Prezentăm ca Exponatul lunii mai 2026 o medalie rară din bronz din Colecția Medalii a Muzeului Național al Banatului din Timişoara, dedicată industriașului Ignaz Weifert din Pančevo, de la a cărui naștere se împlinesc luna aceasta 200 de ani. Medalia ne amintește de o familie cu un rol important în istoria economică a Banatului şi a Serbiei, al cărei nume rămâne asociat cu una dintre mărcile de bere apreciate în mod deosebit de-a lungul timpului, iar pentru numismaţi, cu una dintre cele mai importante colecţii numismatice de la sfârșitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX.
Medalia dedicată industriașului Ignaz Weifert la împlinirea vârstei de 64 de ani (1890)
Avers. Bustul lui I. Weifert din semiprofil spre dr. (privitorului); relief înalt; legendă semicirculară cu litere latine: IGNATIVS WEIFERT; în câmp, de o parte şi alta a bustului: ÆTAT : (stg.) - LXIV (dr.); în dr. jos, semnătura gravorului: A • Scharff; cerc perlat exterior.
Revers. Două medalioane ovale separate de un cartuş central, cu imaginea celor două fabrici de bere Weifert, din Pančevo şi Belgrad. În cartuşul central, legendă în lb. latină pe 2 rânduri: PARENTI OPTIMO FILIVS / GRATISSIMVS DEDICAVIT; în stg. şi dr. cartuşului, spice de grâu şi vrejuri de viţă-de-vie, două panglici cu numele oraşelor: în stg. PÁNCSOVA (în lb. maghiară), în dr. БЕОГРАД (cu litere chirilice). Jos, cu cifre romane pe 2 rânduri, anii: MDCCCL / MDCCCLXX (1850/1870).
Bronz patinat; 55,5 mm; 62,54 gr.; muchie lisă; colecţia Medalii, nr. inv. 136 (nr. inv. general 909.386); stare de conservare bună, pe avers patina ştearsă pe alocuri.
Provenienţă: cumpărată de muzeul timișorean în anul 1907 cu 12 coroane de la Fejér József, comerciant de antichităţi şi monede din Budapesta (nr. vechi de inv. 732).
În general, medalia este datată în mod greşit în anul 1870, pornindu-se de la data înscrisă pe reversul medaliei (MDCCCLXX), ce reprezintă anul înfiinţării fabricii de bere Weifert din Belgrad. Există mai multe argumente pentru datarea corectă a medaliei (anul 1890): vârsta lui Ignaz Weifert de pe aversul medaliei (LXIV), acesta împlinind 64 de ani în anul 1890; medalia este menţionată între lucrările gravorului Anton Scharff din anul 1890; dar mai ales afirmația istoricului Felix Milleker - în lucrarea sa despre familia Weifert - că în decembrie 1890 Georg Weifert i-a dedicat o medalie tatălui său, Ignaz, realizată de gravorul vienez Anton Scharff (1845-1903).
Fiul gravorului şi medalistului vienez Johann Michael Scharff (1809-1855), elev al medaliștilor Karl Radnitzky şi J. D. Böhm, Anton Scharff a activat din 1868 ca gravor la Monetăria din Viena, iar din 1887 ca medalist cameral. În 1881 a devenit directorul Academiei de Gravură din Viena. Alături de Joseph Tautenhayn, Scharff a fost medalistul perioadei împăratului Franz Josef.
Ignaz Weifert (Pančevo, 20 mai 1826 - Pančevo, 11 ianuarie 1911)
Originară din partea de nord a Austriei, familia Weifert s-a stabilit în Banat în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, iniţial în Vršac, apoi în Pančevo. Ignaz Weifert (sau Ignjat Vajfert în lb. sârbă) era primul dintre cei patru copii ai comerciantului de grâne Georg Weifert (1798-1887), proprietar din 1841 al fabricii de bere din Pančevo, căsătorit cu Magdalena Haiser (1805-1871). În 1849, Ignaz a preluat fabrica de la tatăl său, după ce studiase tehnologia fabricării berii în München (Bavaria); fiind un bun om de afaceri, în câţiva ani afacerea familiei a prosperat.
În urma extinderii și modernizării întreprinse de Ignaz în primăvara anului 1857, fabrica - în valoare de 190 000 florini - producea 20 000 eimer de bere (1 eimer echivala cu cca. 56,5 l), care se vindea în principalele localităţi din Banat, dar se exporta şi în Balcani. Era prima fabrică de bere din această parte a Imperiului care funcţiona cu maşini cu aburi şi una dintre cele mai importante din Banat.
În mai 1866 cele două tipuri de bere produse de Weifert au devenit cunoscute şi apreciate la Expoziţia agricolă şi silvică de la Viena. În perioada de aur a berăriei, amatorii de o halbă de bere Weifert, consumată în grădina de vară a fabricii împreună cu covrigi săraţi, veneau cu vaporul de la Belgrad la Pančevo.
Producţia fabricii de bere Weifert din Pančevo a crescut în deceniile următoare (cu excepţia perioadei Primului Război Mondial), deși au existat unele dificultăţi generate de pierderea unor pieţe de desfacere sau de concurenţă. Aceasta s-a aflat în proprietatea familiei Weifert până în 1946, când a fost confiscată de autorităţile comuniste împreună cu întreaga avere a familiei.
În 1870, Ignaz şi-a extins afacerile, construind o nouă fabrică de bere în Belgrad (prima din Serbia de atunci). În timp ce fabrica din Pančevo a rămas în administrarea lui Ignaz și a fiului său, Hugo, cea din Belgrad va fi preluată în 1872 de fiul său, Georg (1850-1937), care va deveni unul dintre cei mai bogați și influenți oameni din Serbia, industriaș, fondator și guvernator al Băncii Naționale a Serbiei, mare filantrop. Berea „Weifert“ a obţinut medalia de aur pentru calitate la Expoziţia Universală de la Paris din 1889 şi la cea din 1900, devenind foarte apreciată și căutată.
Ignaz a fost căsătorit cu Anna Seitz din Vršac, cu care a avut şase copii: Anna, Magdalena, Georg, Hugo, Stefan şi Paula, iar după decesul soţiei în 1875, s-a recăsătorit cu Sofie Gruber din Raab (Győr). A murit în 11 ianuarie 1911, la 85 de ani, fiind înmormântat în cimitirul catolic din Pančevo.
Colecţia numismatică Weifert
Numele Weifert rămâne în acelaşi timp asociat cu renumita colecţie numismatică deţinută de această familie, în care pasiunea pentru colecţionarea monedelor era împărtăşită atât de Ignaz, cât și de fiii săi, Hugo şi Georg. Deşi membrii familiei Weifert colecţionau toate tipurile de monede greceşti şi romane, se pare că Hugo era pasionat de medaliile referitoare la oraşul Belgrad, Ignaz a acordat o atenţie deosebită monedelor emise la Viminacium (azi Stari Kostolac, Serbia), iar Georg era interesat de monedele romane din sec. IV p.Chr. Toți trei au fost membri ai Societăţii Numismatice din Viena.
După decesul la doar 33 de ani a celui care pusese bazele colecției, Hugo (1852-1885), colecţia numismatică a fost preluată de tatăl său, Ignaz, iar în 1911, după decesul acestuia, colecția a trecut mai departe la Georg. Afectată de evenimentele din timpul Primului Război Mondial, această valoroasă colecție - cuprinzând peste 14 000 de monede antice - a fost donată de Georg Weifert în perioada interbelică Universităţii din Belgrad, în prezent fiind păstrată la Muzeul Naţional din Belgrad.
Bibliografie
Nicoleta Demian, Despre medaliile familiei Weifert din Pančevo, în Analele Banatului, SN, Arheologie-Istorie, XXII, 2014, pp. 383-395.
Felix Milleker, Die Familie Weifert und das Brauhaus in Pančevo 1722/3-1923. Zur Erinnerung an die goldene Hochzeit Georg Weiferts mit Marie Gassner, am 9. September 1923, Pančevo, 1925.
Dr. Nicoleta Demian, cercetător ştiinţific, Secţia Istorie
Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, are plăcerea de a anunța deschiderea expoziției „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, un demers expozițional de amploare dedicat feminității în lumea greco-romană.
Vernisajul va avea loc miercuri, 29 aprilie 2026, ora 18:00, în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, sediul Muzeului Național al Banatului. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 aprilie - 31 octombrie 2026, în același spațiu.
Proiectul este inițiat și itinerat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în baza colaborărilor instituționale dezvoltate la nivel național, și aduce în fața publicului din Timișoara un patrimoniu de excepție. Demersul curatorial este coordonat de specialiștii MINA Constanța: dr. Ana Cristina Hamat, dr. Ștefan Georgescu, dr. Aurel Constantin Mototolea și dr. Ioan Iațcu (Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași) și valorifică cercetări arheologice desfășurate în cuprinsul orașului Constanța, anticul Tomis, precum și în alte situri importante din Dobrogea.
Expoziția reunește 158 de artefacte de o valoare istorică și patrimonială deosebită, provenite din Tomis, dar și din alte centre precum Histria, Callatis (Mangalia), Capidava, Adamclisi, Durostorum (Ostrov), Olimp, Cobadin sau Cerna. Acestea conturează o imagine complexă asupra condiției femeii în Antichitate, surprinsă în multiple ipostaze sociale, culturale și simbolice.
Prin structura sa, expoziția propune un parcurs care urmărește viața femeii de la naștere până la moarte, integrând aspirațiile, rolurile și transformările acesteia în cadrul societății antice. Sunt expuse bijuterii din aur și argint, vase de sticlă și ceramică, unguentaria, opaițe, obiecte din metal, piatră, os și corn, dar și inventare funerare feminine de o bogăție remarcabilă. Între acestea se distinge inventarul „doamnei de la Olimp”, alături de descoperiri recente, prezentate în premieră.
Dimensiunea simbolică a expoziției este completată de portrete feminine sculptate în marmură și piatră locală, precum și de reprezentări ale unor împărătese romane din secolele II-V d.Chr., care reflectă statutul și influența acestora în cadrul casei imperiale. În același registru, sunt incluse monumente votive dedicate unor divinități feminine - Venus, Isis, Hecate sau Cybele, subliniind rolul esențial al principiului feminin în imaginarul religios antic.
Expoziția creează astfel un dialog între planul profan și cel divin, între viața cotidiană și sacralitate, între efemer și etern. Prin această abordare, „Oglinda frumuseții” devine o reflecție asupra identității feminine ca formă de continuitate culturală și simbolică.
Prin amploare, coerență tematică și valoare patrimonială, expoziția reprezintă unul dintre cele mai importante demersuri curatoriale recente ale Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Vă invităm să descoperiți, la Muzeul Național al Banatului, o expoziție care aduce în prim-plan feminitatea ca formă de memorie, putere și expresie a frumuseții în lumea antică.
Unele expoziții își păstrează energia până la capăt.
În 26 aprilie, „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1800–1947)” intră într-un finisaj care mută accentul de pe obiect pe discurs. Mansarda Bastionului Maria Theresia devine un spațiu de interpretare. Imaginea rămâne suport, vocea devine instrument. Memoria se activează prin prezență.
De la 11:00, „Doamnele Universității de Vest” propun un cadru analitic: prof. dr. Eleonora Ringler-Pascu, prof. dr. Pia Brînzeu, prof. dr. Maria Tenchea, prof. dr. Ileana Pintilie-Teleagă. Patru intervenții care lucrează cu textul cultural al burgheziei, cu stratul său intelectual, cu mecanismele de reprezentare.
De la 14:00, „Cei dedicați muzeelor” aduc perspectiva construcției:
dr. Nicoleta Demian, Elena Miklósik, Cristian-Oliviu Gaidoș, Ligia Jicman. Un discurs din interiorul expoziției, din document, din selecție, din montaj.
„Prăvălia cu povești” funcționează aici ca un dispozitiv de mediere. Opt invitați, opt viziuni, o rețea de sensuri care se configurează în timp real.
Marius Cornea coordonează acest parcurs ca un autor discret al întâlnirii, asumând tensiunea dintre emoție și rigoare, dintre poveste și construcție.
Un finisaj care extinde expoziția în spațiul dialogului la care vă așteptăm cu entuziasm.
Intrarea este liberă!
Exponatul lunii aprilie aduce în prim-plan o piesă din cercetările arheologice ale Timișoarei, într-un text realizat de Secția de Arheologie și semnat de colegul nostru, dr. Andrei Georgescu.
Un capitol mai puțin cunoscut din istoria Timișoarei îl reprezintă descoperirile preistorice din Piața Unirii. Dincolo de imaginea actuală a centrului istoric, acest spațiu ascunde unele dintre cele mai vechi urme de locuire de pe teritoriul orașului. Ele au fost scoase la lumină în anul 2014, cu prilejul cercetărilor arheologice desfășurate în contextul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii urbane.
Sub nivelurile moderne, otomane și medievale ale pieței, arheologii au identificat două puțuri și o locuință datând de la finele primei epoci a fierului (sec. VI–V a.Chr.), mărturii ale unei comunități care trăia aici în urmă cu aproximativ 2600 de ani.
În interiorul celor două puțuri au fost descoperite câte două seturi de vase ceramice, diferite ca formă, dar apropiate ca funcționalitate. Această asociere sugerează mai mult decât simple depuneri accidentale, conducând la ipoteza unor gesturi cu semnificație aparte, poate practici rituale sau obiceiuri legate de viața cotidiană a comunității.
Vasul prezentat ca exponat al lunii provine din puțul descoperit pe latura sudică a Pieței Unirii, în fața casei „La Elefant”, fiind identificat chiar pe fundul acestuia, la 4,30 m sub actualul nivel de promenadă.
Piesa, descoperită în stare fragmentară, a fost reconstituită cu grijă, intervenția de restaurare urmărind atât stabilitatea obiectului, cât și păstrarea vizibilă a urmelor timpului.
Restaurarea a fost realizată de Alexandru Fota, fost restaurator al Muzeului Național al Banatului, trecut în neființă luna trecută. Prin munca sa atentă și discretă, astfel de obiecte și-au recapătat forma și pot fi, din nou, înțelese și admirate.
Publicația este o gravură veche din anul 1848/49. Acuarela de pe suprafața documentului înfățișează o scenă militară cu soldați în uniformele de epocă, revoluționari de la Arad.
Acuarela face parte din colecția Muzeului Național al Banatului și a fost restaurată în Laboratorul Zonal de Restaurare.
Dimensiunile obiectului sunt de 35,3 x 24,8 cm.
Ca și tehnică, obiectul este o acuarelă pe hârtie fabricată mecanic.
Pentru efectuarea intervenției de restaurare, s-au efectuat următoarele: o analiză vizuală o obiectului și consemnarea documentației, teste de solubilitate a cernelurilor și a acuarelei prin testul picăturii cu alcool etilic și apă distilată, test grad de încleiere. În urma acestora s-a constatat că acuarele și cernelure sunt solubile în apă.
Starea de conservare este mediocră, suportul papetar fiind îmbătrânit, fragilizat, cu depuneri aderente de murdărie. Pe suprafața hârtiei se observă diferite plieri, lipsuri de material și fisuri în zonele marginale. Problematică a fost curățirea umedă a obiectului datorită solubilității cernelurilor.
Pentru reîntregirea obiectului s-au realizat următoarele intervenții de restaurare: dezinfecție în etuvă, curățare mecanică, curățare uscată cu gumă arabică și curățire umedă pe spatele documentului prin tamponare cu soluție hidroalcoolică, reîncleierea suportului cu CMC și completare cu hârtie japoneză. Completarea cu hârtie japoneză s-a realizat prin dublarea suportului pe verso, iar pe față s-a completat după forma fisurii, cu hârtie japoneză gata tăiată.
Restaurator: Ghercia Floare, restaurator expert carte veche rară, document, hartă, Laboratorul Zonal de Restaurare
Preaiubite cetitorule,
În seara de 24 februarie, la ora 18:00, Muzeul Național al Banatului își deschide mansarda pentru un eveniment complet: premierea „Îndrăgostiți de amintiri” și Balul de Dragobete.
Povestitorul serii va prezenta și va premia cele mai iubite fotografii din concurs, iar chipuri din alte vremuri vor reveni în fața noastră, în aplauze. Momentul festiv va deschide balul.
Apoi, glasul Dorinei Vasilashko va aduce muzica în salon, iar valsul anilor 1800 va aduna pașii pe ring. Turul ghidat prin expoziția dedicată burgheziei Timișoarei și surprizele pregătite pentru oaspeți vor întregi atmosfera.
Ne-ar încânta să vedem cât mai multe ținute tematice, inspirate din atmosfera de altădată. Alegerea rămâne la latitudinea fiecăruia, fără caracter obligatoriu. Contează prezența, energia și felul în care fiecare își poartă zâmbetul.
Love yourself and dance a little.
Ne întâlnim la Bastionul Maria Theresia, strada Martin Luther, nr. 4, mansarda B1.
Vă așteptăm cu entuziasm.
Muzeul Național al Banatului te provoacă !
Arată-ne ce-nsemna pe vremuri dragostea, trimițându-ne o fotografie din colecția ta! Deschide cufărul cu amintiri, alege o fotografie „îndrăgostită” și trimite-ne-o pe e-mail. Ți-am pregătit premii în bani (în valoare de 1000 lei), dar și o seară de bal, chiar de Dragobete.
Ce trebuie să faci pentru a participa?
Trimite pe @. o fotografie „vintage” (din arhiva familiei) cu îndrăgostiți. Adaugă-i o scurtă descriere, să primească șarmul semnăturii tale.
* ̂ ’90.
Nu uita să specifici în e-mail numele și prenumele, vârsta și numărul de telefon.
Termen limită: miercuri, 18 februarie 2026, ora 12:00.
Toate fotografiile vor fi postate pe paginile de Facebook și Instagram ale muzeului și vor putea fi votate până duminică, 22 februarie, ora 20:00. Anunțarea câștigătorilor o vom face 2 ore mai târziu - în funcție de numărul voturilor primite ( Fb+Insta).
Punem în joc 3 premii. Premiile sunt în valoare de 1000 lei, după cum urmează: locul I – 500 lei, locurile II - 300 lei și III – 200 lei. Fiecare participant va primi o diplomă de participare dar și o invitație la Balul de Dragobete, din 24 februarie.
Preaiubite cetitorule, o ultimă șoaptă se cuvine notată. După aflarea câștigătorilor, Muzeul Național al Banatului își deschide salonul pentru Balul de Dragobete, o întâlnire dedicată poveștilor de iubire și fotografiilor care le păstrează vii. Despre surpriză se vorbește deja în cercuri restrânse.
A Ta devotată cronicară a întâmplărilor mondene, Domniță Zia, cea care adună zvonurile și le dă tiparului.
Succes!
_____________
Un eveniment finanțat de Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului.
*se acceptă o singură fotografie pentru fiecare familie, regulă stabilită pentru o selecție echilibrată și o evaluare corectă a tuturor participanților.
*voturile generate prin boți, conturi false sau mecanisme artificiale determină descalificarea fotografiei, pentru protejarea unui proces corect și transparent.
#mnab #indragostitideamintiri #concurs
Meşteşugul armelor de foc portative pe bază de cremene s-a dezvoltat în Balcani sub influenţa turcilor otomani. Armurierii veniţi din Orient odată cu trupele otomane făceau parte din categoria ienicerilor, aceştia fiind şi cei care i-au învăţat pe meşteşugarii locali secretul făuririi armelor. În Balcani, la armele de foc cu cremene s-a folosit în cele mai multe cazuri mecanismul cu arc de armare exterior, aşa-numitul mecanism spaniol, miquelet sau turcesc, denumit astfel în contextul în care era utilizat la marea majoritate a armelor orientale. În aceeaşi perioadă, în Occident era mai întrebuinţat mecanismul cu arc de armare interior (aflat în interiorul mecanismului), aşa-numitul mecanism francez, perfecţionat de armurierii francezi în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Mecanismul de tip francez a fost folosit în Balcani îndeosebi în secolele XVIII-XIX la pistoalele masive de cobur (kubure).
Pistoalele (kubure) cu cremene de tipul pećanke. În ceea ce-i privește pe armurierii din Peć (Kosovo și Metohia), primele informaţii scrise despre aceştia le avem menţionate în catastihul Mănăstirii Sfintei Fecioare, unde sunt amintite donaţiile lui Dmitar tuvekčia în 1769 şi Jovo tufekčija în 1776, armurieri din Peć. Alţi armurieri nu mai sunt amintiţi până la mijlocul secolului al XIX-lea, dată la care oraşul devine renumit pentru producţia de kubure pećanke sau altfel spus pistoale de cobur din Peć. Kubure pećanke au fost ieftine, robuste, fiabile şi foarte populare, fiind printre cele mai comune pistoale în Balcanii secolului al XIX-lea. Pećanke au ca elemente distinctive: un bulb masiv, rotund şi mânerul din lemn. Uneori talpa mânerului se termină cu un bumb din alamă în formă de trunchi de prismă octogonală. Mai modeste ca realizare, aceste pistoale sunt placate cu tablă decorativă din alamă. Nu există nici o dovadă care să confirme faptul că acest tip de pistol a fost produs în secolul al XVIII-lea, deşi aspectul lor sugerează acest fapt. Atelierele armurierilor erau concentrate în apropiere de Okolj. Fraţii Mula Ibro şi Mula Ali au fost primii producători de kubure pećanke. În secolul al XIX-lea, armurierii din Peć au importat ţevi din Prizren, Taslidža şi din Italia. Ţevile de armă italiene au fost tăiate în două pentru realizarea ţevilor de kubure pećanke. Aceste pistoale au fost realizate după forma pistoalelor de secol XVIII din Brescia, având însă adăugiri cu caracter local. Pe mâner, în partea interioară, apare deseori reprezentată sabia Dhu al-Fiqar şi potcoava. Potrivit tradiţiei islamice, Dhu al-Fiqar sau Zulfiqar este sabia bifurcată a liderului islamic Ali, devenită un simbol al musulmanilor şiiţi. Sabia Dhu al-Fiqar şi potcoava sunt simboluri ale armurierilor din Peć, fiind încrustate cu argint pe partea inferioară a mânerelor pistoalelor. În epocă, o pereche de pećanke putea fi cumpărată cu 10 ducaţi.
Atelier: balcanic, Metohia, Imperiul otoman.
Datare: prima jumătate a sec. al XIX-lea (țeava realizată în anul 1814).
Lungimea ţevii: 29,5 cm.
Lungime totală: 46 cm.
Calibru: 17 mm.
Colecţia de arme a Muzeului Național al Banatului din Timişoara, număr de inventar istorie 3137.
Expoziție-eveniment a fotografei Christine de Grancy la Muzeul Național al Banatului din Timișoara
La pas, pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice ale Vienei. Doar călătorii norocoși vor ajunge vreodată în aceste spații, aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri istorice, mesaje pentru viitor, reprezentări ale unor jocuri de putere. Toate acestea se dezvăluie în expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți” a renumitei fotografe de teatru și artă Christine de Grancy. Marea artistă ne-a părăsit pe neașteptate în 2025, în plin turneu al expoziției în România. După ce a fost văzută de mii de vizitatori din țară și din Europa, expoziția ajunge la Timișoara grație colaborării dintre Muzeul Național al Banatului și Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Vernisajul are loc pe data de 5 februarie, ora 17.00, la Muzeul Național al Banatului, Bastionul „Maria Theresia” (Str. Martin Luther 4), în prezența curatoarei expoziției, actrița Mercedes Echerer, a Ambasadoarei Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, și a Consulului onorific al Austriei la Timișoara, Georg Bardeau.
Din 1975 si până în ultimii săi ani de viață, artista vizuală Christine de Grancy a lucrat continuu la acest adevărat proiect artistic și de cercetare, la intersecția dintre fotografie, arhitectură, antropologie, artă plastică și semiotică. „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți” a devenit, astfel, ultima sa mare expoziție itinerantă, un mesaj despre lecțiile istoriei, trecerea timpului, însemnătatea artei și forța vieții. Artista a dorit ca această expoziție să ajungă și la Timișoara, un oraș care are atâtea similitudini cu capitala austriacă – istorice, arhitecturale, artistice, de structură urbană – încât a fost adesea numit „Mica Vienă”. Această idee devine acum realitate la Muzeul Național al Banatului, unde expoziția va putea fi vizitată până pe 29 martie 2026.
Personalitatea lui Christine de Grancy precum și opera sa vor fi, de altfel, subiectul unei lecturi performative – „Despre lume și vremuri - Viena și Mica Vienă în imagini literare contemporane” –, oferită de actrița Mercedes Echerer, alături de colegii săi actori Karsai Dóra și Harald Weisz. Întâlnirea se va desfășura pe 6 februarie, ora 16.30, în foaierul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara și al Teatrului German de Stat din Timișoara (Str. Alba Iulia 2). Lectura este realizată de Forumul Cultural Austriac cu sprijinul celor două teatre, în cadrul Microstagiunii lor comune (5-9 februarie). Vor fi prezentate fragmente din texte pe care fotografiile artistei austriece le-au inspirat unor scriitori contemporani importanți din Austria. Evenimentul se va desfășura în limbile germană, maghiară și română, cu traducere în limbile română și engleză.
Citată printre cei mai buni 100 de fotografi din lume de către prestigioasa publicație „Photo France”, excepționala artistă vizuală Christine de Grancy s-a stins din viață pe 20 martie 2025. Imaginile în mișcare nu au interesat-o niciodată. Lumea ei era cea a fotografiei, a clipei surprinse pe peliculă, pentru care avea un simț cu totul special. Tocmai de aceea, a fost supranumită „die Augnerin”, ceea care vede detaliul pe care ceilalți nici măcar nu-l observă.
Născuta la Brno, în 1942, Christine de Grancy s-a făcut cunoscută ca fotografă de teatru, în a doua parte a anilor 1970, la Burgtheater, în epoca directoratului lui Achim Benning, unde a și început proiectul care avea să devină „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”. Călătoriile sale fotografice au condus-o, între altele, în Grecia, Japonia, SUA, Rusia, Algeria, Sahara Occidentală, Portugalia, China, Tibet, Pakistan, Turcia, Georgia, Niger și Mali. Fiecare fotografie a sa, realizată în cele mai diverse spații culturale, era rezultatul unei cunoașteri respectuoase și profunde a oamenilor pe care îi portretiza.
În 2023, Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale a preluat proiectul expozițional „Geliehene Götter. Steinerne Wiener / Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, pe care l-a dezvoltat împreună cu actrița și curatoarea Mercedes Echerer, care prezintă o serie impresionantă de fotografii cu personaje mitologice, simbolice, istorice, aflate pe acoperișurile celor mai cunoscute clădiri vieneze. Parafrazându-l pe Arthur Schnitzler – „Ceea ce a fost, este!” –, fotografiile lui Christine de Grancy vorbesc despre trecut și despre consecințele acestuia asupra prezentului. Arta ei aduce laolaltă amintiri, iluzii, proiecții ale viitorului, dar și viață reală de zi cu zi, elemente pe care artista le îmbina cu minuțiozitate.
„Istoriile în imagini surprinse de Grancy conțin note de ironie, dar și semnificații mai profunde. De ce, tocmai în Viena lui Sigmund Freud, nu există o statuie a lui Mnemosyne, zeița memoriei? Să fie doar o întâlmplare faptul că o sculptură a zeiței zvonurilor, Fama, tronează pe acoperișul Hofburg-ului? De ce Pallas Athena, zeița înțelepciunii și a războiului, păzește Parlamentul purtând-o în palmă pe Nike, zeița victoriei? La vremea respectivă, poate că simboliza dorința de democrație - dar astăzi? Și totuși, ce caută un îmblânzitor de cai în fața aceleiași clădiri? Rușine celui care gândește ceva nelalocul lui despre toate acestea!”, spune curatoarea expoziției, actrița Mercedes Echerer.
La peste 80 de ani, Christine de Grancy a fost prezentă la numeroasele vernisaje ale expoziției „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, a participat ea însăși activ la instalare, a susținut ateliere și a discutat cu artiști locali. Astfel s-a întâmplat și la București, în octombrie 2023, cu ocazia vernisajului din cadrul Festivalului Național de Teatru. Documentarea video a acelui atelier a fost realizată de Judy Florescu („Verbs Describe Us”) și este prezentată în cadrul expoziției de la Timișoara.
„Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți” a devenit, între timp, unul dintre cele mai de succes proiecte expoziționale prezentate de Forumul Cultural Austriac în România, cu mii de vizitatori care, grație artei Christinei de Grancy, descoperă o hartă subiectivă a Vienei și câteva secrete ale patrimoniului său.
Tiparul de bronz păstrat în colecția Muzeului Național al Banatului a fost descoperit în primăvara anului 1906 de către Romulus Lugojan, în via sa de la Silagiu (jud. Timiș).
Pe una dintre fețele tiparului a fost modelată în negativ o matrice care servea pentru realizarea, prin tehnica presării, a unor aplice decorative din foițe de alamă, argint sau aur. Pe baza descoperirilor arheologice a unor piese finite asemănătoare cu matricea de pe tipar, precum aplicele de argint din tezaurul de podoabe de la Macoviște (jud. Caraș-Severin) (Muzeul Banatului Montan, Reșița) sau de la Sibnica (Serbia) (Muzeul de Istorie al Serbiei, Belgrad), putem interpreta piesa ca fiind un tipar pentru producerea aplicelor de diademe. Un accesoriu feminin popular în Imperiul Bizantin, cu rol de însemn al membrilor claselor sociale înstărite, așa cum se poate observa în cazul portretelor familiei nobilului sârb Kesar Novak (Кесар Новак) pe fresca bisericii Sf. Maria din Mali Grad (Albania), diadema a cunoscut în timp o răspândire și o simbolistică mai largă sub forma cununilor nupțiale și a cununilor funerare. Cele din urmă se leagă de obiceiul cunoscut din epoca creștină sub numele de nunta cerească în cazul persoanelor decedate la o vârstă fragedă, necăsătorite, înlocuind astfel cununa nupțială pe care nu o primiseră în timpul vieții.
Text: Zsuzsanna Kopeczny (mai multe detalii în articolul „Diadem Pressing Matrixes from the Collection of the National Museum of Banat (XIIth– XIVth c.), in Orbis Mediaevalis V, 2025, p. 175-190.
Surse imagini:
Tipar medieval (Zsuzsanna Kopeczny, MNaB)
Aplică de diademă de la Macoviște (după Dumitru Țeicu, Arta minoră medievală din Banat. Timișoara, 2009, p. 109, Pl. 45)
Aplică de diademă de la Sibnica (Serbia) (
)
Frescă biserica Sf. Maria, Mali Grad (Albania), figură feminină cu diademă (https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/74/Prespa_Lake_National_Maligrad_Church.jpg)
