Colecţie reprezentativă a regiunii Banat este formată din 4528 de eşantioane. Cuprinde roci şi minerale specifice zonei fierului din centre bănăţene străvechi, Ocna de Fier, Dognecea, precum şi din zona Baia Mare. Materialul paleontologic cuprinde eşantioane din depozite bănăţene, cel mai bine fiind reprezentată era mezozoică (sfârşitul perioadei cretatice) şi era neozoică.

Colecţia de plante uscate (Herbarium) cuprinde 11.256 de file de ierbar, cu numeroase specii rare şi endemice din Banat. Se compune din mai multe colecţii: Herbarul Popescu-Domogled, Herbarul Vlaicu şi nu în ultimul rând Herbarul medicului Árpád Degen. (Milanovici Sretco, M-Kiss Andrei, Herbarul Dr. Árpád Degen (1866-1934) Importanţa ştiinţifică, publicat de Muzeul Banatului Timişoara, Secţia de Ştiinţele Naturii, Timişoara, 2012).

Orhidee sălbatice din Banat
Orhideele noastre sunt plante erbacee perene, care au un rizom sau mai des 2 tuberculi, mai mult sau mai puţin globuloşi sau digitat ramificaţi, unul din tuberculi fiind principal, din acesta ieşind şi planta (tulpină floriferă).

Flora orhideelor din zona temperată, unde cresc exclusiv specii terestre, este mult mai săracă faţă de zonele tropicale. În zona temperată a emisferei nordice cresc în jur de 900 de specii din cadrul a 75 de genuri. În America, la nord de Mexic, cresc 170 de specii, iar în Europa ceva mai mult, 200 specii din 36 de genuri.

În zona de Vest a ţării (Banat), pot fi întâlnite aproximativ 54 de specii din această mare familie (după Flora României în ţara noastră cresc 58 de specii).

În ceea ce priveşte problematica protejării şi conservării speciilor de orhidee terestre din zona continentală, şi în acest caz şi speciile care cresc în România, lăsând la o parte snobismul modei şi a popularităţii mondiale de care se bucură orhideele, menţionăm faptul că o mare parte din populaţia ţării nu ştie de existenţa speciilor de orhidee din România).

O bună parte din speciile prezentate în imaginii se regăseşte şi în Herbarul Muzeului Banatului.

Plante rare din Banat
Colindând prin rezervaţii naturale (şi nu numai) ale Banatului, de la câmpie şi până la culmiile arâtoase ale Munţilor Bantaului, putem întâlni numeroase specii de plante şi flori rare, unele dintre ele ocrotite de lege. Din pacate, multe dintre florile care impodobeau odinioara câmpiile şi munţii Banatului au fost rupte fara mila şi au disparut, iar altele sunt din ce în ce mai rare.
Patrimoniul natural floristic al Banatului a intrat în ultimele decenii într-o stare foarte alarmantă de dispariţie căuzată de două grupuri de factori: activitatile umane ce duc la distrugerea habitatelor populatiilor de plante (în special a celor rare) şi expansiunea speciilor de plante invazive, atât în ecosistemele terestre (pajişti, păduri, stepe) cât şi în cele acvatice.
O bună parte din speciile prezentate în imaginii se regăseşte şi în Herbarul Muzeului Banatului.

Plante endemice din Banat
Prin endemism înţelegem fenomenul apartenenţei speciilor separate, genurilor, familiilor şi a altor taxoni la un teritoriul geografic determinat, relativ limitat, uneori la o arie extrem de limitată.

Endemitele, desemnează speciile, genurile, familiile şi alţi taxoni delimitaţi în răspândirea lor la un teritoriul determinat (provincie, regiune, district etc.). Endemitul (de la grecescul endemos – indigen) este deci un taxon cu arie restrânsă la o anumită regiune naturală. Campanula carpatica (clopoţel carpatic), de pildă, este un endemit carpatic, în timp ce Tulipa hungarica (laleauă bănăţeană), un endemit întâlnit numai în Cazanele Mari şi Mici ai Clisuri Dunării; dar, endemit este şi Epipactis purpurata (orhidee), răspândită numai în Europa, nu şi în alte continente. Un endemit poate fi deci propriu unei ţări, continent sau a unei suprafeţe oarecare.

Colecţia  de  ornitologie  „Dionisie Linţia”  este  cea  mai mare  şi  complexă colecţie de păsări autohtone din România, care permite desfăşurarea unor studii complexe, anatomo-morfologice, biologice, de biostatistică, penaj şi năpârlire sau biogeografie.

Colecţia a fost donată de către Dionisie Linţia în 1937 şi cuprindea atunci 1300 de piese. În prezent, conține 2622 de exemplare. Colecția este structurată astfel: 1769 de balguri, din care 1580 provin din România şi 189 din străinătate; 853 de piese naturalizate din care 825 provin din România şi 28 de peste hotare. 349 de specii şi subspecii de păsări, după clasificarea lui Charles Vourie, încadrate în 20 de ordine, 51 de familii şi 26 de subfamilii. Din punct de vedere zoogeografic cel mai bine sunt reprezentate speciile central-europene, apoi cele est-europene şi în final cele din zonele sud-europene.

Păsările sunt conservate în formă de piele și sunt destinate cercetării ştiinţifice (balguri). Dar colecția conține și păsăr naturalizate tridimensional (montate), care pot face parte din expoziții și pot contribui la educaţia ecologică fiind prezentate în biogrupuri şi diorame.

Popularizarea acestei colecţii s-a făcut prin numeroase lucrări ştiinţifice: Linţia Dionisie, Catalogul sistematic al Faunei Ornitologice Române; Nadra Emil, Catalogul Sistematic al Colecţiei Ornitologice a Muzeului Banatului Timişoara, Kiss Andrei, Dionisie Linţia, (Corespondenţă ornitologică), Kiss Andrei,  Dionisie Linţia, Observaţii ornitologice, Kiss Andrei, Dionisie Linţia, Colecţia ornitologică, M-Kiss Andrei, Colecţia  de  ornitologie  „Dionisie Linţia”, M-Kiss Andrei, Dionisie Linţia, 130 de ani de la naştere, dar şi prin ilustrate color, bilete de intrare, fotografii, postere, articole şi interviuri în mass media și educaţie ecologică.

COLECŢIA  OOLOGICĂ

Colecţia  oologică  (ouă de păsări)  are  la  bază  o  parte  din vestita colecţie a inginerului Gustav Ertl, directorul pădurilor. Aceasta cuprinde 447 de cuiburi de păsări cu 1957 de ouă, reprezentând 223 de specii de păsări, pe care Dionisie Linţia le-a adus la Timişoara, în 1910. În 1937, Dionisie Linţia mai donează o colecţie formată din 490 de ouă, în 60 de cuiburi de la aproximativ 95 de specii de păsări. După al II-lea Război Mondial, situaţia colecţiei se prezintă astfel: specii reprezentate 198, ponte 537, număr de ouă 2184, din care ponte cu date ştiinţifice 357, iar fără date 179.

COLECŢIA OSTEOLOGICĂ

Colecţia osteologică  (oase de păsări  şi de mamifere)  cuprinde oase de păsări, obţinute în urma împăierii păsărilor (cranii şi sternuri), precum şi cranii de mamifere. Ea cuprinde 132 de exemplare aflate într-o stare de conservare bună.

Colecţia de lepidoptere „Dr. Frederic König”

Colecţia de lepidoptere „Dr. Frederic König” este cea mai bogată colecţie regională de fluturi de zi, din această parte a României. Ea cuprinde 23.000 de exemplare aparţinând la 1750 de specii. Conține peste 200 de specii şi subspecii cu valoare faunistică însemnată, rarităţi, unicate, endemisme, exemplare princeps, alotipuri, holotipuri şi variaţii, specii aflate în regres, curiozităţi ştiinţifice.

Bazele colecţiei au fost puse în anul 1954 când s-au achiziţionat 2031 de exemplare de la învățătorul Timişorean Ernest Kraushaar. Până la acea dată a existat un numar mic de exemplare de fluturi indigeni şi exotici din colecţia profesorului Káldor Nándor şi exploratorul Noii Guinee Fenichel Sámuel. În anii 1961 şi 1964 s-au adăugat achiziţiile de la lepidopterologul dr.Aurelian Popescu-Gorj şi medicul dr. Nicolae Săvulescu. În anul 1967 muzeul a achiziţionat 460 de exemplare de fluturi exotici de la medicul dr. Andrei Bostan.

În prezent, colecţia de lepidoptere este în proporție de 90% rezultatul activităţii ştiinţifice a cercetatorului bănăţean dr. Frederic König. Colectia de Lepidoptere „Dr. Frederic König” a intrat în patrimoniul muzeului în anul 1970 cînd au fost achiziţionate 13 060 exemplare. Ea a fost îmbogăţită prin colectările şi achiziţiile din perioada 1970-1994.

În colecţie sunt prezente piese de valoare ştiinţifică şi documentară, respectiv a holotipului şi alotipului speciei Erebia melas runcensis König, subspecie colectată în Munţii Apuseni şi descrisă de dr.Frederic König, metatipul speciei Erebia melas carpathicola Popescu-Gorj et Alexinschi, colectată în M-ţii Haghimaş, precum şi paratipul speciei Erebia melas konigiella Popescu-Gorj, colectată pe muntele Piule din masivul Retezat. Semnalăm existenţa în colecţie a unor specii de interes faunistic periclitate prin dispariţia biotopului lor: Chamaesphecia palustris, Ostrinia palustralis, Cortina borelli ssp. lunata, Rhyparioides matelkana.

Colecţia cuprinde şi alte specii cu valoare documentar-faunistică dintre care amintim: endemismul Evergestis strogovichi, relictul boreoalpin Anaites simpliciata, primele (exemplare din Europa ale speciei Xylena lunifera, relictul boreoalpin Apamea maillardi, elementul pontomediteraneean Gortyna moesiaca, endemismul Philotes bavius hungaricus, Eudia spini, specie dispărută din fauna României, Pieris nanni rossi, specie locală, întîlnită pe calcarele din sudul Banatului, endemismul Erebia neleus ş.a. Colecţia de lepidoptere este alcătuită și dintr-o serie de hibrizi, realizaţi pentru prima dată la noi în ţară, de către dr. Frederic König, hibrizi între speciile Eudia pavonia şi Eudia spini şi între Eudia pavonia şi Batumia pyri. În urma achiziţiilor din perioada 1980-1994 s-au adăugat colecţiei o serie de rarităţi colectate în Dobrogea şi în Delta Dunării cum ar fi: Luperina zollikoferi, Drasteria caucasica, Votodonta vittata, Scotia puta, Scotia obesa nivea ş.a.

Popularizarea acestei colecţii s-a făcut sub diferite aspecte, pe parcursul timpului, prin lucrări ştiinţifice, cartaloage, pliante, ilustrate (König Frederic, Catalogului Colectiei de Lepidoptere a Muzeului Banatului, publicat de C.C.E.S. Timişoara, 1975, Supliment,1998, cu semnalarea a 634 de specii, respectiv 1440 de exemplare, din perioada 1980 -1994; M-Kiss Andrei, Balaci Ana, Colecţia de lepidoptere „dr. Frederik König”, pliant publicat de Muzeul Banatului Timişoara, Secţia de Ştiinţele Naturii, Timişoara, 2006).

Starea de conservare: fluturii sunt conservați în insectare, sertare adecvate, ermetic închise, preparate uscate, prin utilizarea unor substanţe chimice (insecticide şi insectifuge) fiind destinate exclusiv cercetării ştiinţifice. Deci, nu sunt utilizați în expoziţii şi alte maifestări muzele, care ar periclita integritatea acestui patrimoniu natural.

 

Secția de Științele Naturii este urmașul direct al Societății de Științele Naturii din Timișoara (1873-1918), care a focalizat în jurul ei personalități de seamă ale Timișoarei de atunci, ca Dr. V. Szmolay, E. Merkl, Dr. L. Kuhn, Dr. L. Tökés, G. Czirbusz, Zs. Ormós și alții, precum și personalități mondiale ale vremii, ca E. Holub și alții. Acum mai bine de 125 ani, Societatea de Științele Naturii și-a propus cultivarea și răspândirea tuturor domeniilor științelor naturii, în general, și cercetarea condițiilor naturale ale Banatului, în special. În acest scop a ținut conferințe de popularizare, a organizat excursii și expediții de colectare și studiu în Banat, a înființat Muzeul de Științele Naturii, o bibliotecă de specialitate, a editat buletinul Societății, Caiete de Științele Naturii, și a intrat în legătură eu alte societăți similare, prin corespondență, schimb de publicații și vizite. Datorită efervescenței activității cultural-științifice desfășurate de Societatea de Științele Naturii din Timișoara s-a descoperit Banatul din punct de vedere naturalistic, s-au pus bazele unor colecții științifice (muzeul, biblioteca), timișorenii au făcut cunoștință, printre primii, cu fonograful, microfonul, telegraful, ș.a., au folosit în mod public din 1882 telefonia (premieră națională), iar din 12 noiembrie 1884 au iluminat străzile orașului prin curent electric (premieră europeană), au avut un laborator de analiză a produselor alimentare și a laptelui, o stațiune de meteorologie și seismologie, și multe altele, care au făcut ca, la sfârșitul secolului trecut, Timișoara să fie considerat un oraș european modern.

În perioada interbelică (1919-1945) colecțiile vechi ce s-au diminuat datorită spațiilor inadecvate și dăunătorilor specifici, au fost treptat înlocuite cu noile colecții. Se construiesc primele expoziții, iar noile modalități de expunere, în biogrupuri și diorame, deschid o perioadă modernă a muzeologiei românești, ai cărei mentori spirituali și principali organizatori au fost G. Antipa la București și D. Linția la Timișoara. Dionisie Linția (1880-1952), vânător, dermoplastician și ornitolog erudit, a condus și a construit Muzeul de Științele Naturii până la sfârșitul vieții lui, a pus bazele celei mai mari colecții de păsări autohtone din România, a întocmit primul catalog al acestei colecții, a înființat Stațiunea Ornitologică Jurilovca-Timișoara (prima stațiune ornitologică din țară), a participat la organizarea Primului Congres al Naturaliștilor din România. De numele lui se leagă și înființarea Stațiunii Zoologice de la Sinaia, a Societății de vânătoare Hubertus, a Societății de pescuit Somnul din Timișoara, ș.a. Lucrarea sa, Păsările României, în 3 volume, este cartea de căpătâi a ornitologilor și cuprinde toate datele știute în această specialitate până la el.

În 1954 Muzeul de Științele Naturii se mută în Castelul Huniade, etajul II, ca parte integrantă a Muzeului Bănățean, mai târziu Muzeul Banatului Timișoara, unde ființează și astăzi, cu o dinamică specifică a expozițiilor. La aniversarea Muzeului, în 1973, inventarul Secției de Științele Naturii se compunea din peste 35.000 de piese muzeale, avea expoziții temporare și itinerante. Dintre cei care au desăvârșit această operă culturală inedită amintim pe E. Nadra, Dr. F. König, Dr. Dumitru Spătaru, Elena Stratul, C. Rișcuția, ca specialiști, pe C. Borsicki, A. Rădulescu, I. Szaappanos, D. Dure, ca artiști plastici. În perioada 1984-1985 Secția de Științele Naturii a fost demolată în proporție de 80%, sub impulsul politic al vremii, iar depozite bine amenajate au fost mutate în locuri neadecvate.

Astăzi Secția de Științele Naturii oferă vizitatorilor expozițiile permanente “Flora și fauna Banatului” (ultimul tronson documentar de micro și macrodiorame ale muzeotehnicii românești), “Evoluția omului” (reconstituire revizuită în 1997 după modelul inițil din 1972), “Evoluția viețuitoarelor” (idem, sub formă de microdiorame, unicate naționale) și “Mineralogie” (comlpetare și repunere selectivă în 1998 a materialului din expoziția realizată în anul 1972). Refacerea circuitului de vizitare pe etajul II este un deziderat major în preocupările colectivului Secției. Secția de Științele Naturii dispune de peste 50.000 de piese muzeale, repartizate pe baza criteriilor științifice în colecții, dintre care cele mai semnificative sunt: Colecția de roci și minerale, Colecția de paleontologie, Colecția de plante presate (Herbarul), Colecția de fluturi (Lepidoptere), Colecția de gândaci (Coleoptere), Colecția de moluște exotice (Malacologie), Colecția de păsări (Ornitologie).

Încă de la începuturile sale (anul 1872), Muzeul Banatului din Timişoara a deţinut şi o colecţie numismatică, ce a sporit de la an la an prin donaţii, achiziţii şi descoperiri arheologice întâmplătoare. Această colecţie a fost expusă pentru prima oară în anul 1877.

Fondul numismatic existent în muzeu s-a îmbogăţit prin achiziţionarea în anul 1895 a valoroasei colecţii numismatice a lui Ormós Zsigmond (fondatorul muzeului timişorean), ce însuma 9.424 de monede şi medalii din aur, argint şi bronz. Muzeul Banatului devenea astfel primul dintre muzeele regionale ale vremii în ceea ce priveşte valoarea colecţiei numismatice. În anul 1916 această colecţie ajunsese la 30.266 de piese, dar a suferit mari pierderi la sfârşitul primului şi celui de-al doilea război mondial.

De-a lungul timpului, în colecţia numismatică a Muzeului Banatului au mai intrat şi alte colecţii numismatice importante: Pongrácz I. (1903-1904); F. Ferch (1937); G. Gergely (1958); E. Pâslaru (1981, 1987); L. Megyesi (1987).

În prezent, colecţia numismatică a Muzeului Banatului din Timişoara numără 39.614 piese, fiind formată din trei colecţii: Piese din aur; Monede şi Medalii. Deşi eterogenă ca structură, este una dintre colecţiile muzeale importante din Banat şi România.

Colecţia Piese din aur cuprinde 222 de monede şi obiecte de podoabă din aur, dintre care cele mai vechi sunt inelele de buclă din epoca bronzului (sec. XVIII-XVI a.Chr.), iar cele mai noi sunt obiecte de artă decorativă (sec. XIX-XX). Dintre monedele de aur se remarcă: un daric persan emis de Artaxerses al II-lea; staterii lui Alexandru Macedon (sec. IV a.Chr.); aurei romani (sec. I a.Chr. – sec. III p.Chr.) şi solidi romani târzii (sec. IV-V p.Chr.), dar şi ducaţii transilvăneni (sec. XVI-XVII).

Colecţia Monede este formată din 37.049 monede şi bancnote, intrate de-a lungul timpului în patrimoniul muzeului prin donaţii, achiziţii sau cercetări arheologice. Monedele cuprinse în colecţie sunt diverse atât din punct de vedere al perioadei de emitere, cât şi al autorităţilor emitente. Acestea se înşiră din sec. IV a.Chr. până în zilele noastre, cele mai recente emisiuni fiind monedele aniversare emise de Banca Naţională a României.

În cadrul colecţiei se remarcă o serie de tezaure monetare antice (îndeosebi romane: Secusigiu, Timişoara, Dalboşeţ, Răcăşdia II, Moldova Nouă) şi medievale din Banat (Gelu, Beregsău Mic, Făget-Begheiul Mic, Timişoara), dar şi numeroase descoperiri monetare izolate, rezultate în urma cercetărilor arheologice efectuate de Muzeul Banatului din Timişoara (la Mehadia, Berzovia, Tibiscum – Jupa, Orşova, Cenad, Timişoara ş.a.) sau în urma unor descoperiri întâmplătoare.

Trebuie amintită în mod deosebit prezenţa în colecţie a hârtiilor de valoare de 5 şi 10 guldeni emise în Timişoara în 1 mai 1849; a asignatelor timişorene de 10, 20 şi 50 fileri emise în 1 decembrie 1919, dar şi a altor emisiuni de necesitate bănăţene rare.

Colecţia Medalii însumează 2.343 medalii, plachete, matriţe, decoraţii, insigne şi jetoane. Se remarcă: medalioane romane (sec. II-III p.Chr.); medalia cardinalului de Veneţia, Petrus Barbus (1455); medaliile dedicate generalului G.B. Castaldo (1551-1556); medalia foarte rară a cardinalului Richelieu (1631), gravor Jean Warin; medaliile eliberării oraşului Timişoara de către austrieci de sub ocupaţia turcească (12 octombrie 1716); decoraţiile lui Augustin Weber (1833-1909), capelan al împăratului Maximilian I al Mexicului (printre care Ordinul mexican imperial „Maria de Guadalupe”, rang de cavaler); colecţia de medalii Constantin Vasilescu (fost contabil al Casei Regale), intrată în patrimoniul Muzeului Banatului în perioada interbelică, precum şi numeroase piese cu o deosebită valoare artistică. În cadrul colecţiei, medaliile referitoare la istoria Banatului şi a oraşului Timişoara ocupă un loc important.

La 7 ianuarie 1839 invenţia lui Daguerre, care-i poartă numele, era prezentată publicului la Academia de Ştiinţe din Paris, marcând astfel naşterea fotografiei la nivel mondial. Câteva luni mai târziu, presa locală de limbă germană din Timişoara consemna deja prezenţa unor astfel de dagherotipişti pe teritoriul oraşului, marcând astfel începutul unei lungi şi intense activităţi fotografice în Banat.

Colecţia de fotografii şi clişee pe sticlă a Muzeului Banatului din Timişoara este una dintre cele mai complexe colecţii păstrate de instituţiile muzeale din ţară, cu o acoperire ce se întinde pe trei secole şi care include mai multe tipuri şi procedee, începând cu cel amintit. Cele mai timpurii imagini fotografice păstrate datează după anul 1840, printre ele numărându-se şi un frumos dagherotip cu intervenţie de culoare (datat 1847), reprezentând un portret şi totodată una dintre cele mai vechi imagini fotografice cunoscute din ţara noastră.

Începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea se utilizau imaginile produse în negative pe plăcuţe de sticlă şi imprimate pozitiv pe hârtie cu albumină, descoperită după 1850. Muzeul Banatului posedă un bogat fond de astfel de fotografii, reprezentând diverse scene şi evenimente istorice, aspecte urbane sau peisaje acoperind geografic atât zona Banatului, cât şi celelalte teritorii româneşti, precum şi o serie de aspecte din fostele teritorii ale Monarhiei Austro-Ungare.

Printre autorii acestor fotografii se numără câteva nume de importanţă europeană şi naţională pentru istoria fotografiei din sec. al XIX-lea: Klosz György, Lazar Letzter, Kossák József, Brand József, Fridolin Hess, Naschitz László ş.a.

pentru cercetarea dezvoltării urbanistice şi arhitecturale a oraşului, imagini ce datează începând cu ultimul sfert al sec. al XIX-lea şi extinzându-se până în anii comunismului. Multe dintre aceste fotografii sunt surse unice de documentare pentru câteva monumente timişorene.

O serie inedită o reprezintă cea a clişeelor pe sticlă, numărând peste 2.000 de cadre, care surprind aspecte timpurii inedite din Timişoara, cum ar fi interioarele primului muzeu înfiinţat pe teritoriul Banatului (1872) şi printre primele din ţară (realizate în ultimul sfert al veacului al XIX-lea), interioarele Episcopiei Romano-Catolice, diferite monumente şi clădiri dispărute sau unele strămutate, ce constituie adevărate documente pentru cercetătorii acestui aspect. Clişeele au fost realizate de Brand József şi Kossák József, ultimul deţinând şi titlul de Fotograf Imperial şi Regal, acordat chiar de către împăratul Franz Josef. O serie dintre aceste clişee datează şi din perioada interbelică, fiind importante din punct de vedere etnografic.

Printre documentele fotografice se numără şi albume de familie sau fotografii ale unor personalităţi bănăţene şi naţionale sau de numele cărora sunt asociate: Ormós Zsigmond, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Coriolan Brediceanu, Virgil Birou, Avram Iancu, Ioachim Miloia, August von Mackensen, Dionisie Linţia, Nicolae Iorga ş.a.

O serie de imagini fotografice documentare înfăţişează aspecte din cele două Războaie Mondiale prin cadre inedite, care completează imaginea universală a acestor evenimente din punct de vedere iconografic.

Colecţia se desfăşoară până în contemporaneitate, acoperind şi perioada comunistă, post-revoluţionară, până la imaginile digitale din prezent şi reprezintă o colecţie unitară ce întregeşte informaţiile istorico-artistice atât despre dezvoltarea fotografiei, cât şi pentru reconstituirea unor informaţii cât mai exacte despre istoria noastră.

Începuturile colecţiei de armament din cadrul Muzeului Banatului din Timişoara sunt strâns legate de primii ani de existenţă ai Societăţii de Istorie şi Arheologie din Timişoara, societate înfiinţată în anul 1872 la iniţiativa elitei cultural-ştiinţifice bănăţene.

Colecţia istorică de arme a muzeului timişorean cuprinde astăzi câteva sute de piese, cea mai mare parte a obiectelor provenind din vechea colecţie a muzeului (perioada 1872-1914), unde au ajuns în urma unor donaţii, achiziţii, descoperiri arheologice sau în urma schimbului de obiecte, practică existentă în primii ani ai Societăţii.

Colecţia de arme albe, mai numeroasă şi spectaculoasă decât cea a armelor de foc, se încadrează cronologic între sec. al X-lea şi anii celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzând întreaga gamă de arme: militare, civile, de paradă, pentru vânătoare, scrimă etc.

Colecţia armelor de foc acoperă temporal perioada de timp cuprinsă între sec. al XVI-lea şi Primul Război Mondial. Armele de foc din patrimoniul Muzeului Banatului sunt de mai multe tipuri: militare, civile, de vânătoare, pentru tir etc.

Referitor la spaţiul de origine al armelor din colecţie, marea majoritate a pieselor militare sunt de factură central-europeană. O categorie aparte o reprezintă piesele balcanice şi turceşti, destul de numeroase, reprezentate în mod special de iatagane. Mare parte din armele balcanice reprezintă capturi de război din timpul campaniei militare austriece din Bosnia din vara anului 1878.

Săbiile de paradă sunt de provenienţă maghiară şi austriacă, iar armele de vânătoare sunt în proporţie covârşitoare de factură austriacă. Printre piesele exotice amintim existenţa unui însemnat număr de arme asiatice şi africane.

În ceea ce priveşte clasificarea armelor de foc în funcţie de mecanismul de dare a focului, marea lor majoritate sunt arme cu cremene, urmate de cele cu percuţie (capsă) şi într-o mai mică măsură de armele cu percuţie centrală.

Dintre piesele deosebit de valoroase ale colecţiei amintim: sabia de călău a oraşului Timişoara, o spadă medievală de tip viking, iataganul care i-a aparţinut liderului mişcării antiotomane sârbeşti Đorđe Petrović „Karađorđe“, sabia generalului austriac Johann Freiherr von Hiller, sabia familiei nobiliare Osztoics, un coif italian de tipul Morion din sec. al XVI-lea, o archebuză datată în sec. XVI-XVII, o puşcă-tromblon din sec. XVIII, o armă cu aer comprimat de tipul Girandoni de la cumpăna sec. XVIII-XIX, o puşcă balcanică de tipul džeferdar din sec. XVIII-XIX, puşti de vânătoare realizate în atelierul vienez „Fruwirth” (începutul sec. al XIX-lea), „piperniţe” de tipul Mariette etc.

Colecţia armelor de foc cuprinde şi două tunuri: unul mobil, de asalt, realizat la Reşiţa şi utilizat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 şi unul fix, austriac, de crenel, amplasat iniţial pe una din porţile cetăţii Timişoara.

Cele mai reprezentative piese ale colecţiei de armament au fost publicate în cadrul a două cataloage de specialitate: Zoran Markov, Dragutin Petrović, Cold Arms, Vršac, 2012 şi Zoran Marcov, Sergiu Galiş, Pistoale şi revolvere – Colecţia de arme a Muzeului Banatului Timişoara, Timişoara, 2014.

Colecţia Istorie se numără printre cele mai importante colecţii ale Muzeului Banatului, începuturile sale fiind strâns legate de înfiinţarea Societăţii de Istorie şi Arheologie din Timişoara, în anii ‘70 ai sec. al XIX-lea. Cele mai valoroase piese ale colecţiei au fost înregistrate în perioada 1872-1918, însă achiziţiile şi mai ales donaţiile au continuat în anii interbelici, pentru ca la sfârşitul anilor ‘50 ai sec. XX întregul patrimoniu al instituţiei să fie reinventariat, piesele de profil istoric fiind comasate cu piesele arheologice.

În cursul anului 2006, în urma reorganizării administrative a Muzeului Banatului, patrimoniul comun al fostei Secţii de Istorie a fost împărţit în două mari colecţii, Istorie şi Arheologie, prima cuprinzând în clipa separării un fond documentar şi muzeistic de peste 25.000 de obiecte. În cursul aceluiaşi an, colecţia Istorie s-a îmbogăţit cu numeroase clişee pe sticlă, obiectele fiind transferate de la Secţia de Etnografie a Muzeului Banatului, constituindu-se astfel o nouă subcolecţie în cadrul inventarului.

În prezent, colecţia Istorie din cadrul muzeului timişorean numără aproape 30.000 de obiecte de patrimoniu, care reflectă evoluţia politico-administrativă şi socio-economică a oraşului Timişoara şi a Banatului în decursul ultimelor secole. Piesele cuprinse în colecţia Istorie sunt defalcate pe multiple subcolecţii: Armament; Documente istorice; Carte veche; Steaguri şi drapele; Matrice sigilare; Fotografii şi ilustrate; Stampe şi litografii; Pictură; Clişee pe sticlă; Artă decorativă; Hărţi şi planuri; Afişe etc. Dintre acestea, cele mai valoroase pot fi considerate subcolecţiile de Armament, Steaguri şi drapele, Carte veche şi Documente istorice.

Două subcolecţii merită amintite în mod deosebit: este vorba de cea cartografică, cu peste 1.400 de hărţi şi planuri ale oraşului Timişoara şi ale localităţilor bănăţene şi subcolecţia de afişe, poate cea mai mare colecţie de acest fel din ţară.

Subcolecţia de artă decorativă, deşi mai redusă numeric, cuprinde obiecte din sec. XVIIl-XIX, provenite îndeosebi din Banat. Prin diversitatea lor stilistică, piesele reflectă gusturile şi orizontul cultural local, având o mare valoare documentară.

Subcolecţia de gravuri reprezintă o importantă mărturie iconografică a Timişoarei sec. XVI-XIX. Regăsim aici: gravurile reprezentând luptele de la Zenta (din anul 1673) şi Petrovaradin (din anul 1716), cu referire la războaiele antiotomane, care au marcat sfârşitul sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea; albumul dedicat cursului Dunării cu desenele lui Ludwig Erminy, realizat de litografii Ernest Kunike şi F. Wolf, editat la Viena în anul 1826, dar şi peisajele – denumite „Drumul pe Dunăre” – realizate după desenele lui Jacob Alt şi Ludwig Erminy.

Printre piesele de patrimoniu mai importante ale colecţiei Istorie amintim: vechiul registru al locuitorilor Timişoarei „Catastrum Civium” (primul volum al lucrării, care cuprinde perioada de timp 1717-1832); Diploma imperială de ridicare a Timişoarei la rangul de Oraş Cezaro-Crăiesc (acordată în anul 1781 de către împăratul austriac Iosif al II-lea); diplome de confirmare a statutelor breslelor timişorene (din prima jumătate a sec. al XIX-lea); spade medievale din sec. X-XIV; sabia generalului austriac Johann von Hiller, comandant austriac, care a luptat împotriva lui Napoleon I; peruca şi fesul generalului Bem József, comandantul armatelor revoluţionare maghiare în anii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; Copacul de fier al Timişoarei, simbol al oraşului începând din anul 1828; emblema hanului timişorean „La Trompetistul”; scrisori ale poetului George Coşbuc; steagul de la Darniţa al primului batalion de voluntari ardeleni, bănăţeni şi bucovineni, care s-au înrolat în armata română în vara anului 1917; picturi ale cunoscutului artist bănăţean Stefan Jäger; lada de lemn în care au fost aduse în ţară documentele Conferinţei de Pace de la Paris privitoare la România; fondurile documentare Ioachim Miloia şi Nicolae Ilieşiu; documentul în original al Proclamaţiei de la Timişoara din 12 martie 1990 ş.a.

În ultimii ani, colecţia Istorie s-a îmbogăţit cu obiecte valoroase provenite în special din arhiva istorică a muzeului, dar şi din achiziţii sau donaţii. Amintim un hrisov al lui Bogdan Voievod referitor la Bucovina, mobilier de epocă, un trunchi de copac adus în Timişoara ca mărturie de război în anii 1916-1917 de pe frontul italian ş.a.

Colecţia de obiecte care se datează în epoca medievală este de o mare diversitate şi cuprinde podoabe din metal preţios şi bronz, arme şi piese de echipament militar, veselă din ceramică şi metal, cahle, unelte de prelucrat metale, lemn, piele sau os, unelte agricole.

La fel ca multe alte obiecte de valoare deosebită aflate în colecţia muzeului nostru, unele dintre acestea provin din donaţii şi achiziţii efectuate mai ales înainte de primul război mondial. Amintim aici tezaurul de podoabe şi vase din argint de la Banatski Despotovac (Banatul sârbesc), din secolul al XIV-lea, descoperit în secolul XIX, intrat parţial în colecţia muzeului nostru în 1881. Tezaurul de la Banatski Despotovac aparţine orizontului de tezaure din secolele XIII-XIV din zona de sud-est a Europei centrale şi conţine piese de o frumuseţe aparte, unele fiind produse ale artei meşteşugăreşti bizantine, altele de factură occidentală, printre care o cruce relicvariu din argint aurit specifică artei minore gotice.

Din colecţia de podoabe medievale, realizate mai cu seamă din argint, în tehnica filigranului şi a granulaţiei, se pot menţiona diademe, ace de păr, cercei, brăţări, catarame, paftale. Multe dintre podoabe provin din colecţia Pongrácz, alcătuită în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea de către fostul comandant al portului Orşova, Imre Pongrácz. Alte bijuterii provin din colecţii care au aparţinut altor colecţionari care le-au vândut sau donat muzeului nostru ori din săpături arheologice.

Armele reprezintă o componentă importantă a colecţiei de obiecte din evul mediu. Colecţia de arme cuprinde piese de echipament ale cavalerilor din secolele XIII-XVI: spade cavalereşti (sec. XIII-jumătatea secolului XIV), o cămaşă de zale (sec. XIV), coifuri (sec. XIV-XV), buzdugane (sec. XV-XVI), pinteni, piese de harnaşament. O piesă aparte a colecţiei de arme medievale o reprezintă un coif de paradă, decorat cu scene mitologice şi ornamente florale stilizate, databil în secolul XVI-începutul secolului XVII, produsul unui atelier italian.

Colecţia de obiecte datate în evul mediu s-a îmbogăţit şi datorită cercetărilor arheologice efectuate în cetăţi, târguri şi sate medievale din Banat: Timişoara, Făget, Jdioara, Cenad, Satchinez, Gătaia, Hodoni, Ciclova Română. Astfel, săpăturile arheologice desfăşurate la Castelul Huniade din Timişoara au scos la iveală, între altele, un lot important de veselă ceramică din secolele XIV-XV, ferecături de carte (sec. XV-XVI), instrumente muzicale din os (sec. XIV-XV), cahle, vârfuri de săgeţi, vârfuri de halebardă, ghiulele.

O parte importantă a colecţiei Muzeului Banatului o reprezintă obiectele datate în epoca paşalâcului de Timişoara (1566-1716): arme, podoabe, veselă din ceramică, vase din cupru, cahle, pipe, unelte de prelucrat metalul, unelte de tăbăcărie şi de pielărie, obiecte de uz cotidian din lemn. Se cuvine menţionat aici faptul că datorită săpăturilor arheologice efectuate în ultimii ani în centrul istoric al oraşului Timişoara, muzeul nostru posedă cea mai importantă colecţie din ţara noastră de obiecte realizate din piele, databile în secolele XVI-XVII: tălpi şi feţe de încălţăminte, piese de îmbrăcăminte.

Armele otomane din secolul XVII sunt reprezentate de buzdugane, lucrate cu măiestrie, ajunse în colecţia noastră prin achiziţionare. Unul dintre acestea face parte din colecţia Pongrácz.

Ceramica din perioada otomană este diversă, în special smălţuită: căni, urcioare, ceainice, farfurii, castroane, oale, capace. Amintim aici farfuria din ceramică smălţuită, descoperită în timpul săpăturilor arheologice recente de la Castelul Huniade din Timişoara. De asemenea, s-au găsit multe obiecte utilizate la servitul cafelei şi ceaiului: boluri, ceşcuţe din porţelan chinezesc sau persan, din ceramică fină de provenienţă persană sau produsă în ateliere renumite ale Imperiului otoman, precum şi ceainice şi ibrice din ceramică sau metal.

Colecţia de piese de uz casnic din epoca otomană este alcătuită şi din obiecte folosite la iluminat: sfeşnice, mucarniţe, precum şi din diverse unelte şi ustensile: cuţite, linguri, degetare. Colecţia de pipe s-a îmbogăţit considerabil ca urmare a săpăturilor arheologice recente, de o frumuseţe aparte fiind pipele otomane, de obicei smălţuite, foarte frumos decorate cu motive vegetale sau geometrice.

Muzeul Banatului are şi o colecţie de vase din metal: căldări, ibrice, ceainice. O piesă mai deosebită este un cazan ieniceresc din bronz, databil în secolul XVII.

Lapidariul medieval cuprinde fragmente arhitectonice, sculptate, din sec. XI-XII, care au decorat una dintre cele mai vechi biserici din sudul Câmpiei Pannonice, cea de la Titel (Serbia), aduse la Timişoara de către baronul Antal de Scudier. Acestea sunt printre primele piese care au pus bazele colecţiilor Muzeului Banatului, fiind donate în anul 1873. Amintim aici şi fragmentele arhitecturale care provin de la mănăstirea cisterciană de la Igriş (sec. XII-XIII).

Săpăturile arheologice efectuate în ultimele trei decenii au scos la lumină fragmente arhitecturale provenite de la Castelul Huniade din Timişoara (sec. XIV-XV), precum şi un fragment de ancadrament romanic (sec. XIV), descoperit în timpul săpăturilor arheologice din cartierul Cetate al Timişoarei.

Colecţia de artefacte din piatră a fost completată recent de descoperirea unor pietre funerare otomane, care se adaugă sculpturilor funerare şi votive pe care muzeul nostru le posedă încă de dinaintea primului război mondial.

Provenite din colecţii particulare, care au ajuns prin donare ori achiziţionare la Muzeul Banatului în secolele XIX şi XX, sau din cercetările arheologice desfăşurate mai ales în ultimele decenii, obiectele care se datează în antichitatea târzie şi evul mediu timpuriu constituie o parte semnificativă a patrimoniului muzeului nostru. Acestea ilustrează nu doar istoria Banatului, ci şi pe cea a regiunilor limitrofe.

În acest sens semnificativă este colecţia Pongrácz, achiziţionată în anul 1903, care a aparţinut fostului comandant al portului Orşova, Imre Pongrácz, şi care cuprinde obiecte găsite în regiunea Clisurii Dunării şi în nordul Serbiei. Antichitatea târzie este reprezentată prin diverse piese de port şi de podoabă, precum şi prin câteva obiecte paleocreştine – furci de tors (sec. IV-VI), tipare pentru turnat cruciuliţe (sec. VI). Colecţia mai cuprinde şi alte obiecte cu caracter creştin, cruciuliţe şi engolpioane care se datează în secolul al X-lea. Interesante sunt şi piesele rebutate (fibule, catarame, accesorii de curea, chei), din bronz, provenite dintr-un atelier care a funcţionat în cetatea romano-bizantină de la Drobeta în cursul secolului al VI-lea, iar de undeva din zona nord-dunăreană a Porţilor de Fier provine un tipar pentru turnat fibule digitate (sec. VII).

Colecţia muzeului nostru cuprinde şi obiecte paleocreştine descoperite în săpăturile arheologice efectuate la Tibiscum (Jupa, jud. Caraş-Severin), Dierna (Orşova), sau găsite întâmplător pe teritoriul Banatului. Între acestea amintim opaiţe (sec. IV), fibule (dintre care una în formă de delfin) (sec. IV), ploscuţe de pelerin decorate cu reprezentarea Sf. Mina (sec. VI), precum şi un vas din cupru cu cruce pe fund, descoperit la Periam (jud. Timiş) (sec. VI).

În anul 1903 colecţia muzeului nostru s-a îmbogăţit prin achiziţionarea unor piese din aur – cataramă, brăţară, aplice şi o monedă (solidus) de la împăratul Iustinian I (527-565)-, provenite dintr-un mormânt princiar gepidic (sec. VI) descoperit la Gyula (Ungaria) şi cumpărate de la un bijutier care îşi avea reşedinţa în acea localitate.

Ajunse prin achiziţionare în colecţia Muzeului Banatului, colecţiile Nagy, Klein, Schiffmann, Fuchs, denumite astfel după numele colecţionarilor care le-au adunat, cuprind şi obiecte databile în epoca medievală timpurie, descoperite în partea de vest a Banatului. Amintim aici inele de buclă, mărgele, fibule, aplice, brăţări, arme, vase din ceramică.

Colecţia muzeului nostru este perpetuu îmbogăţită prin săpăturile arheologice desfăşurate în aşezări şi necropole medievale timpurii din Banat. Acestea au adus la lumină o serie de obiecte care ilustrează modul de viaţă al celor care au locuit meleagurile bănăţene în acele vremuri: comunităţi de agricultori şi păstori (romanici şi alogeni), precum şi războinici ale unor structuri de putere ale neamurilor barbare: sarmaţi, gepizi, avari, bulgari, unguri.

Astfel, un lot important de veselă ceramică (chiupuri, castroane, căni, urcioare, boluri şi pahare, oale, strecurători, capace) a fost descoperit în aşezarea de la Timişoara-Freidorf (sec. III-V). Alături de vasele întregi (castroane, chiupuri, vas amforoidal) descoperite la Lenauheim (jud. Timiş), databile în sec. IV-V, şi de alte vase de diverse tipuri, descoperite izolat pe teritoriul Banatului, acestea compun o colecţie importantă de vase din ceramică databile în perioada post-romană şi la începutul epocii medievale timpurii.

În cea de-a doua treime a secolului al V-lea se datează obiectele descoperite în necropola de la Timişoara-Freidorf: podoabe, piese de port, ustensile, vase din ceramică. Unele dintre piesele de podoabă sunt rarităţi nu doar în peisajul arheologic al Banatului: fibula cu butoni în formă de ceapă şi placă romboidală la picior sau un inel de bronz decorat cu volute afrontate.

De o valoare ştiinţifică însemnată sunt şi obiectele de port, de podoabă, armele şi vasele care se datează în epoca avară (sec. VI-VIII) şi în perioada de cristalizare a structurilor societăţii medievale (sec. IX-X/XI). Amintim aici armele, piesele de centură şi harnaşament descoperite la Orţişoara (jud. Timiş), Sânnicolau Mare, Sânandrei (jud. Timiş), Timişoara-Podul Modoş, în morminte care au aparţinut războinicilor din epoca avară (sec. VII-VIII).

Vasele din ceramică, uneltele, tiparele, creuzetele, râşniţele descoperite în aşezările de la Remetea Mare sau Dumbrăviţa ilustrează ocupaţiile agro-pastorale şi practicarea meşteşugurilor în câmpia bănăţeană în secolele IX-X. Obiecte de podoabă, de armament, de harnaşament sau de uz casnic au fost găsite şi în morminte din această perioadă. Astfel, la Timişoara-Cioreni a fost cercetată o necropolă din sec. X-XI, în care s-au descoperit podoabe şi piese de armament şi de echipament militar, dintre care unele destul de rare: aplice cu pandantiv care decorau caftanul, un inel cu şaton decorat cu vultur, o brăţară cu capete zoomorfe. Tot din secolul al X-lea provine o piesă de armament mai deosebită descoperită în necropola de la Voiteni (jud. Timiş): un arc din os, care apare destul de rar în descoperirile din România şi din bazinul carpatic.

În colecţia noastră se află şi câteva spade databile în evul mediu timpuriu. Amintim aici spada descoperită la Comloşu Mare, care se datează în jurul anului 400 d. Hr., spada găsită la Timişoara-Podul Modoş (sec. VIII), precum şi spada de la Kuvin (Serbia), databilă în a doua jumătate a secolului al IX-lea-începutul secolului al X-lea, provenită din mediul viking sau vareg.

Colecţia de obiecte care se datează în antichitatea târzie şi în epoca medievală timpurie nu cuprinde doar obiecte provenite din săpăturile arheologice, ci şi complexe arheologice aduse în muzeu in situ: un cuptor de olar descoperit în aşezarea de la Timişoara-Freidorf (sec. III-IV), unic în România, precum şi un cuptor de olar descoperit la Remetea Mare (jud. Timiş), datat în secolul al X-lea.