
de culoare galbenă, mijlocul secolului al XIX-lea, Imperiul Austriac, înălțime 10 cm
MNaB Timișoara, nr. inv. 448
donația familiei prof. dr. Horia Vermeșan din anul 2020
Donațiile familiei prof. dr. Horia Vermeșan (1945 – 2024) de obiecte din sticlă și mobilier ilustrează gustul burgheziei și nobilimii din Banat în decorația interioarelor în perioada 1850-1940.
Născut într-o familie de colecționari, prof. dr. Horia Vermeșan, medic ortoped și membru al Academiei de Științe Medicale din România, reprezintă a treia generație de colecționari, descendenți ai protopopului Musta din Oravița, cu interes pronunțat pentru mobilier, ceasuri, icoane românești și pictură europeană veche, numărându-se printre cei mai avizați colecționari de artă din Timișoara postbelică. Preocupat de promovarea patrimoniului mobil și conservarea memoriei unor artiști contemporani, prof. dr. Horia Vermeșan a editat două cataloage de artă dedicate pictorului Virgil Demetrescu Duval (1930 – 2005) și Alfons Vezoc, violonist și pictor (1934 – 2015).
Multe piese provin din colecția Annunziata Rosenzweig din cartierul Elisabetin și din proprietatea lui Francisc Nedavnik, un personaj important pe piața de artă din Timișoara socialistă. Bomboniere, vaze, carafe, boluri din sticlă și scrumiere din diverse ateliere central-europene atestă circulația acestora în fostele teritorii ale monarhiei austro-ungare și gradul înalt de civilizație urbană din Banat.
Acest pahar de sticlă din Boemia ilustrează generozitatea familiei prof. dr. Horia Vermeșan, colecționari pasionați de pictura și artele decorative din Europa Centrală, care au făcut numeroase donații Muzeului Național al Banatului. Obiect cu valoare memorială mare, acest pahar este prezentat în expoziția ”Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă”, organizată în mansarda B1 a bastionului Maria Theresia.
Text elaborat de Marius Cornea, muzeograf