Reamplasarea Tunului de la Bastion

Tunul de asalt ce a străjuit două decenii colțul Bastionului dinspre palatul Dicasterial este de la revoluția de la 1848. A ajuns la Timișoara în anul 1908 ca piesă de muzeu.

Trupele revoluționare de la Reșița au pus în funcțiune un vechi atelier de arme ce exista din 1790 și au reușit să toarne câteva tunuri de fontă. Cel puțin două sunt consemnate. Atelierul a fost reînoit de inginerul minier Zsigmondy Vilmos care în timpul revoluției era comandantul Gărzii Revoluționare din Reșița. O companie de douăzeci de persoane a fost dotată cu aceste tunuri denumite în glumă „Păpușile” (A Babák) și au fost folosite în luptele din decembrie împotriva Regimentului Grăniceresc din Caransebes. Dupa căderea Reșiței, două tunuri au fost capturate și duse la sediul cazarmei de la Caransebeș. Unul din ele a fost topit în anul 1884 pentru nevoile unui meșteșugar. Iar cel de-al doilea a fost donat în anul 1908 Societății Muzeale din Timișoara din inițiativa unui administrator minier, Retay Sándor.

Conducerea Muzeului Naţional al Banatului a găsit un atelier și un inginer inimos ce și-a asumat construirea unei replici cât mai fidele a tunului pentru a-l reintroduce în circuitul muzeal-turistic. Inginerul Ioan Balaci, de la Silcotub Lugoj, a dat câteva caracteristici ale vechii arme. Este un tun de asalt mobil de calibrul de 75 mm și lungime puțin mai mare de un metru. E așezat pe un afet din grinzi de lemn întărite cu elemente de otel și are roți din fier masiv cu un diametru de un metru cu patru spițe tot din fier forjat. A fost turnat din fontă sub formă tronconică cu diametrul mic de 22 de cm și diametrul mare de 28 de cm și avea șase cercuri de ranforsare. Astăzi tunul sta din nou în vechiul său loc de la colțul Bastionului.

Autor: Titus Balan