Artele plastice au păşit în Capitala Culturală Europeană (CCE) prin vernisajul unei expoziţii impresionante dedicate Luminii, intitulate “75 ani Silviu Oravitzan – Lumină în Lumină”, care cuprinde peste o sută de lucrări realizate pe parcursul mai multor decenii de către artist şi care poate fi vizitată în Corpul Bastion al Muzeului Naţional al Banatului.
“Lucrările sunt cu totul excepţionale, Oravitzan este universal prin arta sa. Foloseşte culori special create, un albastru ultramarin care reprezintă Deitatea; nu este doar crucea şi Deus. Maestrul ne-a creat aici o lume dincolo de Europa, o universalitate recunoscută, apreciată şi acceptată de toate religiile. I-a cucerit şi pe musulmani. Crucea creştină pe albastrul creat de Oravitzan şi pe care-l întâlnim şi la cultul musulman se îmbrăţişează perfect în creaţia artistului. Este o expoziţie impresionantă, care reprezintă adevăratul semnal al debutului de Capitală Culturală Europeană al Timişoarei, pentru că stă exact sub semnul luminii folosite ca simbol şi pentru CCE (‘Luminează oraşul prin tine însuţi!’, n.r.)“, a declarat Paul Dan, şeful Laboratorului Regional de Restaurare Conservare al Muzeului Naţional al Banatului.
Cruci modelate prin jocul luminilor, împletituri în fir de aur ce creează simbolul hristic asemeni unei coloane a infinitului, de pe care sângele mântuitor nu se transformă în întunecatul teluric, ci în explozie de lumină, braţe de cruce care asemeni unor coroane de lumină poartă numele prietenilor artistului, boabele de grâu dintre crucile create de artist sau steaua lui David care se înfrăţeşte cu crucea şi cu simbolurile creştine “reprezintă Vechiul şi Noul Testament”, după cum remarca mitropolitul Ioan al Banatului.
“Toate aceste lucrări au fost făurite cu migală la umbra luminii lui Dumnezeu, la care a stat, a dăltuit şi a pictat Silviu Oravitzan, care ne face o sfântă chemare, în această catedrală a luminii: Îndrăzniţi, lumina nu doare! Veţi vedea în această galerie cum picăturile de sânge ale Mântuitorului se transformă în lumină, pentru că pe cruce a fost răstignită lumina. În lucrarea “Ploaie de lumină”, Creatorul i-a arătat lui Oravitzan că poate ploua şi cu lumină. Iar într-un alt spaţiu, artistul a creat “Cămaşa lui Hristos”, care a gândit în mod impresionant să-l îmbrace pe Hristos în lumină. Dacă Hristos ar veni la mine să-mi ceară o cămaşă, l-aş aduce la Oravitzan. Şi veţi mai găsi aici o emblemă pe care se află steaua lui David şi peste ea elementul scriptic al lui Hristos. Acelui simbol eu i-aş fi dat numele “Biblia”, pentru că reprezintă Vechiul şi Noul Testament”, a mărturisit mitropolitul Banatului.
Maestrul Silviu Oravitzan îşi iubeşte întreaga operă la fel de mult şi nu are lucrări preferate, pentru că fiecare dintre ele a însemnat iubire, pasiune, sacrificiu.
“Mi-e foarte greu să aleg, toate îmi sunt dragi. Unele dintr-o perioadă a creaţiei corespund unei stări de spirit, pe altele le-am făcut cu bucurie, altele cu chin. Un artist atunci începe să lucreze, când lumina lucrează în el şi devine un bun conducător între unu şi multiplu, între lumina cea dintâi şi multiplul ei, care suntem noi, între lux (lumină, n.r.) — lume. Am simţit şi oboseală, dar aici este o rubotelie, în sensul ieremiţilor din poveştile patristice care aveau permanent un lucru al mâinilor, o ţesere care te goleşte, îţi revii, te linişteşte, te ordonează să ai o pace interioară care te ajută. Voi continua să lucrez până la 100 de ani”, a mărturisit maestrul Silviu Oravitzan.
Odată cu expoziţia “Lumină în Lumină” a avut loc şi lansarea volumului cu acelaşi titlu,dedicat artistului Silviu Oravitzan de către academicianul Basarab Nicolaescu.
Text si foto: Agerpres