Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, are plăcerea de a anunța vernisajul expoziției „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”. Această expoziție itinerantă inovatoare, pusă în scenă de Grupul de Lucru Weltkultursprung din Germania, vă invită să vă alăturați călătoriei în trecutul umanității, vizualizând 23 de replici ale operelor de artă paleolitice.
Expoziția, care va avea loc în Sala de Marmură a Castelului Huniade, include replici ale unor opere originale din situri importante din Germania, Franța, Cehia, Slovacia și Rusia, cu vechimea cuprinsă între 42.000 și 11.700 de ani î.Hr. Aceste lucrări ilustrează importanța creației artistice în Epoca de Piatră și oferă o incursiune în modul de viață al oamenilor din acea perioadă.
Una dintre piesele de rezistență ale expoziției este Venus de la Hohle Fels, cea mai veche figurină feminină realizată de mână cunoscută până în prezent. Acest simbol al fertilității, cu o vechime de 40.000 de ani, a fost sculptat cu măiestrie dintr-un colț de mamut. În 2008, șase fragmente ale statuetei au fost reunite pentru a forma o figură aproape completă. Deși mică, valoarea ei este imensă – corpul ei, format din fildeș de mamut, are o buclă de pandantiv în loc de cap, detaliu ce adaugă o notă de mister. Este cu siguranță un exponat care va stârni curiozitatea și admirația vizitatorilor.
Expoziția nu este doar o galerie de artefacte, ci și o incursiune fascinantă în tehnica și metoda de creare a acestora. Fiecare piesă este o replică fidelă a originalului, refăcută din același material cu care a fost creată pentru prima dată. O oglindă a trecutului, expoziția ne dezvăluie nu doar frumusețea operelor de artă paleolitice, ci și meșteșugul și priceperea artizanilor care le-au creat.
Expunerea a fost concepută în colaborare cu oamenii de știință din Departamentul de Preistorie timpurie și Ecologie Cuaternară de la Universitatea din Tübingen și va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii octombrie.
Exponatul lunii Iulie la #mnab constă intr-un ansamblu de cinci cănițe ceramice descoperite în urma cercetărilor din anul 2021 organizate de instituția noastră în fortificația preistorică de la Cornești – Iarcuri.
Piesele aparținând epocii bronzului târziu, au fost restaurate în Laboratorul Zonal de Restaurare, din cadrul Muzeului Național al Banatului.
Starea de conservare a obiectelor în momentul descoperirii a fost una bună, acestea prezentând doar câteva lipsuri de suport și depuneri de sol, silicați și alte materii.
Prima etapă a restaurării a constat în înlăturarea pământului atât din interior cât și de pe exteriorul vaselor. A urmat curățarea umedă și chimică a acestora, intervenindu-se suplimentar mecanic în zona casurilor.
O ultimă etapă a restaurării a fost completarea părților lipsă cu ipsos de modelaj, părți integrate cromatic ulterior.
Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului, urmașa organizației care a stat la baza înființării actualului Muzeu Național al Banatului lansează, luna aceasta, o provocare generoasă – Logics and shapes (sculpture studio), în care cuprinde cei mai reprezentativi sculptori ai noii generații. 12 tone de andezit, oțel și metal vor deveni artă contemporană, vie, prin intermediul celor șase creatori.
Logics and shapes (sculpture studio) aduce împreună șase artiști remarcabili, cu doctorate, masterate și licențe în arte vizuale, ce vor crea în oțel și piatră: Nimbert Ambrus, Cătălin Bădărău, Toma Libotyan, Attila Tamás, Eugeniu Țîbuleac, Dan Vișovan.
**
Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului, fundația care lansează Logics and shapes (sculpture studio) este urmașa celei care a stat la baza înființării actualului Muzeu Național de Istorie a Banatului din Timișoara. Reînființată la inițiativa unor oameni de cultură din Timișoara, în anul în care orașul deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului promovează patrimoniul cultural, inițiază colaborări științifice cu instituții culturale de prestigiu, atât din străinătate cât și din România, și susține activitatea culturală desfășurată de Muzeul Național al Banatului.
Istoria trebuie amintită. La iniţiativa marelui om de cultură Ormós Zsigmond, prefect al comitatului Timiş, şi a unui grup de intelectuali, în 25 iulie 1872 s-a înfiinţat prima societate ştiinţifică din Banat (Ungaria de Sud), denumită Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat, care a avut ca scop constituirea unui muzeu istorico – arheologic în Timişoara. Primele obiecte de patrimoniu înregistrate în inventarul său au fost depozitate iniţial într-o încăpere din Palatul Episcopiei Romano – Catolice de Cenad, acestea provenind din donaţii, descoperiri arheologice întâmplătoare, achiziţii și schimb de obiecte.
Patru ani mai târziu, în 1876, cu sprijinul prefectului Ormós, Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellauer, pe str. Lonovics (actuala str. Episcop Augustin Pacha). În 24 mai 1877 a avut loc deschiderea oficială a muzeului Societății pentru publicul vizitator.
În anul 1885 a fost înființată Societatea Muzeală de Istorie și Arheologie, în urma fuziunii mai vechii Societăți de Istorie și Arheologie din Banat cu Asociația Muzeală pentru Istorie și Arheologie, ultima luând naștere în cursul anului 1882. Șase ani mai târziu a fost finalizată construcția Palatului Muzeal (azi, sediul Bibliotecii Academiei Române, filiala Timişoara), clădire care s-a dovedit de la început prea mică pentru a adăposti colecţiile muzeului. Peste încă un an, în 1889, muzeul a fost redeschis pentru public, iar în 29 august 1891 a avut loc inaugurarea festivă a sa. Arta a fost încă de la început un punct de interes, astfel că un an mai târziu s-a decis constituirea unei secţii de Artă Decorativă.
Muzeul Național al Banatului te invită să participi la Serile de Poveste, o serie de prelegeri memorabile care vor aduce la lumină trecutul fascinant al regiunii și proiectele de cercetare ale specialiștilor MNaB.
În cea de-a noua întâlnire a Serilor de Poveste, te invităm într-o călătorie către începuturile vieții pastorale și agricole de acum opt milenii, în zorii civilizației de care suntem încă legați. Descoperă secretele ruinelor primelor așezări organizate, cu case din lemn și lut construite pe grinduri, înconjurate de întinderile de apă din interfluviul Mureș-Aranca.
Vei fi captivat de datele provenite din săpăturile arheologice începute acum 120 de ani, valorificate în prezent prin proiecte internaționale de cercetare. Vom explora cum trăiau și cum exploatau resursele din mediul natural oamenii din acea vreme, și vei descoperi povestea celor care au inițiat aventura introducerii tehnologiilor neolitice în Banatul de câmpie.
Prezentarea va fi susținută de colegul nostru, Dan Leopold Ciobotaru.
Evenimentul are loc miercuri, 31 mai, la ora 18:00, în incinta sălii de pedagogie muzeală a Bastionului Maria Theresia.
Te așteptăm cu drag la Serile de Poveste la Muzeu, unde istoria prinde viață!.
Vă invităm cu drag la un eveniment plin de eleganță și rafinament, care va avea loc săptămâna viitoare în holul de la etajul Bastionului Maria Theresia. Sub numele de “Epoca frumoasă”, această expoziție este organizată de colega noastră muzeograf, Corina Cranciova.
În această seară specială, 29 de copii talentați pregătiți de Adelina Ardelean, artist plastic și profesoara lor, vor expune lucrările lor înrămate, inspirate de frumusețea Belle Epoque. Această perioadă însemnată din istoria lumii, cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, a fost martora unor schimbări importante în societate și cultură.
Pe lângă expoziție, ne vom bucura și de prezența elevilor olimpici de la Liceul de Muzică Ion Vidu, care vor încânta audiența cu momente muzicale deosebite. Cântecele și acordurile lor vor completa perfect atmosfera și vor reînvia frumusețea Belle Epoque în inimile noastre.
Vernisajul expoziției “Epoca frumoasă” va avea loc în holul de la etajul Bastionului Maria Theresia, marți, 30 mai, la ora 17:00.
Fiți martorii unei serate pline de artă, frumusețe și evocare a unei epoci memorabile.
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, propune publicului său un schimb de roluri, lansând pentru ziua de 1 iunie o OFERTĂ EXCEPȚIONALĂ pentru copiii care își aduc familia la muzeu. Astfel, pentru fiecare solicitare a unui copil de participare la ateliere, adulții, însoțitorii lor, vor primi acces gratuit în fiecare dintre expozițiile noastre.
În cadrul evenimentului „Ziua Familiei la Muzeu”, care se desfășoară în data de 1 iunie, în intervalul 10:00 – 17:00, Muzeul Național al Banatului pregătește o experiență memorabilă pentru toată familia. Având în vedere importanța acestei zile, am conceput 8 ateliere interactive care să atragă atenția și să încânte atât copiii, cât și părinții.
Iată care sunt cele 8 ateliere propuse:
Bijuterii ca-n epoca de piatră: prin prelucrarea propriilor medalioane din cochilii de melc sau scoici, copiii vor explora lumea oamenilor străvechi și vor descoperi meserii fascinante precum cele de arheolog, bioarheolog sau biolog al unui muzeu.
În lumea gâzelor: prin intermediul lupelor de mână și stereomicroscoapelor, copiii vor analiza în detaliu corpul micilor viețuitoare și vor avea ocazia să interacționeze cu exemplare vii de fasmide, maeștri ai camuflajului.
Păsările din oraș: participanții vor descoperi păsările din oraș și împrejurimi, vor admira exemplare naturalizate și vor explora structura unei pene cu ajutorul stereomicroscoapelor.
De vorbă cu Osman Ağa de Timișoara: o incursiune în istoria orașului prin intermediul personajului emblematic Osman Ağa (1671 – 1725?), care va împărtăși povești și detalii interesante despre trecutul său și al comunității. Într-una din cărțile sale, Osman Ağa a lăsat o mărturie prețioasă despre viața în Eyaletul de Timișoara, la sfârșit de secol XVII și început de secol XVIII.
Lecția de istorie cu Eugeniu de Savoya: copiii vor fi transportați în epoca lui Eugeniu de Savoya și vor descoperi detalii captivante despre evenimentele istorice din perioada respectivă.
Călătorie în timp: Belle Epoque: participanții vor călători virtual în perioada Belle Epoque (ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului XX) și vor explora viața și cultura acelei epoci prin intermediul exponatelor și activităților interactive.
Ecranul fermecat al Copilăriei – atelier multimedia*: copiii vor avea ocazia să se bucure de o experiență captivantă în noul spațiu inovativ pregătit în sala de pedagogie muzeală.
Popas Caricaturistic – Atelierul lui Viorel Bulz – o oportunitate unică pentru copii de a fi imortalizați pe hârtie de unul dintre cei mai talentați caricaturiști ai Academiei Popa’s.
Odată ce copiii se vor înregistra pentru a participa la unul dintre cele 8 ateliere interactive, adulții însoțitori vor beneficia de acces gratuit în oricare dintre expozițiile Muzeului Național al Banatului. Astfel, părinții vor avea posibilitatea să aleagă să viziteze și să se bucure de fiecare exponat și de fiecare secțiune a muzeului împreună cu copiii lor, să descopere împreună poveștile și să se lase fascinați de frumusețea și valorile culturale expuse.
Muzeul Național al Banatului își propune să creeze o experiență completă pentru toți vizitatorii, să încurajeze interacțiunea și învățarea într-un mediu prietenos și captivant, și să ofere familiei o oportunitate unică de a explora și de a se bucura împreună de toate aspectele culturale pe care le oferă.
Vă aștepăm cu drag și vă invităm să vă înscrieți la ateliere prin următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSevkNf5w_EIT8XVUmNXMHXbgJ6XLG3bdFKvJ7UN6sPlJZHuBg/viewform .