Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)

Obiecte de Patrimoniu si Povestea Lor – III

Durata evenimentului

începutul evenimentului
sfârşitul evenimentului

Serviciu de toaletă pentru călătorie, în cutie de lemn, atelier J. C. Klinkosch k.k. Hof- und Kammerlieferant, Viena, databil 1872-1900, argint 800 0/00, 18 piese, greutate 6,289 kg.

Fiecare piesă este marcată cu blazonul comanditarului, o familie de aristocrați cu rang de conți. 

Compartimentul de Arte Vizuale, achiziție în anul 2018

Realizate la Viena de firma Josef Carl von Klinkosch, cele 18 piese din argint 800 0/00 reprezintă o mărturie a gustului pentru lux a marii burghezii și a aristocrației din Imperiul austro-ungar. Acest serviciu de călătorie pentru două persoane a fost produs după anul 1879, când împăratul Franz Joseph îl înnobilează pe Josef Carl, acordându-i titlul nobiliar ”Ritter von ” (cavaler de Klinkosch). 

Firma Klinkosch a fost înfințată în 1830/1831 de Carl Klinkosch și Stefan Mayerhofer cu numele Mayerhofer și Klinkosch, în anul 1851 fiind preluată de Josef Carl. Grație produselor de argint de înaltă calitate, firma Klinkosch a fost căutată de marea burghezie și artistocrație a Imperiului, din anul 1855 firma deținând și calitatea de furnizor regalo-imperial (k.u.k Hof- und Kammerlieferant). În anul 1869 Klinkosch devine singurul proprietar al firmei, iar numele acesteia va fi schimbat în J. C. Klinkosch. Obiectele de argint produse de această firmă se bucură în prezent de un real succes financiar pe piața de artă europeană, Klinkosch fiind asociat cu renumele argintăriei vieneze din secolul al XIX-lea. 

Cutia cu cele 18 piese de argint a fost achiziționată de Muzeul Național al Banatului în anul 2018 din moștenirea unei doamne din Timișoara, născută în familia unor negustori de textile din Innsbruck, educată la un pension din Elveția, care s-a căsătorit prima oară în 1910 cu un reprezentant al burgheziei austriece, iar a doua oară în anul 1920 cu un medic din Banat. Doamna a primit acest serviciu cu 18 piese din argint de la prietena sa, Alice, care era născută la Viena și stabilită în Timișoara în urma căsătoriei cu Johann Geyer. Acest serviciu de argint a fost primit de Alice de la tatăl ei din Viena și a rămas în locuința familiei Geyer  din cartierul Fabric până după al Doilea Război Mondial, când Alice este victima unei crime în apartamentul din Piața Romanilor, care a șocat Timișoara postbelică.  

Text: Marius Cornea

Design: Ionela Slejiuc

Foto: Șepețan Milan

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down