Exponatul lunii ianuarie – Sanctuarul Neolitc de la Parța

̦

Aflat la mai puțin de 20 km distanță de Timișoara, templul de la Parța este cel mai bine păstrat sanctuar neolitic din România. Acesta este unic în lume. A fost descoperit la sfârșitul anilor `70 de arheologul bănățean Gheorghe Lazarovici.
Avea o formă rectangulară, cu o lungime de 11,5 m şi o lăţime de 6 m, fiind compartimentat în două: camera altarului şi camera ofrandelor. În altar se găsea o statuie dublă, dintr-un singur bloc, decorat cu incizii în culorile galben și roșu, cu două capete, unul de taur, celălalt, de femeie cu faţa acoperită de o mască rituală. Cele 2 personaje simbolizează forţa creatoare, simbolul vieţii, fiind legate de Cultul fecundităţii şi fertilităţii.
Cercetarea sanctuarului a fost finalizată în anul 1985.
Cercetătorii arată că în perioada în care a fost construit sanctuarul constelația Taurului apunea la momentul răsăritului soarelui la echinocțiul de toamnă, iar la momentul echinocțiului de primăvară, constelația răsărea din nou. Astfel, cele două siluete din templul de la Parța priveau spre constelație, despre care se presupune că ar fi reprezentată și în picturile rupestre vechi de 17.000 de ani, găsite în peștera din Lascaux, Franța.
Rezultatele investigării arheologice au demonstrat existența aici a două etape principale ale sanctuarului, suprapuse, amândouă aparținând neoliticului mijlociu, din care cel de al doilea avea două etape de refacere. Sanctuarul din etapa inițială a fost probabil incendiat și refăcut ulterior, sub forma unei clădiri cu mai multe încăperi ridicată în jurul unei statui monumentale care a fost realizată din pământ nisipos, acoperit de o lipitură de lut și pleavă. Statuia dublă a fost consolidate prin ardere, apoi s-a construit restul sanctuarului. Structura sanctuarului este formată din încăperea statuii monumentale, de dimensiuni mari, și încăperile destinate unor activități funcționale, revelate de prezența unor altare-masă pentru pregătirea alimentelor, păstrarea ofrandelor și prelucrarea textilelor.
Pe peretele vestic, pe lângă o intrare de mai mici dimensiuni, se găsea un orificiu circular de 35 cm, mărginit de o reprezentare din lut modelat a Lunei. La baza acestora era plasat locașul unei pietre de moară. Prezența acestor elemente arhitecurale, alături de inventarul mobil al încăperilor cu altare, a permis formularea unor spectaculoase ipoteze legate de orientarea astronomică și vocația mitologic-rituală a acestui monument preistoric cu caracter de unicitate.
Descoperirea sanctuarului a devenit relativ repede un element de notorietate în lumea științifică internațională, cu toate dificultățile inerente unei descoperiri remarcabile de natură spirituală în perioada socialismului anilor `80. Elementele conservate ale sanctuarului au fost integrate unei reconstituiri a acestuia într-una din sălile castelului Huniade, dar dimensiunile încăperii nu au permis reconstituirea la scara reală a Sanctuarului.