Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)

Cosmoteca de Semne Spațiale

Durata evenimentului

începutul evenimentului
04.10.2023
sfârşitul evenimentului
27.11.2023
🏛️ Muzeul Național al Banatului și Asociația Inițiativă în Educație vă invită să descoperiți universul prin lentila filateliei în cadrul expoziției „Cosmoteca deSemne spațiale”, miercuri, 4 octombrie, începând cu ora 17:00.
🌌 Ce ne așteaptă?
Machete de timbre cu tematică spațială, creații ale lui Alec Bartos pentru Poșta Română, o colecție premiată de astrofilatelie, distinsă cu Aur Mare și “Best in the class” la competiții internaționale FIP, comorile personale ale lui Alec Bartos – obiecte istorice ce țin de spațiul cosmic, multe dintre ele prezentate în premieră mondială!
🚀 Împreună vom explora:
📜 Documente care au marcat cucerirea spațiului.
🎖 Insigne, medalii, cărți vechi, embleme ale misiunilor spațiale.
🌌 Oportunitatea de a afla diferența dintre apa pentru cosmonauți și astronauți.
🥤 Poveștile din spatele cosmodromului Baikonur, locul de unde singurul cosmonaut român, domnul Dumitru-Dorin Prunariu, și-a început aventura cosmică.
🧸 Jucării cu temă spațială pentru cei mici.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 4 octombrie – 27 noiembrie 2023 și va găzdui tururi ghidate, evenimente și ateliere educaționale pentru elevi, profesori și pentru întreaga comunitate din Timișoara.
________
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Spațiul de cultură”.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.
Vă așteptăm în număr cât mai mare alături de noi!
© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down