Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Fundația Herczeg și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Egeria vă invită să admirați pe simezele Bastionului Theresia din Timișoara, rezultatul celei de-a XIII-a ediții a Simpozionului de Artă Contemporană Gărâna 2023.

Sunt aproximativ 50 de lucrări de pictură și sculptură aparținând unor artiști din țară, dar și din străinătate, artiști consacrați, dar și la început de drum, pentru care atelierul de creație de la Gărâna reprezintă inspirație, relaționare și conectare. „Gărâna 2023 – Simpozion de Artă Contemporană” s-a desfășurat în perioada 21 iulie – 20 august 2023 și au participat 17 artiști.

Aceștia sunt: Ambrus Apor – Nimbert, Dacian Andoni, Dona Arnakis, Aura Bălănescu, Mana Bucur, Daniela (Dana) Constantin, Toma Libotyan, Madár Réka, Doina Mihăilescu, Cosmin Moldovan, Nagy Gábor, Nádas Alexandra, Laurian Popa, Diana Serghiuță, Petrică Ștefan, Tamás Attila, Miki Velciov.

Rezultatele muncii tuturor acestor artiști și creațiile lor vor fi expuse în mansarda B2 a Bastionului Theresia, strada Martin Luther, nr. 4, de miercuri până duminică, între orele 10 și 18, până în 30 martie 2024.

Vernisajul expoziției are loc joi, 8 februarie, de la ora 18.00, în mansarda B2 din Bastionul Theresia.

Nr. inventar : 29414

Proveniență : Timișoara

Datare : începutul secolului XX

Clișeul pe sticlă ilustrând orfelinatul Gisella din Timișoara (nr. inv. istorie 29414), databil la începutul secolului XX, a intrat în colecția Secției de Istorie din cadrul MNaB în cursul anului 2006, în urma transferului colecției de clișee pe sticlă de la Secția de Etnografie a Muzeului Banatului.

Orfelinatul Gisella din Timișoara a fost fondat în baza unei decizii din 1873 a consiliului municipal, în onoarea celebrării căsătoriei dintre principesa Gisella și prințul bavarez Leopold, votându-se constituirea unei fundații în valoare de 20.000 de coroane. Cea de-a doua fiică a cuplului imperial Franz Joseph I și Elisabeta (Sissi), arhiducesa Gisella Louise Marie de Austria s-a evidențiat printr-o activitate filantropică intensă și o deosebită grijă față de cei nevoiași, punând bazele mai multor organizații de caritate în vederea sprijinirii celor săraci, dar și a celor cu handicap.

Orfelinatul Gisella și-a deschis porțile la data de 20 martie 1877 în fosta casă de invalizi din cartierul Fabric, pe strada Graben (astăzi Gloriei și Șt. O. Iosif), edificiul fiind în așa fel amenajat încât să adăpostească 40 de orfani. Consilierul municipal Anton Suchan a preluat încă de la început supravegherea instituției, dând dovadă până la sfârșitul vieții de mare devotament în timpul activității sale de curator și protector al orfanilor, încât și-a lăsat întreaga avere, care cuprindea două case în Fabric, acestui așezământ. Întrucât se înmulțeau tot mai mult solicitările de a fi primiți noi și noi copii în cadrul orfelinatului, clădirea a devenit de-a lungul timpului neîncăpătoare, așa că orașul a inițiat construirea unui nou sediu, având în vedere faptul că între timp și averea fondului crescuse.

Noua clădire a orfelinatului, înfățișată în clișeul pe sticlă cu nr. inv. istorie 29414, astăzi sediul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, de pe actuala stradă Johann Heinrich Pestalozzi din cartierul Fabric, a fost edificată în anul 1901 pe o suprafață de 2.848 stânjeni pătrați, cumpărată de oraș în anul 1897 cu suma de 28.480 coroane. Cea mai mare parte a lucrărilor de construcție au fost întreprinse de meșterul constructor Josef Kremer, pe baza planurilor elaborate gratuit de arhitectul vienez, născut la Timișoara în anul 1865 într-o familie de origine evreiască, Ernest von Gotthilf. Acesta din urmă, absolvind studiile la Zürich și Viena, unde ulterior s-a și stabilit deschizându-și în asociere un birou de arhitectură, s-a remarcat prin proiectarea mai multor palate, bănci, vile și reședințe private. Cheltuielile de construcție ale noului sediu al orfelinatului Gisella au fost suportate în parte din averea fondului, fiind însă necesară și contractarea unui împrumut. Edificiul cu un etaj, cu o capacitate de 80 de orfani și împărțit în 2 aripi separate de clădire, una pentru fete și cealaltă pentru băieți, adăpostea la demisol sala de mese și spațiile gospodărești. Copiii îngrijiți în cadrul acestei instituții beneficiau de o curte, de o grădină spațioasă și de o sală de gimnastică, frecventând școlile publice. În internat locuiau directorul și directoarea acestuia, iar supervizarea era asigurată de o comisie care alegea din rândurile ei un curator, ani de zile această funcție fiind deținută de Anton Suchan. Orfelinatul primea orfanii care împliniseră vârsta de 5 ani, băieții fiind adăpostiți în această instituție până la vârsta de 14 ani, iar fetele până la 16 ani, după care erau repartizați “după capacitățile și dorințele lor în alte internate sau fabrici, la meseriași, iar fetele ca modiste, croitorese sau, în cel mai rău caz, ca servitoare sau cameriste”[1].

După Primul Război Mondial, instituția a trecut sub administrarea municipală, ca Orfelinatul Comunal Regina Maria, al cărui scop declarat era acela de a asigura toate cele necesare creșterii, dezvoltării armonioase și instruirii copiilor orfani de unul sau de ambii părinți, fără sprijin financiar, care proveneau mai ales din Timișoara, din județul Timiș-Torontal și rareori, din afara țării. Celor care dovedeau aptitudini în ceea ce privea învățătura, li se oferea posibilitatea de a urma liceul sau Școala Normală, mulți dintre cei care crescuseră în această instituție devenind în perioada interbelică învățători.

De-a lungul timpului, au fost luate diferite hotărâri de către municipalitatea din Timișoara în direcția îmbunătățirii calității vieții și instruirii celor adăpostiți în această instituție. Dintre acestea, spre exemplu, în anul 1921, membrii Consiliului comunal au hotărât sporirea valorii nutriționale și a calității hranei copiilor, prin introducerea a patru mese care conțineau carne pe săptămână, iar în timpul primului mandat de primar al lui Lucian Georgevici (31.08.1922 – 17.04.1926), a fost creată special o fermă de porci destinată furnizării unei cărni de calitate copiilor orfelinatului. În 1922 Consiliul comunal a împuternicit direcțiunea orfelinatului să achiziționeze pentru biblioteca acestei instituții cărți în valoare de 330 lei primiți sub formă de donație, iar în anul 1926 au fost aprobate și executate diferite lucrări în cadrul orfelinatului care au costat 38.000 lei.

Text elaborat de: dr. Teodora Moț, muzeograf

Afiș: dr. Ana-Giulia Delcea, muzeograf

[1]Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2016,pp. 251-252.

Jocul cu astragalii este cunoscut încă din preistorie și antichitate și de-alungul timpului a cunoscut numeroase variante. Pentru acest joc a fost utilizat osul de la articulația membrelor posterioare ale animalelor mici (cel mai frecvent oi, capre, porci), denumit astragal sau talus, un os de formă cuboidă cu șase fețe. Oasele erau folosite fie în starea lor originală, fie prelucrate. Jocul presupunea aruncarea lor în aer și prinderea lor pe spatele mâinii sau erau lăsate să cadă, piesele fiind apoi interpretate în funcție de fața orientată în sus. În diferitele perioade istorice astragalii erau folosiți și ca amulete sau pentru a prezice viitorul.

Piesele din imagine au fost folosite ca zaruri și datează din perioada stăpânirii otomane (1552-1716). Zarurile au fost descoperite în anul 2012 cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în curtea Castelului Huniade. Ele au aparținut soldaților care aveau ca sarcină apărarea fortificației, și nu excludem posibilitatea ca ei să le fi confecționat, alături de piesele din imagine fiind găsite și altele neprelucrate. Oasele au fost perforate, iar găurile de pe cele patru fețe ale pieselor au fost umplute cu plumb, obținându-se astfel diferite combinații de puncte. Aceste tipuri de descoperiri sunt deosebite, deoarece ne dezvăluie informații despre  un aspect mai puțin cunoscut al vieții oamenilor din trecut, și anume modul în care își petreceau timpul liber, dar și despre inventivitatea lor.

În tabloul intitulat „Jocuri de copii”, Peter Bruegel cel Bătrân (1525-1569), renumitul artist al Renașterii flamande, pe lângă multe altele a ilustrat și jocul cu astragalii.

Text: Zsuzsanna Kopeczny

Imagini:

Peter Bruegel cel Bătrân: Jocuri de copii, 1560 (detaliu)

Milan Șepețan (MNaB)

Instituția noastră cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, vă invită să vizitați două expoziții temporare remarcabile, care vor fi vernisate simultan în Bastionul Theresia marți, 19 decembrie, de la ora 18:00.

Expoziția organizată de Muzeul Național al Banatului, intitulată „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”, cuprinde peste 40 de piese din colecția de arme a muzeului, fiind expuse cu această ocazie cele mai spectaculoase și recognoscibile arme albe din patrimoniul instituției.

Din punct de vedere cronologic, piesele expuse acoperă o perioadă lungă de timp, începând din secolul al XIII-lea şi până la mijlocul secolului XX.

Cea mai veche piesă prezentată în cadrul expoziţiei este spada maghiară de cavaler de la cumpăna sec. XIII-XIV, urmează spadele mercenarilor Landsknecht, rapierele, săbiile, iataganele, cuțitele, pumnalele sau baionetele. În cadrul expoziţiei sunt reprezentate şi alte tipuri de arme albe cum ar fi buzduganele și halebardele. Un exponat interesant este cu siguranță și ghioaga de lemn, armă arhaică databilă la sfârșitul Evului Mediu.

Armamentul defensiv este reprezentat de coifuri din diferite perioade istorice, printre acestea deosebit de valoros este coiful italian de tipul Morion datat în cursul sec. al XVI-lea, urmează cămașa de zale şi cuirasa din sec. al XVII-lea. Piesele cele mai spectaculoase dintre armele de tip defensiv sunt cu siguranţă cele două armuri de cavaler (replici realizate în secolul al XIX-lea).

Una dintre vitrine este dedicată Gărzii Cetățenești din Timișoara din prima jumătate a sec. al XIX-lea. Alături de coiful austriac M.1836, aflat în dotarea Gărzii timișorene, publicul va putea admira și Regulamentul Gărzii, din anul 1822.

Printre exponate regăsim și arme care au aparținut unor personalități bănățene: sabia familiei nobiliare  Ostoici de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic, dar și sabia generalului Johann Freiherr von Hiller, nobil şi proprietar al domeniului de la Butin.

Nu în ultimul rând, printre exponate regăsim piesa de rezistență a Secției Militare a muzeului din perioada interbelică: „Omul de fier” sau „Soldatul de fier”. Realizat cu scopul colectării de donaţii pentru invalizii, văduvele şi alte victime ale războiului, „Omul de fier” din Timișoara a ajuns în colecția muzeului la finalul Primului război mondial, în urma desființării muzeului Regimentului 61 Infanterie.

Al doilea eveniment la care vă invităm, expoziția „Arme care au făurit România”, cuprinde piese din colecția particulară a lui Cosmin Pop, meșter făurar, cunoscut în lumea reenactmentului și a festivalurilor de reconstituire istorică din România cu pseudonimul „Fiare din Beci”.

În linii mari această expoziție se dorește a fi un periplu prin istoria militară a României, ilustrând evoluția armamentului alb pe aceste meleaguri, din antichitate până în perioada Primului război mondial.

Expoziția cuprinde două segmente importante: replici scară 1:1 după arme utilizate în antichitate și în Evul Mediu (cosoare, sica, falxul dacic, spada lui Ștefan cel Mare, sabia lui Constantin Brâncoveanu etc), toate aceste obiecte fiind realizate de Cosmin Pop alias „Fiare din Beci”, dar totodată expoziția cuprinde și piese autentice, din perioadele modernă și contemporană, piese din colecția proprie Cosmin Pop.

Vernisajul celor două expoziții va avea loc în data de 19 decembrie 2023, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, de la ora 18:00.

Expozițiile vor fi deschise în perioada 20 decembrie 2023 – 29 februarie 2024.

Ferenczy József (1866-1925)

Scenă cu pictorul Ferenczy József în gară  (1901)

acuarelă și tuș pe carton, 9 x 14 cm, semnată cu monograma FJ în colțul din dreapta jos, datată München 31 martie 1901

Compartimentul Arte Vizuale, colecția de grafică, nr. inv. 13

Pictor emblematic pentru orașul Timișoara, unde s-a stabilit în anul 1901, Ferenczy József a rămas în memoria locului prin portretele unor personalități, peisajele din Italia și Banat, alături de scenele cu portul popular Matyó din Mezőkövesd.

Această carte poștală realizată în acuarelă și tuș a fost trimisă din  München în data de 31 martie 1901 de pictorul  Ferenczy József soției sale, Emilia, fiica fotografului Divald Károly din Eperjes (Prešov, Slovacia). Lucrarea de grafică a intrat în anul 2020 în  patrimoniul Muzeului Național al Banatului prin donația doamnei Annemarie Podlipny-Hehn, istoric de artă și muzeograf în Muzeul Banatului în perioada 1964-1992.

Donația cuprinde lucrări de grafică, cărți poștale, fotografii de epocă, clișee pe sticlă și documente, reprezentând o mărturie despre creația pictorului Ferenczy József,  artist cu studii la Budapesta, München și Paris (Academia Julian).  Un document prețios este pliantul  „exposiției lăsământare a artistului pictor Josif Ferenczy”, organizată în Timișoara de Societatea Arany János în perioada 31 ianuarie – 14 februarie 1926.  Pliantul trilingv de 8 pagini, publicat în limbile română, maghiară și germană de tipografia Hunyadi din Timișoara, reprezintă un document de valoare excepțională pentru studierea lucrărilor lui Ferenczy József, alături de catalogul publicat de Muzeul Banatului din Timișoara în anul 1973 cu ocazia unei expoziții retrospective.

Toate documentele și lucrările de grafică donate Muzeului Național al Banatului au fost reproduse în catalogul Ferenczy József, publicat de doamna Annemarie Podlipny-Hehn în anul 2018.

Text elaborat de: Marius Cornea, muzeograf

Muzeul Național al Banatului are plăcerea de a anunța vernisajul expoziției

„Timișoara în gravura europeană secolele XVI – XVIII”, eveniment cultural de excepție ce va avea loc marți, 7 noiembrie, începând cu ora 18:00, în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia.

Această expoziție unică este realizată cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, Societatății de Istorie și Arheologie a Banatului, Fundației Herczeg și Egeria, reunind un număr impresionant de 135 de gravuri ce oferă o perspectivă fascinantă asupra cetății Timișoara într-o perioadă definitorie a istoriei sale.

Primele stampe care înfățișează Timișoara au fost tipărite în ultima parte a sec. al XVI-lea, reprezentările fiind însă rodul imaginației. Timișoara apare sub forma clasică a cetății așezate în vârful unei coline. Însă cele mai multe reprezentări grafice ale Timișoarei au apărut în sec. al XVII – lea și al XVIII – lea sub semnul Barocului.

Facsimilele expuse, realizate prin tehnici tradiționale de incizare pe plăcuțe de lemn sau cupru, redau imagini vibrante ale Timișoarei, surprinzând elemente specifice arhitecturii și peisajului urban din acele vremuri. De la panorame și portrete până la planuri detaliate și hărți, publicul va avea ocazia să descopere o cetate otomană cu influențe creștine, surprinsă în detalii artistice remarcabile.

Expoziția aduce în prim-plan primele reprezentări grafice ale Timișoarei, tipărite în ultima parte a secolului XVI, în contextul încercărilor principelui transilvănean Sigismund Báthory de a cuceri cetatea. De asemenea, gravurile baroce din secolele XVII și XVIII își fac loc în expoziție, ilustrând evoluția stilistică și tehnică a acestei forme de artă.

În plus, expoziția pune accent pe rolul documentar al acestor lucrări, multe dintre ele realizate pe bază de măsurători de către inginerii militari ai vremii, oferind astfel o valoare istorică deosebită.

Expoziția va fi prezentă pe simezele Muzeului Național al Banatului până la sfârșitul anului.

Muzeul Național al Banatului vă invită să redescoperiți Timișoara prin ochii artiștilor europeni ai secolelor XVI – XVIII.

Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă, în intervalul 10:00 – 18:00.

Cutia muzicală , un adevărat tezaur cultural, s-a alăturat colecției Muzeului Național al Banatului în anul 1963, iar anul acesta a fost adusă în laboratorul nostru pentru a beneficia de servicii de restaurare de înaltă calitate.
Valoarea istorică și documentară a obiectului se remarcă prin aspectul estetic al cutiei de lemn de nuc și prin mecanismul cu discuri metalice. Capacul prezintă pe partea interioară o imagine cu șapte copii în mijlocul naturii, care cântă. Cutia muzicală a fost realizată de compania care a „botezat” această invenție la final de secol XIX, când au apărut 100 de cutii muzicale. Dispozitivul muzical deţine 12 discuri din metal perforat pe care sunt înregistrate melodiile. În timpul rotirii discului, cu ajutorul unui mecanism cu arc, proeminenţele, rezultate prin perforarea discului, prin intermediul unor rotiţe dinţate, pun în vibraţie lamelele metalice corespunzătoare perforaţiilor care reprezintă programarea bucăţii muzicale.
Trecerea timpului și-a lăsat amprenta asupra acestui instrument și a necesitat lucrări de conservare-restaurare complexe, restauratorul fiind un fel de doctor care aduce obiectul la starea inițială și stopează degradările, prelungindu-i viaţa. A prezentat multiple deteriorări datorită vechimii și manipulării, un întreg complex de degradări fizico-mecanice, fizico-chimice și biologice.  Prin restaurare se urmărește stoparea și stabilizarea proceselor de degradare, avându-se în vedere salvarea și consolidarea obiectului. Conservarea preventivă este un ansamblu de activităţi cu caracter permanent, având ca scop contracararea acțiunii tuturor factorilor care intervin.
Piesa a prezentat depuneri aderente de mucegai, pete de rugină, perforaţii de carii, pierderi de material lemnos, părți lipsă inestetice, desprinderi de elemente din lemn, rupte, orificii de zbor ale insectelor xilofage. Lacul pe întreaga suprafață este îmbătrânit, exfoliat. În procesul de restaurare s-au executat următoarele operaţii: îndepărtarea petelor de rugină cu acid orto-fosforic, desprăfuire, demontarea capacului, extragerea elementelor metalice și restaurarea lor, îndepărtarea depunerilor de murdărie cu bisturiul, chituirea lacunelor cu chit de rumeguș și clei de oase, degresarea cu alcool și peliculizarea cu clei, aducerea la nivel, completarea elementelor lipsă, ceruire cu ceară microcristalină.
Prin restaurarea cutiei muzicale din lemn și a dispozitivului cu discuri metalice de redare a muzicii s-a redat aspectul estetic iniţial, asigurându-se și funcționarea aparatului.
Text, afiș: