Orfelinatul Gisella din Timișoara

Nr. inventar : 29414

Proveniență : Timișoara

Datare : începutul secolului XX

Clișeul pe sticlă ilustrând orfelinatul Gisella din Timișoara (nr. inv. istorie 29414), databil la începutul secolului XX, a intrat în colecția Secției de Istorie din cadrul MNaB în cursul anului 2006, în urma transferului colecției de clișee pe sticlă de la Secția de Etnografie a Muzeului Banatului.

Orfelinatul Gisella din Timișoara a fost fondat în baza unei decizii din 1873 a consiliului municipal, în onoarea celebrării căsătoriei dintre principesa Gisella și prințul bavarez Leopold, votându-se constituirea unei fundații în valoare de 20.000 de coroane. Cea de-a doua fiică a cuplului imperial Franz Joseph I și Elisabeta (Sissi), arhiducesa Gisella Louise Marie de Austria s-a evidențiat printr-o activitate filantropică intensă și o deosebită grijă față de cei nevoiași, punând bazele mai multor organizații de caritate în vederea sprijinirii celor săraci, dar și a celor cu handicap.

Orfelinatul Gisella și-a deschis porțile la data de 20 martie 1877 în fosta casă de invalizi din cartierul Fabric, pe strada Graben (astăzi Gloriei și Șt. O. Iosif), edificiul fiind în așa fel amenajat încât să adăpostească 40 de orfani. Consilierul municipal Anton Suchan a preluat încă de la început supravegherea instituției, dând dovadă până la sfârșitul vieții de mare devotament în timpul activității sale de curator și protector al orfanilor, încât și-a lăsat întreaga avere, care cuprindea două case în Fabric, acestui așezământ. Întrucât se înmulțeau tot mai mult solicitările de a fi primiți noi și noi copii în cadrul orfelinatului, clădirea a devenit de-a lungul timpului neîncăpătoare, așa că orașul a inițiat construirea unui nou sediu, având în vedere faptul că între timp și averea fondului crescuse.

Noua clădire a orfelinatului, înfățișată în clișeul pe sticlă cu nr. inv. istorie 29414, astăzi sediul Facultății de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, de pe actuala stradă Johann Heinrich Pestalozzi din cartierul Fabric, a fost edificată în anul 1901 pe o suprafață de 2.848 stânjeni pătrați, cumpărată de oraș în anul 1897 cu suma de 28.480 coroane. Cea mai mare parte a lucrărilor de construcție au fost întreprinse de meșterul constructor Josef Kremer, pe baza planurilor elaborate gratuit de arhitectul vienez, născut la Timișoara în anul 1865 într-o familie de origine evreiască, Ernest von Gotthilf. Acesta din urmă, absolvind studiile la Zürich și Viena, unde ulterior s-a și stabilit deschizându-și în asociere un birou de arhitectură, s-a remarcat prin proiectarea mai multor palate, bănci, vile și reședințe private. Cheltuielile de construcție ale noului sediu al orfelinatului Gisella au fost suportate în parte din averea fondului, fiind însă necesară și contractarea unui împrumut. Edificiul cu un etaj, cu o capacitate de 80 de orfani și împărțit în 2 aripi separate de clădire, una pentru fete și cealaltă pentru băieți, adăpostea la demisol sala de mese și spațiile gospodărești. Copiii îngrijiți în cadrul acestei instituții beneficiau de o curte, de o grădină spațioasă și de o sală de gimnastică, frecventând școlile publice. În internat locuiau directorul și directoarea acestuia, iar supervizarea era asigurată de o comisie care alegea din rândurile ei un curator, ani de zile această funcție fiind deținută de Anton Suchan. Orfelinatul primea orfanii care împliniseră vârsta de 5 ani, băieții fiind adăpostiți în această instituție până la vârsta de 14 ani, iar fetele până la 16 ani, după care erau repartizați “după capacitățile și dorințele lor în alte internate sau fabrici, la meseriași, iar fetele ca modiste, croitorese sau, în cel mai rău caz, ca servitoare sau cameriste”[1].

După Primul Război Mondial, instituția a trecut sub administrarea municipală, ca Orfelinatul Comunal Regina Maria, al cărui scop declarat era acela de a asigura toate cele necesare creșterii, dezvoltării armonioase și instruirii copiilor orfani de unul sau de ambii părinți, fără sprijin financiar, care proveneau mai ales din Timișoara, din județul Timiș-Torontal și rareori, din afara țării. Celor care dovedeau aptitudini în ceea ce privea învățătura, li se oferea posibilitatea de a urma liceul sau Școala Normală, mulți dintre cei care crescuseră în această instituție devenind în perioada interbelică învățători.

De-a lungul timpului, au fost luate diferite hotărâri de către municipalitatea din Timișoara în direcția îmbunătățirii calității vieții și instruirii celor adăpostiți în această instituție. Dintre acestea, spre exemplu, în anul 1921, membrii Consiliului comunal au hotărât sporirea valorii nutriționale și a calității hranei copiilor, prin introducerea a patru mese care conțineau carne pe săptămână, iar în timpul primului mandat de primar al lui Lucian Georgevici (31.08.1922 – 17.04.1926), a fost creată special o fermă de porci destinată furnizării unei cărni de calitate copiilor orfelinatului. În 1922 Consiliul comunal a împuternicit direcțiunea orfelinatului să achiziționeze pentru biblioteca acestei instituții cărți în valoare de 330 lei primiți sub formă de donație, iar în anul 1926 au fost aprobate și executate diferite lucrări în cadrul orfelinatului care au costat 38.000 lei.

Text elaborat de: dr. Teodora Moț, muzeograf

Afiș: dr. Ana-Giulia Delcea, muzeograf

[1]Josef Geml, Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol 1870-1920, Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2016,pp. 251-252.