Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)
Muzeul Național al Banatului are plăcerea de a vă invita la evenimentul „PreHistoria”, un festival de arheologie experimentală ce va avea loc la Punctul Muzeal Parța (comuna Parța, nr. 206A), în zilele de 25 și 26 mai 2024. Acest eveniment de excepție, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Comunei Parța, aduce în prim-plan o (pre)istorie vie, oferind publicului o experiență captivantă prin diverse activități și ateliere meșteșugărești.
Festivalul „PreHistoria” este mai mult decât o simplă incursiune în trecut; este o veritabilă călătorie în timp, care ne permite să retrăim cotidianul comunităților neolitice din Banat. Activitățile de reconstituire istorică și arheologie experimentală vor permite publicului să înțeleagă tehnologiile și modul de viață al oamenilor preistorici, transformând trecutul îndepărtat într-o experiență palpabilă și asimilabilă.
Programul evenimentului:
Sâmbătă, 25 mai
🌟 10:00 – Deschiderea activităților atelierelor de arheologie experimentală
Tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului – Dr. Arheolog Marius Barbu, Dr. Arheolog Mihaela Barbu și Edwin Sebastian Marc.
Prelucrarea blănurilor și pieilor de animale – Radu Costineanu.
Atelier de ceramică – Lili Szamek.
Arta țesutului incipient la război vertical – Grupul Karaván.
Bucătăria Neoliticului – Bucătar Cornel Corinda.
Utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb – Dr. Marius Barbu, Dr. Mihaela Barbu și Dr. Ioan Alexandru Bărbat.
Fascinanta lume a culesului din natură – Dan Olar, creatorul proiectului educațional Ursit.
Tatuajul în preistorie – Dr. Arheolog Roxana Elena Stăncescu.
Archeo Tattoo – Artista Anna Gulyás din Budapesta.
Petting-zoo neolitic – Reconstituirea atmosferei perioadei neolitice cu ajutorul animalelor.
🌟 12:00 – Cum să ciuperci preistoric? – Proiectul educațional Ursit.
🌟 17:00 – Dincolo de semn. Tatuajul în preistorie – Prezentare a Dr. Arheolog Roxana Elena Stăncescu.
🌟 19:00 – Sanctuarul neolitic de la Parța – Talk-show și prelegere de specialitate cu Dan Leopold Ciobotaru și Sergiu Galiș.
🌟 20:30 – PEREGRINII – ECOURI DIN TRECUT – Concert live de muzică ancestrală.
🌟 21:30 – DEEP6 PROJECT – FOCUL – Teatru pirotehnic despre curajul primilor oameni.
Duminică, 26 mai
🌟 10:00 – Deschiderea activităților atelierelor de arheologie experimentală
Tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului.
Prelucrarea blănurilor și pieilor de animale.
Atelier de ceramică neolitică.
Arta țesutului incipient la război vertical.
Bucătăria Neoliticului.
Utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb.
Dincolo de semn. Tatuajul în preistorie.
Archeo Tattoo: arheologie experimentală.
Petting-zoo neolitic.
Muzică experimentală cu instrumente arhaice.
🌟 15:00 – Fascinantul drum la final. – Festivitatea de încheiere a evenimentului.
Festivalul „PreHistoria” este o ocazie unică de a explora și înțelege modul de viață al comunităților neolitice din Banat. Este o experiență menită să îmbogățească cunoștințele istorice ale participanților și să le ofere o privire detaliată asupra trecutului îndepărtat.
Vă invităm să ne fiți alături în această călătorie fascinantă în timp și să descoperiți, alături de noi, secretele și minunile preistoriei. Festivalul promite să fie unul plin de surprize și activități captivante, care vor încânta și educa deopotrivă.
Vă așteptăm cu drag!
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, se alătură evenimentului național „Noaptea Muzeelor 2024”. Susținem eforturile de creștere a salariilor angajaților din domeniul muzeal, însă nu dorim ca publicul vizitator să fie lipsit de un astfel de eveniment!
Astfel, sâmbătă, 18 mai 2024, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, expozițiile instituției de cultură vor fi închise, dar în curtea Bastionului Theresia vă așteaptă un spectacol grandios, între orele 17.00 – 23.00.
Spectacolele de istorie vie („living museum”), oferite în curtea Bastionului Theresia în cadrul Nopții Muzeelor se vor îmbina cu momentele artistice și cu atelierele interactive într-un mare show comun al grupurilor de reconstituire istorică și artistice. Participă la eveniment, sub denumirea de Uniunea Artiștilor – Cronicari: Eyaletul de Timișoara, Asociația Losonczy Istvan, Hrafnabroethr-Frații Corbi, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Sagittarii Getici, Deep6 Project, Peregrinii.
Programul din curtea Bastionului Theresia:
Vă așteptăm la o seară specială de muzică și istorie!
Intrarea și participarea la evenimente este gratuită.
În momentul venirii turcilor otomani în Peninsula Balcanică, meşteşugurile din acest spaţiu erau, ca şi în secolele precedente, strâns legate de centrele comerciale şi de zonele miniere. Nevoile militare i-au determinat pe otomani să sprijine în Balcani apariţia şi dezvoltarea meşteşugurilor legate de producţia de arme.
Meşteşugul armelor de foc portative pe bază de cremene s-a dezvoltat în Balcani sub influenţa turcilor otomani. Armurierii veniţi din Orient odată cu trupele otomane făceau parte din categoria ienicerilor, aceştia fiind şi cei care i-au învăţat pe meşteşugarii locali secretul făuririi armelor. În Balcani, la armele de foc cu cremene s-a folosit în cele mai multe cazuri mecanismul cu arc de armare exterior, aşa-numitul mecanism spaniol, miquelet sau turcesc, denumit astfel în contextul în care era utilizat la marea majoritate a armelor orientale.
În atelierele din Balcani unde se realizau arme de foc cu mecanism pe bază de cremene, iniţial atât ţevile, cât şi mecanismele propriu-zise erau importate din nordul Italiei. În acea fază timpurie, armurierii balcanici realizau celelalte componente mai puţin pretenţioase ale unei arme (partea lemnoasă formată din uluc şi mâner/pat, bulbul metalic, brăţările metalice pentru fixarea ţevii etc.), toate aceste părţi componente fiind încă din acel moment bogat decorate (filigran, granulaţie, pietre preţioase etc.). Cu timpul, mai ales în secolul al XIX-lea, armurierii autohtoni au reuşit să producă atât ţevi (armurierii din Prizren), cât şi mecanisme de dare a focului (Constantinopol) pe plan local, dând astfel armelor din faza târzie a imperiului o notă de originalitate.
Odată cu apariţia primelor puşti pe bază de cremene a debutat şi producţia de „puşti mici”, având acelaşi tip de platină cu cremene. Pistoalele erau purtate la brâu, în pereche, dar şi în coburi, fiind atârnate de şaua calului. Un călăreţ bine echipat, pe lângă celelalte piese de armament, purta obligatoriu două perechi de pistoale şi o puşcă lungă.
Pistolul cu cremene de tipul zlatka. În Kotor (Muntenegru), zlatka – o variantă a pistolului ledenica – era probabil cunoscută încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pistoalele de tipul zlatka sunt placate cu tablă din argint sau alamă şi au ţevile damaschinate cu ornamente din aur. Aceste arme erau fabricate în atelierele din Boka Kotorska, Risan şi probabil în Herceg Novi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Cetinje se realizau doar decorurile acestui tip de pistol. De asemenea, au fost decorate şi de bijutierii din Risan şi Perast. Având în vedere faptul că orfevrăria din Boka Kotorska era destul de dezvoltată, zlatke din acest areal aveau elemente decorative europene, baroce şi rococo. Pistolul zlatka făcea parte în secolul al XIX-lea din echipamentul standard al marinarilor din Boka. În Boka Kotorska, fabricarea acestui tip de armă este abandonată pe la mijlocul secolului al XIX-lea.
În ceea ce priveşte provenienţa armelor balcanice din colecţia muzeului timișorean, putem spune cu certitudine că marea majoritate a pieselor au intrat în inventarul Societăţii Muzeale de Istorie şi Arheologie în perioada antebelică, în urma unor donaţii sau achiziţii. Cele mai multe dintre armele balcanice aflate astăzi în colecția muzeului provin din spaţiul bosniac, fiind donaţii ale foştilor militari austro-ungari, participanţi în vara anului 1878 la luptele pentru pacificarea Bosniei.
Descriere pistol: țeava pistolului este tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură, lisă în interior şi găurită în partea superioară spre culată (neutralizare ulterioară). Ţeava este fixată de uluc prin două brăţări din alamă gravate cu motive geometrice. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet, fiind complet la exterior (deşi forma şurubului de fixare a cremenei indică prezenţa cândva a unor “coarne” de armare) şi funcţional. Platina este fixată în corpul armei cu două şuruburi. Mecanismul de declanşare este complet şi funcţional. Garda din fier a trăgaciului este placată cu tablă din alamă, gravată cu motive geometrice. Mânerul şi ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din alamă, gravată cu motive vegetale şi geometrice. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb rotunjit din alamă, decorat cu motive florale, şi cu un bumb de fixare tot din alamă, decorat în aceeaşi manieră. În uluc, în partea inferioară, există un locaş care conţine bătătorul din fier.
Atelier: muntenegrean / Boka Kotorska.
Datare: începutul sec. al XIX-lea.
Lungimea ţevii: 30 cm.
Lungime totală: 50 cm.
Calibru: 16 mm.
Colecţia de arme a Muzeului Național al Banatului din Timişoara, număr de inventar istorie 3067.
Cartea ”Concionum de tempore” este o reeditare a colecției de predici ale călugărului dominican Luis de Granada. Călugărul a fost cunoscut ca și predicator de prestigiu al secolului al XVI-lea. Acesta s-a născut în anul 1504 în Granada, Spania și decedat la data de 31 decembrie în Lisabona, Portugalia.
Volumul ”Concionum de tempore” (tradus Prelegeri despre timp”) a fost tipărit în 1581 la Antverpiae, la tipografia Ex officina Christophori Plantini Architypographi Regij, cu caractere latine. Autorul cărții este R. P. F Ludouico Graten[si] sacrae Theologiae professore, monacho Dominicano.
Cartea este o tipăritură cu cerneală tipografică neagră, filele au dimensiunile 14 x 8,5 cm, iar coperțile. Tipăritura a fost legată pe scoarțe de caton multistratificat, iar cusătura este efectuată continuu, pe gherghef, cu patru nervuri geminate și două lănțișoare marginale. Nervurile sunt din sfoară de cânepă, iar ancorarea lor s-a executat prin trecerea capetelor nervurilor prin practicarea unor orificii făcute în scoarță.
Învelitorile sunt din piele de vițel de culoare maro roșcat. Pe suprafața pielii sunt prezente ornamente care au fost obținute prin imprimare la cald cu foiță aurie – un chenar alcătuit din linii duble, având patru fleuroane la colțuri, iar în centru un medalion în formă de suprapolis: uncrucifix având la bază un personaj și o floare înconjurat de o mandorlă.
Cotorul exterior este din aceeași piele ca și învelitoarea. Este împărțit în cinci registre, delimitate de patru nervuri profilate. În centrul fiecărui registru se află câte un fleuron, obținut prin imprimare la cald, cu foiță aurie.
Pe fila de gardă de la finalul cărții și pe forzațul copertei din spate se găsesc însemnări: exerciții de caligrafie și prescurtări uzuale ale scrierii în limba latină cu cerneală neagră, multe dintre ele scrise cu caractere gotice .
Restaurarea volumului s-a realizat pe volum nedesfăcut. În decursul acesteia, s-a luat în calcul corpul cărții și legătoria sa. Pentru file s-au realizat intervenții de: desprăfuire, curațare umedă cu soluție hidroalcoolică, reîncleierea suportului papetar, completarea și restaurarea filelor (filă cu filă), intervenind pe fisuri, liniile de pliere și zonele cu lipsă de material prin completare cu hârtie japoneză și adeziv CMC. La nivelul legătoriei s-au făcut: consolidarea scoarțelor de carton, croirea unor bucăți de piele nouă, șerfuirea și vopsirea acestora la nuanța originală; lipirea bucăților de piele nouă pe zona colțurilor și a muchiilor; cotorul a fost deprins pentru completare; iar pentru început cotorului interior a fost căptușit cu hârtie și pânză, urmată de lipirea noi pieli, pe care va fi aplicată regiunile cu pielea originală.
Obiectul a fost restaurat în cadrul Laboratorului Zonal de Restaurare al muzeului.
Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Fundația Herczeg și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Egeria vă invită să admirați pe simezele Bastionului Theresia din Timișoara, rezultatul celei de-a XIII-a ediții a Simpozionului de Artă Contemporană Gărâna 2023.
Sunt aproximativ 50 de lucrări de pictură și sculptură aparținând unor artiști din țară, dar și din străinătate, artiști consacrați, dar și la început de drum, pentru care atelierul de creație de la Gărâna reprezintă inspirație, relaționare și conectare. „Gărâna 2023 – Simpozion de Artă Contemporană” s-a desfășurat în perioada 21 iulie – 20 august 2023 și au participat 17 artiști.
Aceștia sunt: Ambrus Apor – Nimbert, Dacian Andoni, Dona Arnakis, Aura Bălănescu, Mana Bucur, Daniela (Dana) Constantin, Toma Libotyan, Madár Réka, Doina Mihăilescu, Cosmin Moldovan, Nagy Gábor, Nádas Alexandra, Laurian Popa, Diana Serghiuță, Petrică Ștefan, Tamás Attila, Miki Velciov.
Rezultatele muncii tuturor acestor artiști și creațiile lor vor fi expuse în mansarda B2 a Bastionului Theresia, strada Martin Luther, nr. 4, de miercuri până duminică, între orele 10 și 18, până în 30 martie 2024.
Vernisajul expoziției are loc joi, 8 februarie, de la ora 18.00, în mansarda B2 din Bastionul Theresia.
Nr. inventar : 29414
Proveniență : Timișoara
Datare : începutul secolului XX
Clișeul pe sticlă ilustrând orfelinatul Gisella din Timișoara (nr. inv. istorie 29414), databil la începutul secolului XX, a intrat în colecția Secției de Istorie din cadrul MNaB în cursul anului 2006, în urma transferului colecției de clișee pe sticlă de la Secția de Etnografie a Muzeului Banatului.
Orfelinatul Gisella din Timișoara a fost fondat în baza unei decizii din 1873 a consiliului municipal, în onoarea celebrării căsătoriei dintre principesa Gisella și prințul bavarez Leopold, votându-se constituirea unei fundații în valoare de 20.000 de coroane. Cea de-a doua fiică a cuplului imperial Franz Joseph I și Elisabeta (Sissi), arhiducesa Gisella Louise Marie de Austria s-a evidențiat printr-o activitate filantropică intensă și o deosebită grijă față de cei nevoiași, punând bazele mai multor organizații de caritate în vederea sprijinirii celor săraci, dar și a celor cu handicap.
Orfelinatul Gisella și-a deschis porțile la data de 20 martie 1877 în fosta casă de invalizi din cartierul Fabric, pe strada Graben (astăzi Gloriei și Șt. O. Iosif), edificiul fiind în așa fel amenajat încât să adăpostească 40 de orfani. Consilierul municipal Anton Suchan a preluat încă de la început supravegherea instituției, dând dovadă până la sfârșitul vieții de mare devotament în timpul activității sale de curator și protector al orfanilor, încât și-a lăsat întreaga avere, care cuprindea două case în Fabric, acestui așezământ. Întrucât se înmulțeau tot mai mult solicitările de a fi primiți noi și noi copii în cadrul orfelinatului, clădirea a devenit de-a lungul timpului neîncăpătoare, așa că orașul a inițiat construirea unui nou sediu, având în vedere faptul că între timp și averea fondului crescuse.
Noua clădire a orfelinatului, înfățișată în clișeul pe sticlă cu nr. inv. istorie 29414, astăzi sediul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, de pe actuala stradă Johann Heinrich Pestalozzi din cartierul Fabric, a fost edificată în anul 1901 pe o suprafață de 2.848 stânjeni pătrați, cumpărată de oraș în anul 1897 cu suma de 28.480 coroane. Cea mai mare parte a lucrărilor de construcție au fost întreprinse de meșterul constructor Josef Kremer, pe baza planurilor elaborate gratuit de arhitectul vienez, născut la Timișoara în anul 1865 într-o familie de origine evreiască, Ernest von Gotthilf. Acesta din urmă, absolvind studiile la Zürich și Viena, unde ulterior s-a și stabilit deschizându-și în asociere un birou de arhitectură, s-a remarcat prin proiectarea mai multor palate, bănci, vile și reședințe private. Cheltuielile de construcție ale noului sediu al orfelinatului Gisella au fost suportate în parte din averea fondului, fiind însă necesară și contractarea unui împrumut. Edificiul cu un etaj, cu o capacitate de 80 de orfani și împărțit în 2 aripi separate de clădire, una pentru fete și cealaltă pentru băieți, adăpostea la demisol sala de mese și spațiile gospodărești. Copiii îngrijiți în cadrul acestei instituții beneficiau de o curte, de o grădină spațioasă și de o sală de gimnastică, frecventând școlile publice. În internat locuiau directorul și directoarea acestuia, iar supervizarea era asigurată de o comisie care alegea din rândurile ei un curator, ani de zile această funcție fiind deținută de Anton Suchan. Orfelinatul primea orfanii care împliniseră vârsta de 5 ani, băieții fiind adăpostiți în această instituție până la vârsta de 14 ani, iar fetele până la 16 ani, după care erau repartizați “după capacitățile și dorințele lor în alte internate sau fabrici, la meseriași, iar fetele ca modiste, croitorese sau, în cel mai rău caz, ca servitoare sau cameriste”[1].
După Primul Război Mondial, instituția a trecut sub administrarea municipală, ca Orfelinatul Comunal Regina Maria, al cărui scop declarat era acela de a asigura toate cele necesare creșterii, dezvoltării armonioase și instruirii copiilor orfani de unul sau de ambii părinți, fără sprijin financiar, care proveneau mai ales din Timișoara, din județul Timiș-Torontal și rareori, din afara țării. Celor care dovedeau aptitudini în ceea ce privea învățătura, li se oferea posibilitatea de a urma liceul sau Școala Normală, mulți dintre cei care crescuseră în această instituție devenind în perioada interbelică învățători.
De-a lungul timpului, au fost luate diferite hotărâri de către municipalitatea din Timișoara în direcția îmbunătățirii calității vieții și instruirii celor adăpostiți în această instituție. Dintre acestea, spre exemplu, în anul 1921, membrii Consiliului comunal au hotărât sporirea valorii nutriționale și a calității hranei copiilor, prin introducerea a patru mese care conțineau carne pe săptămână, iar în timpul primului mandat de primar al lui Lucian Georgevici (31.08.1922 – 17.04.1926), a fost creată special o fermă de porci destinată furnizării unei cărni de calitate copiilor orfelinatului. În 1922 Consiliul comunal a împuternicit direcțiunea orfelinatului să achiziționeze pentru biblioteca acestei instituții cărți în valoare de 330 lei primiți sub formă de donație, iar în anul 1926 au fost aprobate și executate diferite lucrări în cadrul orfelinatului care au costat 38.000 lei.
Text elaborat de: dr. Teodora Moț, muzeograf
Afiș: dr. Ana-Giulia Delcea, muzeograf
[1]Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2016,pp. 251-252.
Jocul cu astragalii este cunoscut încă din preistorie și antichitate și de-alungul timpului a cunoscut numeroase variante. Pentru acest joc a fost utilizat osul de la articulația membrelor posterioare ale animalelor mici (cel mai frecvent oi, capre, porci), denumit astragal sau talus, un os de formă cuboidă cu șase fețe. Oasele erau folosite fie în starea lor originală, fie prelucrate. Jocul presupunea aruncarea lor în aer și prinderea lor pe spatele mâinii sau erau lăsate să cadă, piesele fiind apoi interpretate în funcție de fața orientată în sus. În diferitele perioade istorice astragalii erau folosiți și ca amulete sau pentru a prezice viitorul.
Piesele din imagine au fost folosite ca zaruri și datează din perioada stăpânirii otomane (1552-1716). Zarurile au fost descoperite în anul 2012 cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în curtea Castelului Huniade. Ele au aparținut soldaților care aveau ca sarcină apărarea fortificației, și nu excludem posibilitatea ca ei să le fi confecționat, alături de piesele din imagine fiind găsite și altele neprelucrate. Oasele au fost perforate, iar găurile de pe cele patru fețe ale pieselor au fost umplute cu plumb, obținându-se astfel diferite combinații de puncte. Aceste tipuri de descoperiri sunt deosebite, deoarece ne dezvăluie informații despre un aspect mai puțin cunoscut al vieții oamenilor din trecut, și anume modul în care își petreceau timpul liber, dar și despre inventivitatea lor.
În tabloul intitulat „Jocuri de copii”, Peter Bruegel cel Bătrân (1525-1569), renumitul artist al Renașterii flamande, pe lângă multe altele a ilustrat și jocul cu astragalii.
Text: Zsuzsanna Kopeczny
Imagini:
Peter Bruegel cel Bătrân: Jocuri de copii, 1560 (detaliu)
Milan Șepețan (MNaB)
Instituția noastră cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, vă invită să vizitați două expoziții temporare remarcabile, care vor fi vernisate simultan în Bastionul Theresia marți, 19 decembrie, de la ora 18:00.
Expoziția organizată de Muzeul Național al Banatului, intitulată „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”, cuprinde peste 40 de piese din colecția de arme a muzeului, fiind expuse cu această ocazie cele mai spectaculoase și recognoscibile arme albe din patrimoniul instituției.
Din punct de vedere cronologic, piesele expuse acoperă o perioadă lungă de timp, începând din secolul al XIII-lea şi până la mijlocul secolului XX.
Cea mai veche piesă prezentată în cadrul expoziţiei este spada maghiară de cavaler de la cumpăna sec. XIII-XIV, urmează spadele mercenarilor Landsknecht, rapierele, săbiile, iataganele, cuțitele, pumnalele sau baionetele. În cadrul expoziţiei sunt reprezentate şi alte tipuri de arme albe cum ar fi buzduganele și halebardele. Un exponat interesant este cu siguranță și ghioaga de lemn, armă arhaică databilă la sfârșitul Evului Mediu.
Armamentul defensiv este reprezentat de coifuri din diferite perioade istorice, printre acestea deosebit de valoros este coiful italian de tipul Morion datat în cursul sec. al XVI-lea, urmează cămașa de zale şi cuirasa din sec. al XVII-lea. Piesele cele mai spectaculoase dintre armele de tip defensiv sunt cu siguranţă cele două armuri de cavaler (replici realizate în secolul al XIX-lea).
Una dintre vitrine este dedicată Gărzii Cetățenești din Timișoara din prima jumătate a sec. al XIX-lea. Alături de coiful austriac M.1836, aflat în dotarea Gărzii timișorene, publicul va putea admira și Regulamentul Gărzii, din anul 1822.
Printre exponate regăsim și arme care au aparținut unor personalități bănățene: sabia familiei nobiliare Ostoici de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic, dar și sabia generalului Johann Freiherr von Hiller, nobil şi proprietar al domeniului de la Butin.
Nu în ultimul rând, printre exponate regăsim piesa de rezistență a Secției Militare a muzeului din perioada interbelică: „Omul de fier” sau „Soldatul de fier”. Realizat cu scopul colectării de donaţii pentru invalizii, văduvele şi alte victime ale războiului, „Omul de fier” din Timișoara a ajuns în colecția muzeului la finalul Primului război mondial, în urma desființării muzeului Regimentului 61 Infanterie.
Al doilea eveniment la care vă invităm, expoziția „Arme care au făurit România”, cuprinde piese din colecția particulară a lui Cosmin Pop, meșter făurar, cunoscut în lumea reenactmentului și a festivalurilor de reconstituire istorică din România cu pseudonimul „Fiare din Beci”.
În linii mari această expoziție se dorește a fi un periplu prin istoria militară a României, ilustrând evoluția armamentului alb pe aceste meleaguri, din antichitate până în perioada Primului război mondial.
Expoziția cuprinde două segmente importante: replici scară 1:1 după arme utilizate în antichitate și în Evul Mediu (cosoare, sica, falxul dacic, spada lui Ștefan cel Mare, sabia lui Constantin Brâncoveanu etc), toate aceste obiecte fiind realizate de Cosmin Pop alias „Fiare din Beci”, dar totodată expoziția cuprinde și piese autentice, din perioadele modernă și contemporană, piese din colecția proprie Cosmin Pop.
Vernisajul celor două expoziții va avea loc în data de 19 decembrie 2023, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, de la ora 18:00.
Expozițiile vor fi deschise în perioada 20 decembrie 2023 – 29 februarie 2024.