) și va fi lansat volumul „A doua Epocă a fierului în Banat. Studii de arheologie și istorie” (Andrei Georgescu și Adrian Căsălean). Vă invităm cu toată căldura să participați la acest eveniment.
Vă așteptăm vineri, 27 ianuarie 2023, începând cu orele 17:00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.

̦

Aflat la mai puțin de 20 km distanță de Timișoara, templul de la Parța este cel mai bine păstrat sanctuar neolitic din România. Acesta este unic în lume. A fost descoperit la sfârșitul anilor `70 de arheologul bănățean Gheorghe Lazarovici.
Avea o formă rectangulară, cu o lungime de 11,5 m şi o lăţime de 6 m, fiind compartimentat în două: camera altarului şi camera ofrandelor. În altar se găsea o statuie dublă, dintr-un singur bloc, decorat cu incizii în culorile galben și roșu, cu două capete, unul de taur, celălalt, de femeie cu faţa acoperită de o mască rituală. Cele 2 personaje simbolizează forţa creatoare, simbolul vieţii, fiind legate de Cultul fecundităţii şi fertilităţii.
Cercetarea sanctuarului a fost finalizată în anul 1985.
Cercetătorii arată că în perioada în care a fost construit sanctuarul constelația Taurului apunea la momentul răsăritului soarelui la echinocțiul de toamnă, iar la momentul echinocțiului de primăvară, constelația răsărea din nou. Astfel, cele două siluete din templul de la Parța priveau spre constelație, despre care se presupune că ar fi reprezentată și în picturile rupestre vechi de 17.000 de ani, găsite în peștera din Lascaux, Franța.
Rezultatele investigării arheologice au demonstrat existența aici a două etape principale ale sanctuarului, suprapuse, amândouă aparținând neoliticului mijlociu, din care cel de al doilea avea două etape de refacere. Sanctuarul din etapa inițială a fost probabil incendiat și refăcut ulterior, sub forma unei clădiri cu mai multe încăperi ridicată în jurul unei statui monumentale care a fost realizată din pământ nisipos, acoperit de o lipitură de lut și pleavă. Statuia dublă a fost consolidate prin ardere, apoi s-a construit restul sanctuarului. Structura sanctuarului este formată din încăperea statuii monumentale, de dimensiuni mari, și încăperile destinate unor activități funcționale, revelate de prezența unor altare-masă pentru pregătirea alimentelor, păstrarea ofrandelor și prelucrarea textilelor.
Pe peretele vestic, pe lângă o intrare de mai mici dimensiuni, se găsea un orificiu circular de 35 cm, mărginit de o reprezentare din lut modelat a Lunei. La baza acestora era plasat locașul unei pietre de moară. Prezența acestor elemente arhitecurale, alături de inventarul mobil al încăperilor cu altare, a permis formularea unor spectaculoase ipoteze legate de orientarea astronomică și vocația mitologic-rituală a acestui monument preistoric cu caracter de unicitate.
Descoperirea sanctuarului a devenit relativ repede un element de notorietate în lumea științifică internațională, cu toate dificultățile inerente unei descoperiri remarcabile de natură spirituală în perioada socialismului anilor `80. Elementele conservate ale sanctuarului au fost integrate unei reconstituiri a acestuia într-una din sălile castelului Huniade, dar dimensiunile încăperii nu au permis reconstituirea la scara reală a Sanctuarului.

Cu verde sunt trecute zilele în care muzeul este deschis, și cu roșu (ca să nu se supere) le-am trecute pe cele în care MNaB se face nevăzut – cu îngăduința dumneavoastră, desigur.

Dar până atunci, nu uitați de expozițiile pe care le puteți vizita în această perioadă:

Expoziția: „Memoria obiectelor și cultura urbană din vestul României” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2)

Expoziția: „ZEII TANGIBILI. Gemele și Cameele Antice între Utilitate și Estetică” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)

Exponatul lunii decembrie: CASCĂ DE TIP ARMET CU VIZIERĂ MOBILĂ PENTRU ARMURA DE CAVALER – SEC. AL XV-LEA (Bastionul Maria Theresia, hol, et.1)