Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)

PreHistoria

Durata evenimentului

începutul evenimentului
25.05.2024
sfârşitul evenimentului
26.05.2024

Muzeul Național al Banatului are plăcerea de a vă invita la evenimentul „PreHistoria”, un festival de arheologie experimentală ce va avea loc la Punctul Muzeal Parța (comuna Parța, nr. 206A), în zilele de 25 și 26 mai 2024. Acest eveniment de excepție, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Comunei Parța, aduce în prim-plan o (pre)istorie vie, oferind publicului o experiență captivantă prin diverse activități și ateliere meșteșugărești.

Festivalul „PreHistoria” este mai mult decât o simplă incursiune în trecut; este o veritabilă călătorie în timp, care ne permite să retrăim cotidianul comunităților neolitice din Banat. Activitățile de reconstituire istorică și arheologie experimentală vor permite publicului să înțeleagă tehnologiile și modul de viață al oamenilor preistorici, transformând trecutul îndepărtat într-o experiență palpabilă și asimilabilă.

 

Programul evenimentului:

Sâmbătă, 25 mai

🌟 10:00 – Deschiderea activităților atelierelor de arheologie experimentală

Tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului – Dr. Arheolog Marius Barbu, Dr. Arheolog Mihaela Barbu și Edwin Sebastian Marc.

Prelucrarea blănurilor și pieilor de animale – Radu Costineanu.

Atelier de ceramică – Lili Szamek.

Arta țesutului incipient la război vertical – Grupul Karaván.

Bucătăria Neoliticului – Bucătar Cornel Corinda.

Utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb – Dr. Marius Barbu, Dr. Mihaela Barbu și Dr. Ioan Alexandru Bărbat.

Fascinanta lume a culesului din natură – Dan Olar, creatorul proiectului educațional Ursit.

Tatuajul în preistorie – Dr. Arheolog Roxana Elena Stăncescu.

Archeo Tattoo – Artista Anna Gulyás din Budapesta.

Petting-zoo neolitic – Reconstituirea atmosferei perioadei neolitice cu ajutorul animalelor.

🌟 12:00 – Cum să ciuperci preistoric? – Proiectul educațional Ursit.

🌟 17:00 – Dincolo de semn. Tatuajul în preistorie – Prezentare a Dr. Arheolog Roxana Elena Stăncescu.

🌟 19:00 – Sanctuarul neolitic de la Parța – Talk-show și prelegere de specialitate cu Dan Leopold Ciobotaru și Sergiu Galiș.

🌟 20:30 – PEREGRINII – ECOURI DIN TRECUT – Concert live de muzică ancestrală.

🌟 21:30 – DEEP6 PROJECT – FOCUL – Teatru pirotehnic despre curajul primilor oameni.

 

Duminică, 26 mai

🌟 10:00 – Deschiderea activităților atelierelor de arheologie experimentală

Tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului.

Prelucrarea blănurilor și pieilor de animale.

Atelier de ceramică neolitică.

Arta țesutului incipient la război vertical.

Bucătăria Neoliticului.

Utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb.

Dincolo de semn. Tatuajul în preistorie.

Archeo Tattoo: arheologie experimentală.

Petting-zoo neolitic.

Muzică experimentală cu instrumente arhaice.

🌟 15:00 – Fascinantul drum la final. – Festivitatea de încheiere a evenimentului.

 

Festivalul „PreHistoria” este o ocazie unică de a explora și înțelege modul de viață al comunităților neolitice din Banat. Este o experiență menită să îmbogățească cunoștințele istorice ale participanților și să le ofere o privire detaliată asupra trecutului îndepărtat.

Vă invităm să ne fiți alături în această călătorie fascinantă în timp și să descoperiți, alături de noi, secretele și minunile preistoriei. Festivalul promite să fie unul plin de surprize și activități captivante, care vor încânta și educa deopotrivă.

Vă așteptăm cu drag!

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down