Timp de două zile, la Timișoara se va desfășura în organizarea Muzeului Național al Banatului festivalul istoric, Primul război mondial – o reconstituire istorică în An Centenar, eveniment cu participarea unora din cele mai reprezentative asociații de reconstituire istorică din țară: Asociația Tomis, Asociația Tradiții Ostășești și Asociația IR33 Cetatea Aradului. De asemenea, evenimentul se bucură de prezența Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ” Decebal”.
Spectacolele artistice vor fi susținute de interpreți specializați în muzică istorică, dansatori și jongleri, dar și actori, membri ai trupelor: Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil.
Programul evenimentului:
Sâmbătă, 23 iunie 2018
11-12 Parada militară a participanților (plecare din Bastionul Theresia cu oprire în Piața Unirii pentru momente de reconstituire istorică)
15-20 Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial
21-22 ANIMA IGNIS, spectacol de lumină și foc cu Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil ( prima parte).
Duminică, 24 iunie 2018
11-13 ARMELE MARELUI RĂZBOI – prezentare interactivă de arme din anii Primului Război Mondial în contrast cu armamentul actual, în prezența membrilor grupurilor de reconstituire istorică și a unui pluton de militari al armatei române actuale; lecții de duel scenic și lupte scenice cu Teatrul Portabil
15-20 Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial
21-22 ANIMA IGNIS – THE CONCLUSION (partea aII-a)
22:00 Închiderea evenimentului în salve de tun – momentul de rămas-bun al artiștilor și al asociațiilor de reconstituire istorică.
Intrarea este liberă!