Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)
Program de funcționare al aparatului administrativ: Luni - Joi: 8:00 - 16.30, Vineri: 8:00 - 14:00

Gărâna 2025 - Atelier de creație

Durata evenimentului

începutul evenimentului
18.09.2025
sfârşitul evenimentului
26.10.2025

Joi, 18 septembrie 2025, de la ora 18:00, în Mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia (str. Martin Luther, nr. 4, Timișoara), va avea loc vernisajul expoziției „Gărâna 2025 - Atelier de creație”, cea de-a XV- a ediție a Simpozionului de Artă Contemporană, organizat de Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Fundația Herczeg și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Egeria.

Ajuns la a XV- a ediție, Simpozionul de Artă Contemporană de la Gărâna s-a consolidat în timp ca un spațiu de libertate creativă, în care natura, liniștea muntelui și dialogul dintre artiști dau naștere unor lucrări care revin, an de an, pe simezele Bastionului Maria Theresia.

Expoziția reunește peste 30 de lucrări de pictură și sculptură, semnate de artiști consacrați și de creatori aflați la început de drum. Pentru fiecare dintre ei, atelierul de la Gărâna a fost un spațiu al inspirației, al întâlnirilor fertile și al dialogului artistic.

Artiștii participanți: Dacian Andoni, Ambrus Apor - Nimbert, Dona Arnakis, Cătălin Bădărău, Dana Constantin, Köteles Róbert, Toma Libotyan, Madár Réka, Doina Mihăilescu, Nagy Gábor, Nádas Alexandra, Laurian Popa, Ana Maria Szőllősi, Bogdan Rața, Petrică Ștefan, Tamás Attila, Edith Torony, Eugen Țîbuleac, Miki Velciov, Dan Vișovan, Mihai Zgondoiu.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 septembrie - 26 octombrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

„Gărâna 2025 - Atelier de creație” este o invitație de a privi arta contemporană ca pe o hartă a întâlnirilor și a energiilor comune, o vitrină a diversității și un laborator deschis publicului. Vă așteptăm să descoperiți aceste povești vizuale, într-un itinerar al artei contemporane care se scrie la Gărâna și se deschide acum Timișoarei.

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down