Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)
Aplică de aur din colecţia Pongrácz
Colecţia de epocă romană cuprinde piese relevante pentru civilizaţia romană provincială din această zonă a Europei. Mai ales la începuturile muzeului, diverşi colecţionari au donat sau au oferit spre achiziţie şi artefacte romane. Astfel, colecţia Pongrácz include podoabe, fibule, vase etc. adunate mai cu seamă din zona Dunării (Clisură). Cea mai bine reprezentată este totuşi perioada existenţei provinciei Dacia, când militarii şi coloniştii romani au înfiinţat castre şi aşezări în partea estică a Banatului. Situl roman cel mai important din Banat rămâne Tibiscum (Jupa, jud. Caraş-Severin), centru militar puternic în legătură cu care se dezvoltă un oraş care ajunge la rang de municipium. Din cercetările arheologice sistematice de aici (începute în 1964) provin majoritatea obiectelor romane din colecţie.
Mărgele de sticlă din atelierul de sticlărie, Tibiscum
Armata romană este prezentă astfel cu: piese de armament, de echipament militar, ţigle sau cărămizi (unele ştampilate cu sigla unităţii militare), monumente epigrafice, unelte etc. În cadrul castrelor sau aşezărilor civile se produceau şi se foloseau cantităţi mari de ceramică, din săpăturile arheologice provenind multe obiecte ceramice care au fost restaurate: amfore, oale, ulcioare, boluri, opaiţe etc. Unele dintre vase erau produse în centre de prestigiu din alte părţi ale imperiului; este de amintit aici ceramica de lux numită terra sigillata, bine reprezentată şi în muzeul nostru. Meşteşugarii din Dacia romană asigurau însă cea mai mare parte a inventarului necesar vieţii locuitorilor, situaţie care reiese din inventarul bunurilor arheologice, unde regăsim piese de fier, bronz, sticlă etc., existând ateliere specializate. Este interesant atelierul de sticlărie (cercetat arheologic) de la Tibiscum, axat în primul rând pe producţia de mărgele de sticlă, acestea fiind foarte apreciate de către populaţia din câmpia Banatului. Cel mai probabil, Muzeul Banatului deţine cea mai mare colecţie de mărgele de sticlă de pe teritoriul fostei provincii Dacia.
Fragmente de vase terra sigillata de la Tibiscum
Artefacte sau monumente romane au fost descoperite, prin cercetări sistematice sau fortuit, şi în alte situri ale Banatului: Berzovia, Orşova, Pojejena, Mehadia, Sânnicolau Mare sau Cenad. Alte exponate din muzeu provin din situri romane foarte bogate aflate în vecinătatea Banatului: Colonia Dacica Sarmizegetusa şi Drobeta.
Câmpia Banatului, deşi n-a fost colonizată de către romani, a oferit mai ales prin cercetările din ultimul timp piese arheologice valoroase. Se pot aminti: inventarul unui mormânt princiar sarmatic (sec. I p.Chr.), cu podoabe de aur, descoperit la Sânnicolau Mare; catarame şi aplice de argint (sec. II-III p.Chr.) descoperite la Foeni.
Cărămizi romane de la Tibiscum
În anul 1873, Societăţii de Istorie şi Arheologie din Timişoara i-au fost oferite de către generalul Anton Scudier mai multe monumente romane şi medievale provenind de la Titel (localitate de pe malul drept al Tisei, astăzi în Serbia). Această donaţie importantă, în care se aflau 16 piese epigrafice şi sculpturale din Pannonia Inferior, reprezintă începuturile lapidariului timişorean. De-a lungul timpului, acesta s-a îmbogăţit considerabil cuprinzând un număr mare de monumente din provincia Dacia, aproape toate fiind aduse din siturile romane ale Banatului. Se cuvin amintite eforturile arheologului Marius Moga, care a iniţiat din anul 1964 cercetări sistematice la Tibiscum (Jupa, jud. Caraş-Severin), sit de unde provin majoritatea pieselor din lapidariu. Acestora li se adaugă inscripţii sau alte monumente de piatră descoperite la Pojejena, Mehadia, Orşova, Slatina-Timiş, Sânnicolau Mare sau Cenad. De asemenea, trei inscripţii foarte importante pentru istoria provinciei Dacia provin din Colonia Dacica Sarmizegetusa.
Colier de aur dintr-un mormânt sarmatic de la Sânnicolau Mare
Monumentele romane – onorifice, votive, funerare – au fost expuse pe holul de la parter al clădirii muzeului (castelul Huniade). Din raţiuni muzeistice, în pereţii coridorului au fost amenajate mai multe nişe în care se prezintă material epigrafic de mici dimensiuni – fragmente de inscripţii şi cărămizi romane ştampilate. Câteva fragmente arhitectonice medievale completează tabloul colecţiei monumentelor de piatră a Muzeului Banatului.
Ştampilă pe cărămidă a legiunii XIII Gemina (Cenad)
Ţiglă cu ştampila legiunii IIII Flavia Felix, Berzovia
Lupa Capitolina pe un monument din Pannonia Inferior (Titel).
Monument cu inscripţie votivă de la Tibiscum
Inscripţia onorifică a unei statui, din Colonia Dacica Sarmizegetusa
Asezarea neolitica de la Parta se afla situata in partea de vest a Romaniei, la cca 15 km. sud de orasul Timisoara (judetul Timis). In centrul acesteia a fost cercetat un un edificiu de cult de mari dimensiuni.
Sanctuarul este de formă rectangulară, de 11,6 m lungime şi 6 m lăţime şi este împărţit în două încăperi: încăperea A situată la est şi B, aflată în partea de vest a sanctuarului. În centrul acestuia, pe ambele părţi ale zidului despărţitor dintre cele două încăperi, era o masă altar pe care au fost descoperite o serie de obiecte care ne oferă o imagine despre rirualurile care erau practicate aici.
Încăperea A adăposteşte statuia monumentală aflată pe un soclu de lut decorat la capete cu motive meandrice. La extremităţile soclului sunt modelate două tăvi de ofrande. Statuia este dublă şi redă două personaje, unul feminin, care are pântecul reliefat şi un altul care are un cap de taur modelat realist. Pe masa altar se afla o vatră portativă iar lângă peretele despărţitor o cupă de lut de mari dimensiuni. Masa-altar din această încăpere a fost ulterior împărţită de un zid în două părţi. Pe acest zid au fost modelate capetele unor aminale mici: oi, capre. În faţa statuii monumentale era o uşă străjuită de două coloane de lut care erau terminate cu câte un cap de taur. Pe frunte şi bot, capetele erau decorate cu cu benzi incizate şi pictate cu roşu şi galben. Lângă această uşă era o a doua deschidere, probabil o intrare de serviciu, care avea în partea superioară o nişă în care a fost descoperit un idol-bust în mărime naturală, perforat longitudinal, în care era fixat un craniu. În colţul încăperii au fost descoperite mai multe lame de silex foarte tăioase care erau folosite la scrificiile ritualice. În cadrul acestui ceremonial sângele rezultat din sacrificarea animalelor era depus în cupa de pe masa-altar. Aceste sacrificii aveau drept scop menţinerea bunăvoinţei divinităţii şi au la origine ideea sacrificiului primordial, al omorului primar.
Încăperea B, cu aceleaşi dimensiuni ca şi cea anterioară, a fost divizată în două casete de dimensiuni apropiate. În prima dintre casete era un soclu de lut situat lângă o vatră portabilă susţinută de un suport de pari. Lângă aceasta a fost descoperită o mare cantitate de cenuşă precum şi resturi de la ofrandele aduse zeilor. Pe soclu era un idol-bust care era decorat pe piept cu incizii în zig-zag şi avea o perforaţie verticală în care era fixat un craniu de animal. În cealaltă casetă erau mai multe vase în care erau depuse ofrande. Într-unul dintre aceste vase, o amforă cu faţă umană, au fost descoperite falange de la mâna unui om. Tot în acest spaţiu au fost descoperite boabe de grâu carbonizate care provin de la ofrandele aduse zeilor, prin arderea ritualică (fumigatio) a grăunţelor.
Peretele exterior, în stânga intrării, avea un orificiu circular care tăia un disc de lut şi sub acest ansamblu, lipită pe perete, era o cupă de lut sub care se afla un postamenmt cu o râşniţă de piatră. Acest complex se leagă de râşnitul cultic care avea menirea, ca prin distrugerea învelişului material al seminţei, să elibereze forţele regeneratoare, germinative imobilizate în bobul de grâu. De asemenea prezenţa râşniţei alături de ansamblul compus din orificiul din perete şi de discul de lut adiacent, care simbolizează soarele şi luna, leagă acest ritual de cultul soare-lună, de ciclurile astronomice ale anotimpurilor. Studiile atente efectuate asupra acestui ansamblu din sanctuarul de la Parţa a demonstrat că numai într-o singură zi din an, la data echinocţiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în încaperea A a sanctuarului şi se poziţiona pe capul de taur a statuii monumentale. Acest fapt demonstrează că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca şi rolul de calendar care marca începutul primăverii, a anotimpului regenerării naturii.
Acest complex de cult a funcţionat până în vremea fazei IIC a Culturii Banatului (sfârşitul mileniului al VI-lea BC), când nivelul 6 al aşezării a fost distrus în întregime şi sistematic în împrejurări ce ar putea fi legate de apariţia în zonă a purtătorilor fazei C a culturii Vinca.
Constituirea în 1872 a Societății de Istorie și Arheologie din Banat marchează începuturile Muzeului Banatului. Printre scopurile de atunci ale Societății consemnăm cercetarea trecutului istoric, înființarea unui muzeu de istorie și arheologie și inițierea unor săpături arheologice.
Primele obiecte muzeale provin din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții. Se cuvine să amintim marea donație de antichități din 1873 a generalului Anton Scudier constând în mai multe monumente epigrafice și sculpturale romane și feudale, provenind de la Titel (astăzi Iugoslavia). Monumente romane au fost aduse și din Banat (Caransebeș, Orșova etc.). De-a lungul timpului, în patrimoniul muzeului au intrat, prin donații sau achiziții, colecții valoroase: Ormós, Pongracz, Cesnola etc.
În 1877 are loc deschiderea oficială a muzeului pentru public. Numărul pieselor arheologice crește an de an; acest proces ia o mai mare amploare o dată cu declanșarea unor săpături arheologice sistematice (1893), ajungându-se în 1916 la peste 17.000 de obiecte. Revigorarea cercetărilor arheologice se petrece abia după al doilea război mondial, în special în anii ’60, prin săpăturile întreprinse de specialiștii Muzeului Banatului. Menționăm cercetările de la Tibiscum, Cruceni, Bobda, Hodoni, Parța, Remetea Mare, Foeni. Astfel, numărul de obiecte arheologice a crescut vertiginos, ajungând în prezent la peste 350.000, incluzând piese din paleolitic până în epoca modernă, provenind în special din situri de pe teritoriul Banatului. În ultimii ani, temele de cercetare ale arheologilor secției de istorie vizează cu precădere probleme majore ale neoliticului, epocii bronzului, epocii fierului și ale celei romane, ale epocii migrațiilor și epocii medievale timpurii. O parte din obiectele muzeale ale colecțiilor sunt prezentate în cadrul următoarelelor expoziții permanente (găzduite în 19 săli ale muzeului):