Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)
La 7 ianuarie 1839 invenţia lui Daguerre, care-i poartă numele, era prezentată publicului la Academia de Ştiinţe din Paris, marcând astfel naşterea fotografiei la nivel mondial. Câteva luni mai târziu, presa locală de limbă germană din Timişoara consemna deja prezenţa unor astfel de dagherotipişti pe teritoriul oraşului, marcând astfel începutul unei lungi şi intense activităţi fotografice în Banat.
Colecţia de fotografii şi clişee pe sticlă a Muzeului Banatului din Timişoara este una dintre cele mai complexe colecţii păstrate de instituţiile muzeale din ţară, cu o acoperire ce se întinde pe trei secole şi care include mai multe tipuri şi procedee, începând cu cel amintit. Cele mai timpurii imagini fotografice păstrate datează după anul 1840, printre ele numărându-se şi un frumos dagherotip cu intervenţie de culoare (datat 1847), reprezentând un portret şi totodată una dintre cele mai vechi imagini fotografice cunoscute din ţara noastră.
Începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea se utilizau imaginile produse în negative pe plăcuţe de sticlă şi imprimate pozitiv pe hârtie cu albumină, descoperită după 1850. Muzeul Banatului posedă un bogat fond de astfel de fotografii, reprezentând diverse scene şi evenimente istorice, aspecte urbane sau peisaje acoperind geografic atât zona Banatului, cât şi celelalte teritorii româneşti, precum şi o serie de aspecte din fostele teritorii ale Monarhiei Austro-Ungare.
Printre autorii acestor fotografii se numără câteva nume de importanţă europeană şi naţională pentru istoria fotografiei din sec. al XIX-lea: Klosz György, Lazar Letzter, Kossák József, Brand József, Fridolin Hess, Naschitz László ş.a.
pentru cercetarea dezvoltării urbanistice şi arhitecturale a oraşului, imagini ce datează începând cu ultimul sfert al sec. al XIX-lea şi extinzându-se până în anii comunismului. Multe dintre aceste fotografii sunt surse unice de documentare pentru câteva monumente timişorene.
O serie inedită o reprezintă cea a clişeelor pe sticlă, numărând peste 2.000 de cadre, care surprind aspecte timpurii inedite din Timişoara, cum ar fi interioarele primului muzeu înfiinţat pe teritoriul Banatului (1872) şi printre primele din ţară (realizate în ultimul sfert al veacului al XIX-lea), interioarele Episcopiei Romano-Catolice, diferite monumente şi clădiri dispărute sau unele strămutate, ce constituie adevărate documente pentru cercetătorii acestui aspect. Clişeele au fost realizate de Brand József şi Kossák József, ultimul deţinând şi titlul de Fotograf Imperial şi Regal, acordat chiar de către împăratul Franz Josef. O serie dintre aceste clişee datează şi din perioada interbelică, fiind importante din punct de vedere etnografic.
Printre documentele fotografice se numără şi albume de familie sau fotografii ale unor personalităţi bănăţene şi naţionale sau de numele cărora sunt asociate: Ormós Zsigmond, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Coriolan Brediceanu, Virgil Birou, Avram Iancu, Ioachim Miloia, August von Mackensen, Dionisie Linţia, Nicolae Iorga ş.a.
O serie de imagini fotografice documentare înfăţişează aspecte din cele două Războaie Mondiale prin cadre inedite, care completează imaginea universală a acestor evenimente din punct de vedere iconografic.
Colecţia se desfăşoară până în contemporaneitate, acoperind şi perioada comunistă, post-revoluţionară, până la imaginile digitale din prezent şi reprezintă o colecţie unitară ce întregeşte informaţiile istorico-artistice atât despre dezvoltarea fotografiei, cât şi pentru reconstituirea unor informaţii cât mai exacte despre istoria noastră.
Începuturile colecţiei de armament din cadrul Muzeului Banatului din Timişoara sunt strâns legate de primii ani de existenţă ai Societăţii de Istorie şi Arheologie din Timişoara, societate înfiinţată în anul 1872 la iniţiativa elitei cultural-ştiinţifice bănăţene.
Colecţia istorică de arme a muzeului timişorean cuprinde astăzi câteva sute de piese, cea mai mare parte a obiectelor provenind din vechea colecţie a muzeului (perioada 1872-1914), unde au ajuns în urma unor donaţii, achiziţii, descoperiri arheologice sau în urma schimbului de obiecte, practică existentă în primii ani ai Societăţii.
Colecţia de arme albe, mai numeroasă şi spectaculoasă decât cea a armelor de foc, se încadrează cronologic între sec. al X-lea şi anii celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzând întreaga gamă de arme: militare, civile, de paradă, pentru vânătoare, scrimă etc.
Colecţia armelor de foc acoperă temporal perioada de timp cuprinsă între sec. al XVI-lea şi Primul Război Mondial. Armele de foc din patrimoniul Muzeului Banatului sunt de mai multe tipuri: militare, civile, de vânătoare, pentru tir etc.
Referitor la spaţiul de origine al armelor din colecţie, marea majoritate a pieselor militare sunt de factură central-europeană. O categorie aparte o reprezintă piesele balcanice şi turceşti, destul de numeroase, reprezentate în mod special de iatagane. Mare parte din armele balcanice reprezintă capturi de război din timpul campaniei militare austriece din Bosnia din vara anului 1878.
Săbiile de paradă sunt de provenienţă maghiară şi austriacă, iar armele de vânătoare sunt în proporţie covârşitoare de factură austriacă. Printre piesele exotice amintim existenţa unui însemnat număr de arme asiatice şi africane.
În ceea ce priveşte clasificarea armelor de foc în funcţie de mecanismul de dare a focului, marea lor majoritate sunt arme cu cremene, urmate de cele cu percuţie (capsă) şi într-o mai mică măsură de armele cu percuţie centrală.
Dintre piesele deosebit de valoroase ale colecţiei amintim: sabia de călău a oraşului Timişoara, o spadă medievală de tip viking, iataganul care i-a aparţinut liderului mişcării antiotomane sârbeşti Đorđe Petrović „Karađorđe“, sabia generalului austriac Johann Freiherr von Hiller, sabia familiei nobiliare Osztoics, un coif italian de tipul Morion din sec. al XVI-lea, o archebuză datată în sec. XVI-XVII, o puşcă-tromblon din sec. XVIII, o armă cu aer comprimat de tipul Girandoni de la cumpăna sec. XVIII-XIX, o puşcă balcanică de tipul džeferdar din sec. XVIII-XIX, puşti de vânătoare realizate în atelierul vienez „Fruwirth” (începutul sec. al XIX-lea), „piperniţe” de tipul Mariette etc.
Colecţia armelor de foc cuprinde şi două tunuri: unul mobil, de asalt, realizat la Reşiţa şi utilizat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 şi unul fix, austriac, de crenel, amplasat iniţial pe una din porţile cetăţii Timişoara.
Cele mai reprezentative piese ale colecţiei de armament au fost publicate în cadrul a două cataloage de specialitate: Zoran Markov, Dragutin Petrović, Cold Arms, Vršac, 2012 şi Zoran Marcov, Sergiu Galiş, Pistoale şi revolvere – Colecţia de arme a Muzeului Banatului Timişoara, Timişoara, 2014.
Muzeul de Istorie a fost constituit pe lângă Societatea de Istorie și Arheologie (datată în 1872). De-a lungul anilor a funcționat în diferite sedii, din anul 1947 aflându-se în Castelul Huniazilor. Parimoniul său este reprezentativ pentru provincia istorică cunoscută sub numele de Banatul Timișean, acoperind întreaga perioada de timp din preistorie și până în prezent. Principalele sale colecții sunt structurate pe domeniile:
Asezarea neolitica de la Parta se afla situata in partea de vest a Romaniei, la cca 15 km. sud de orasul Timisoara (judetul Timis). In centrul acesteia a fost cercetat un un edificiu de cult de mari dimensiuni.
Sanctuarul este de formă rectangulară, de 11,6 m lungime şi 6 m lăţime şi este împărţit în două încăperi: încăperea A situată la est şi B, aflată în partea de vest a sanctuarului. În centrul acestuia, pe ambele părţi ale zidului despărţitor dintre cele două încăperi, era o masă altar pe care au fost descoperite o serie de obiecte care ne oferă o imagine despre rirualurile care erau practicate aici.
Încăperea A adăposteşte statuia monumentală aflată pe un soclu de lut decorat la capete cu motive meandrice. La extremităţile soclului sunt modelate două tăvi de ofrande. Statuia este dublă şi redă două personaje, unul feminin, care are pântecul reliefat şi un altul care are un cap de taur modelat realist. Pe masa altar se afla o vatră portativă iar lângă peretele despărţitor o cupă de lut de mari dimensiuni. Masa-altar din această încăpere a fost ulterior împărţită de un zid în două părţi. Pe acest zid au fost modelate capetele unor aminale mici: oi, capre. În faţa statuii monumentale era o uşă străjuită de două coloane de lut care erau terminate cu câte un cap de taur. Pe frunte şi bot, capetele erau decorate cu cu benzi incizate şi pictate cu roşu şi galben. Lângă această uşă era o a doua deschidere, probabil o intrare de serviciu, care avea în partea superioară o nişă în care a fost descoperit un idol-bust în mărime naturală, perforat longitudinal, în care era fixat un craniu. În colţul încăperii au fost descoperite mai multe lame de silex foarte tăioase care erau folosite la scrificiile ritualice. În cadrul acestui ceremonial sângele rezultat din sacrificarea animalelor era depus în cupa de pe masa-altar. Aceste sacrificii aveau drept scop menţinerea bunăvoinţei divinităţii şi au la origine ideea sacrificiului primordial, al omorului primar.
Încăperea B, cu aceleaşi dimensiuni ca şi cea anterioară, a fost divizată în două casete de dimensiuni apropiate. În prima dintre casete era un soclu de lut situat lângă o vatră portabilă susţinută de un suport de pari. Lângă aceasta a fost descoperită o mare cantitate de cenuşă precum şi resturi de la ofrandele aduse zeilor. Pe soclu era un idol-bust care era decorat pe piept cu incizii în zig-zag şi avea o perforaţie verticală în care era fixat un craniu de animal. În cealaltă casetă erau mai multe vase în care erau depuse ofrande. Într-unul dintre aceste vase, o amforă cu faţă umană, au fost descoperite falange de la mâna unui om. Tot în acest spaţiu au fost descoperite boabe de grâu carbonizate care provin de la ofrandele aduse zeilor, prin arderea ritualică (fumigatio) a grăunţelor.
Peretele exterior, în stânga intrării, avea un orificiu circular care tăia un disc de lut şi sub acest ansamblu, lipită pe perete, era o cupă de lut sub care se afla un postamenmt cu o râşniţă de piatră. Acest complex se leagă de râşnitul cultic care avea menirea, ca prin distrugerea învelişului material al seminţei, să elibereze forţele regeneratoare, germinative imobilizate în bobul de grâu. De asemenea prezenţa râşniţei alături de ansamblul compus din orificiul din perete şi de discul de lut adiacent, care simbolizează soarele şi luna, leagă acest ritual de cultul soare-lună, de ciclurile astronomice ale anotimpurilor. Studiile atente efectuate asupra acestui ansamblu din sanctuarul de la Parţa a demonstrat că numai într-o singură zi din an, la data echinocţiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în încaperea A a sanctuarului şi se poziţiona pe capul de taur a statuii monumentale. Acest fapt demonstrează că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca şi rolul de calendar care marca începutul primăverii, a anotimpului regenerării naturii.
Acest complex de cult a funcţionat până în vremea fazei IIC a Culturii Banatului (sfârşitul mileniului al VI-lea BC), când nivelul 6 al aşezării a fost distrus în întregime şi sistematic în împrejurări ce ar putea fi legate de apariţia în zonă a purtătorilor fazei C a culturii Vinca.
Colecţia de obiecte care se datează în epoca medievală este de o mare diversitate şi cuprinde podoabe din metal preţios şi bronz, arme şi piese de echipament militar, veselă din ceramică şi metal, cahle, unelte de prelucrat metale, lemn, piele sau os, unelte agricole.
La fel ca multe alte obiecte de valoare deosebită aflate în colecţia muzeului nostru, unele dintre acestea provin din donaţii şi achiziţii efectuate mai ales înainte de primul război mondial. Amintim aici tezaurul de podoabe şi vase din argint de la Banatski Despotovac (Banatul sârbesc), din secolul al XIV-lea, descoperit în secolul XIX, intrat parţial în colecţia muzeului nostru în 1881. Tezaurul de la Banatski Despotovac aparţine orizontului de tezaure din secolele XIII-XIV din zona de sud-est a Europei centrale şi conţine piese de o frumuseţe aparte, unele fiind produse ale artei meşteşugăreşti bizantine, altele de factură occidentală, printre care o cruce relicvariu din argint aurit specifică artei minore gotice.
Din colecţia de podoabe medievale, realizate mai cu seamă din argint, în tehnica filigranului şi a granulaţiei, se pot menţiona diademe, ace de păr, cercei, brăţări, catarame, paftale. Multe dintre podoabe provin din colecţia Pongrácz, alcătuită în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea de către fostul comandant al portului Orşova, Imre Pongrácz. Alte bijuterii provin din colecţii care au aparţinut altor colecţionari care le-au vândut sau donat muzeului nostru ori din săpături arheologice.
Armele reprezintă o componentă importantă a colecţiei de obiecte din evul mediu. Colecţia de arme cuprinde piese de echipament ale cavalerilor din secolele XIII-XVI: spade cavalereşti (sec. XIII-jumătatea secolului XIV), o cămaşă de zale (sec. XIV), coifuri (sec. XIV-XV), buzdugane (sec. XV-XVI), pinteni, piese de harnaşament. O piesă aparte a colecţiei de arme medievale o reprezintă un coif de paradă, decorat cu scene mitologice şi ornamente florale stilizate, databil în secolul XVI-începutul secolului XVII, produsul unui atelier italian.
Colecţia de obiecte datate în evul mediu s-a îmbogăţit şi datorită cercetărilor arheologice efectuate în cetăţi, târguri şi sate medievale din Banat: Timişoara, Făget, Jdioara, Cenad, Satchinez, Gătaia, Hodoni, Ciclova Română. Astfel, săpăturile arheologice desfăşurate la Castelul Huniade din Timişoara au scos la iveală, între altele, un lot important de veselă ceramică din secolele XIV-XV, ferecături de carte (sec. XV-XVI), instrumente muzicale din os (sec. XIV-XV), cahle, vârfuri de săgeţi, vârfuri de halebardă, ghiulele.
O parte importantă a colecţiei Muzeului Banatului o reprezintă obiectele datate în epoca paşalâcului de Timişoara (1566-1716): arme, podoabe, veselă din ceramică, vase din cupru, cahle, pipe, unelte de prelucrat metalul, unelte de tăbăcărie şi de pielărie, obiecte de uz cotidian din lemn. Se cuvine menţionat aici faptul că datorită săpăturilor arheologice efectuate în ultimii ani în centrul istoric al oraşului Timişoara, muzeul nostru posedă cea mai importantă colecţie din ţara noastră de obiecte realizate din piele, databile în secolele XVI-XVII: tălpi şi feţe de încălţăminte, piese de îmbrăcăminte.
Armele otomane din secolul XVII sunt reprezentate de buzdugane, lucrate cu măiestrie, ajunse în colecţia noastră prin achiziţionare. Unul dintre acestea face parte din colecţia Pongrácz.
Ceramica din perioada otomană este diversă, în special smălţuită: căni, urcioare, ceainice, farfurii, castroane, oale, capace. Amintim aici farfuria din ceramică smălţuită, descoperită în timpul săpăturilor arheologice recente de la Castelul Huniade din Timişoara. De asemenea, s-au găsit multe obiecte utilizate la servitul cafelei şi ceaiului: boluri, ceşcuţe din porţelan chinezesc sau persan, din ceramică fină de provenienţă persană sau produsă în ateliere renumite ale Imperiului otoman, precum şi ceainice şi ibrice din ceramică sau metal.
Colecţia de piese de uz casnic din epoca otomană este alcătuită şi din obiecte folosite la iluminat: sfeşnice, mucarniţe, precum şi din diverse unelte şi ustensile: cuţite, linguri, degetare. Colecţia de pipe s-a îmbogăţit considerabil ca urmare a săpăturilor arheologice recente, de o frumuseţe aparte fiind pipele otomane, de obicei smălţuite, foarte frumos decorate cu motive vegetale sau geometrice.
Muzeul Banatului are şi o colecţie de vase din metal: căldări, ibrice, ceainice. O piesă mai deosebită este un cazan ieniceresc din bronz, databil în secolul XVII.
Lapidariul medieval cuprinde fragmente arhitectonice, sculptate, din sec. XI-XII, care au decorat una dintre cele mai vechi biserici din sudul Câmpiei Pannonice, cea de la Titel (Serbia), aduse la Timişoara de către baronul Antal de Scudier. Acestea sunt printre primele piese care au pus bazele colecţiilor Muzeului Banatului, fiind donate în anul 1873. Amintim aici şi fragmentele arhitecturale care provin de la mănăstirea cisterciană de la Igriş (sec. XII-XIII).
Săpăturile arheologice efectuate în ultimele trei decenii au scos la lumină fragmente arhitecturale provenite de la Castelul Huniade din Timişoara (sec. XIV-XV), precum şi un fragment de ancadrament romanic (sec. XIV), descoperit în timpul săpăturilor arheologice din cartierul Cetate al Timişoarei.
Colecţia de artefacte din piatră a fost completată recent de descoperirea unor pietre funerare otomane, care se adaugă sculpturilor funerare şi votive pe care muzeul nostru le posedă încă de dinaintea primului război mondial.
Colecţia de epocă romană cuprinde piese relevante pentru civilizaţia romană provincială din această zonă a Europei. Mai ales la începuturile muzeului, diverşi colecţionari au donat sau au oferit spre achiziţie şi artefacte romane. Astfel, colecţia Pongrácz include podoabe, fibule, vase etc. adunate mai cu seamă din zona Dunării (Clisură). Cea mai bine reprezentată este totuşi perioada existenţei provinciei Dacia, când militarii şi coloniştii romani au înfiinţat castre şi aşezări în partea estică a Banatului. Situl roman cel mai important din Banat rămâne Tibiscum (Jupa, jud. Caraş-Severin), centru militar puternic în legătură cu care se dezvoltă un oraş care ajunge la rang de municipium. Din cercetările arheologice sistematice de aici (începute în 1964) provin majoritatea obiectelor romane din colecţie.
Armata romană este prezentă astfel cu: piese de armament, de echipament militar, ţigle sau cărămizi (unele ştampilate cu sigla unităţii militare), monumente epigrafice, unelte etc. În cadrul castrelor sau aşezărilor civile se produceau şi se foloseau cantităţi mari de ceramică, din săpăturile arheologice provenind multe obiecte ceramice care au fost restaurate: amfore, oale, ulcioare, boluri, opaiţe etc. Unele dintre vase erau produse în centre de prestigiu din alte părţi ale imperiului; este de amintit aici ceramica de lux numită terra sigillata, bine reprezentată şi în muzeul nostru. Meşteşugarii din Dacia romană asigurau însă cea mai mare parte a inventarului necesar vieţii locuitorilor, situaţie care reiese din inventarul bunurilor arheologice, unde regăsim piese de fier, bronz, sticlă etc., existând ateliere specializate. Este interesant atelierul de sticlărie (cercetat arheologic) de la Tibiscum, axat în primul rând pe producţia de mărgele de sticlă, acestea fiind foarte apreciate de către populaţia din câmpia Banatului. Cel mai probabil, Muzeul Banatului deţine cea mai mare colecţie de mărgele de sticlă de pe teritoriul fostei provincii Dacia.
Artefacte sau monumente romane au fost descoperite, prin cercetări sistematice sau fortuit, şi în alte situri ale Banatului: Berzovia, Orşova, Pojejena, Mehadia, Sânnicolau Mare sau Cenad. Alte exponate din muzeu provin din situri romane foarte bogate aflate în vecinătatea Banatului: Colonia Dacica Sarmizegetusa şi Drobeta.
Câmpia Banatului, deşi n-a fost colonizată de către romani, a oferit mai ales prin cercetările din ultimul timp piese arheologice valoroase. Se pot aminti: inventarul unui mormânt princiar sarmatic (sec. I p.Chr.), cu podoabe de aur, descoperit la Sânnicolau Mare; catarame şi aplice de argint (sec. II-III p.Chr.) descoperite la Foeni.
Lapidariul Muzeului Banatului
În anul 1873, Societăţii de Istorie şi Arheologie din Timişoara i-au fost oferite de către generalul Anton Scudier mai multe monumente romane şi medievale provenind de la Titel (localitate de pe malul drept al Tisei, astăzi în Serbia). Această donaţie importantă, în care se aflau 16 piese epigrafice şi sculpturale din Pannonia Inferior, reprezintă începuturile lapidariului timişorean. De-a lungul timpului, acesta s-a îmbogăţit considerabil cuprinzând un număr mare de monumente din provincia Dacia, aproape toate fiind aduse din siturile romane ale Banatului. Se cuvin amintite eforturile arheologului Marius Moga, care a iniţiat din anul 1964 cercetări sistematice la Tibiscum (Jupa, jud. Caraş-Severin), sit de unde provin majoritatea pieselor din lapidariu. Acestora li se adaugă inscripţii sau alte monumente de piatră descoperite la Pojejena, Mehadia, Orşova, Slatina-Timiş, Sânnicolau Mare sau Cenad. De asemenea, trei inscripţii foarte importante pentru istoria provinciei Dacia provin din Colonia Dacica Sarmizegetusa.
Monumentele romane – onorifice, votive, funerare – au fost expuse pe holul de la parter al clădirii muzeului (castelul Huniade). Din raţiuni muzeistice, în pereţii coridorului au fost amenajate mai multe nişe în care se prezintă material epigrafic de mici dimensiuni – fragmente de inscripţii şi cărămizi romane ştampilate. Câteva fragmente arhitectonice medievale completează tabloul colecţiei monumentelor de piatră a Muzeului Banatului.
Provenite din colecţii particulare, care au ajuns prin donare ori achiziţionare la Muzeul Banatului în secolele XIX şi XX, sau din cercetările arheologice desfăşurate mai ales în ultimele decenii, obiectele care se datează în antichitatea târzie şi evul mediu timpuriu constituie o parte semnificativă a patrimoniului muzeului nostru. Acestea ilustrează nu doar istoria Banatului, ci şi pe cea a regiunilor limitrofe.
În acest sens semnificativă este colecţia Pongrácz, achiziţionată în anul 1903, care a aparţinut fostului comandant al portului Orşova, Imre Pongrácz, şi care cuprinde obiecte găsite în regiunea Clisurii Dunării şi în nordul Serbiei. Antichitatea târzie este reprezentată prin diverse piese de port şi de podoabă, precum şi prin câteva obiecte paleocreştine – furci de tors (sec. IV-VI), tipare pentru turnat cruciuliţe (sec. VI). Colecţia mai cuprinde şi alte obiecte cu caracter creştin, cruciuliţe şi engolpioane care se datează în secolul al X-lea. Interesante sunt şi piesele rebutate (fibule, catarame, accesorii de curea, chei), din bronz, provenite dintr-un atelier care a funcţionat în cetatea romano-bizantină de la Drobeta în cursul secolului al VI-lea, iar de undeva din zona nord-dunăreană a Porţilor de Fier provine un tipar pentru turnat fibule digitate (sec. VII).
Colecţia muzeului nostru cuprinde şi obiecte paleocreştine descoperite în săpăturile arheologice efectuate la Tibiscum (Jupa, jud. Caraş-Severin), Dierna (Orşova), sau găsite întâmplător pe teritoriul Banatului. Între acestea amintim opaiţe (sec. IV), fibule (dintre care una în formă de delfin) (sec. IV), ploscuţe de pelerin decorate cu reprezentarea Sf. Mina (sec. VI), precum şi un vas din cupru cu cruce pe fund, descoperit la Periam (jud. Timiş) (sec. VI).
În anul 1903 colecţia muzeului nostru s-a îmbogăţit prin achiziţionarea unor piese din aur – cataramă, brăţară, aplice şi o monedă (solidus) de la împăratul Iustinian I (527-565)-, provenite dintr-un mormânt princiar gepidic (sec. VI) descoperit la Gyula (Ungaria) şi cumpărate de la un bijutier care îşi avea reşedinţa în acea localitate.
Ajunse prin achiziţionare în colecţia Muzeului Banatului, colecţiile Nagy, Klein, Schiffmann, Fuchs, denumite astfel după numele colecţionarilor care le-au adunat, cuprind şi obiecte databile în epoca medievală timpurie, descoperite în partea de vest a Banatului. Amintim aici inele de buclă, mărgele, fibule, aplice, brăţări, arme, vase din ceramică.
Colecţia muzeului nostru este perpetuu îmbogăţită prin săpăturile arheologice desfăşurate în aşezări şi necropole medievale timpurii din Banat. Acestea au adus la lumină o serie de obiecte care ilustrează modul de viaţă al celor care au locuit meleagurile bănăţene în acele vremuri: comunităţi de agricultori şi păstori (romanici şi alogeni), precum şi războinici ale unor structuri de putere ale neamurilor barbare: sarmaţi, gepizi, avari, bulgari, unguri.
Astfel, un lot important de veselă ceramică (chiupuri, castroane, căni, urcioare, boluri şi pahare, oale, strecurători, capace) a fost descoperit în aşezarea de la Timişoara-Freidorf (sec. III-V). Alături de vasele întregi (castroane, chiupuri, vas amforoidal) descoperite la Lenauheim (jud. Timiş), databile în sec. IV-V, şi de alte vase de diverse tipuri, descoperite izolat pe teritoriul Banatului, acestea compun o colecţie importantă de vase din ceramică databile în perioada post-romană şi la începutul epocii medievale timpurii.
În cea de-a doua treime a secolului al V-lea se datează obiectele descoperite în necropola de la Timişoara-Freidorf: podoabe, piese de port, ustensile, vase din ceramică. Unele dintre piesele de podoabă sunt rarităţi nu doar în peisajul arheologic al Banatului: fibula cu butoni în formă de ceapă şi placă romboidală la picior sau un inel de bronz decorat cu volute afrontate.
De o valoare ştiinţifică însemnată sunt şi obiectele de port, de podoabă, armele şi vasele care se datează în epoca avară (sec. VI-VIII) şi în perioada de cristalizare a structurilor societăţii medievale (sec. IX-X/XI). Amintim aici armele, piesele de centură şi harnaşament descoperite la Orţişoara (jud. Timiş), Sânnicolau Mare, Sânandrei (jud. Timiş), Timişoara-Podul Modoş, în morminte care au aparţinut războinicilor din epoca avară (sec. VII-VIII).
Vasele din ceramică, uneltele, tiparele, creuzetele, râşniţele descoperite în aşezările de la Remetea Mare sau Dumbrăviţa ilustrează ocupaţiile agro-pastorale şi practicarea meşteşugurilor în câmpia bănăţeană în secolele IX-X. Obiecte de podoabă, de armament, de harnaşament sau de uz casnic au fost găsite şi în morminte din această perioadă. Astfel, la Timişoara-Cioreni a fost cercetată o necropolă din sec. X-XI, în care s-au descoperit podoabe şi piese de armament şi de echipament militar, dintre care unele destul de rare: aplice cu pandantiv care decorau caftanul, un inel cu şaton decorat cu vultur, o brăţară cu capete zoomorfe. Tot din secolul al X-lea provine o piesă de armament mai deosebită descoperită în necropola de la Voiteni (jud. Timiş): un arc din os, care apare destul de rar în descoperirile din România şi din bazinul carpatic.
În colecţia noastră se află şi câteva spade databile în evul mediu timpuriu. Amintim aici spada descoperită la Comloşu Mare, care se datează în jurul anului 400 d. Hr., spada găsită la Timişoara-Podul Modoş (sec. VIII), precum şi spada de la Kuvin (Serbia), databilă în a doua jumătate a secolului al IX-lea-începutul secolului al X-lea, provenită din mediul viking sau vareg.
Colecţia de obiecte care se datează în antichitatea târzie şi în epoca medievală timpurie nu cuprinde doar obiecte provenite din săpăturile arheologice, ci şi complexe arheologice aduse în muzeu in situ: un cuptor de olar descoperit în aşezarea de la Timişoara-Freidorf (sec. III-IV), unic în România, precum şi un cuptor de olar descoperit la Remetea Mare (jud. Timiş), datat în secolul al X-lea.
Constituirea în 1872 a Societății de Istorie și Arheologie din Banat marchează începuturile Muzeului Banatului. Printre scopurile de atunci ale Societății consemnăm cercetarea trecutului istoric, înființarea unui muzeu de istorie și arheologie și inițierea unor săpături arheologice.
Primele obiecte muzeale provin din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții. Se cuvine să amintim marea donație de antichități din 1873 a generalului Anton Scudier constând în mai multe monumente epigrafice și sculpturale romane și feudale, provenind de la Titel (astăzi Iugoslavia). Monumente romane au fost aduse și din Banat (Caransebeș, Orșova etc.). De-a lungul timpului, în patrimoniul muzeului au intrat, prin donații sau achiziții, colecții valoroase: Ormós, Pongracz, Cesnola etc.
În 1877 are loc deschiderea oficială a muzeului pentru public. Numărul pieselor arheologice crește an de an; acest proces ia o mai mare amploare o dată cu declanșarea unor săpături arheologice sistematice (1893), ajungându-se în 1916 la peste 17.000 de obiecte. Revigorarea cercetărilor arheologice se petrece abia după al doilea război mondial, în special în anii ’60, prin săpăturile întreprinse de specialiștii Muzeului Banatului. Menționăm cercetările de la Tibiscum, Cruceni, Bobda, Hodoni, Parța, Remetea Mare, Foeni. Astfel, numărul de obiecte arheologice a crescut vertiginos, ajungând în prezent la peste 350.000, incluzând piese din paleolitic până în epoca modernă, provenind în special din situri de pe teritoriul Banatului. În ultimii ani, temele de cercetare ale arheologilor secției de istorie vizează cu precădere probleme majore ale neoliticului, epocii bronzului, epocii fierului și ale celei romane, ale epocii migrațiilor și epocii medievale timpurii. O parte din obiectele muzeale ale colecțiilor sunt prezentate în cadrul următoarelelor expoziții permanente (găzduite în 19 săli ale muzeului):
Muzeul Național al Banatului are misiunea să cerceteze, conserve și restaureze bunurile culturale, materiale şi imateriale, din Banatul istoric, să evidențieze, accesibilizeze și disemineze informația științifică cu scopul educării şi recreerii publicului. Prin activitatea sa, Muzeul Banatului contribuie la cunoaşterea şi promovarea mărturiilor materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţii umane şi mediului înconjurător din zona de Vest a României şi din regiunile învecinate.
Viziune:
Muzeul Banatului se va afirma ca un muzeu de importanță națională, aducându-și contribuția la dezvoltarea și consolidarea identității locale şi regionale în context național şi internaţional, constituind, prin excelență în activitatea muzeală complexă, un reper cultural în zona de Vest.
Valori:
În activitatea profesională:
În relaţiile cu mediul profesional şi cu publicul:
În urma constituirii în 25 iulie 1872 a Societății de Istorie și Arheologie din Banat, din initiativa lui Zsigmond Ormós s-au pus bazele Muzeului Banatului, acesta donând o mare parte a obiectelor din colecțiile personale noului muzeu. Primele obiecte de patrimoniu care au intrat în inventarul său au fost depozitate la început într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad. Obiectele muzeului au provenit din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții.
În anul 1876, cu sprijinul prefectului comitatului Timiș, Ormós Zsigmond Societatea de Istorie și Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellaner, pe stada Lonovics, sediu al muzeului până în perioada interbelică.
Deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public a avut loc în anul 1877. În această perioadă patrimoniul muzeului a sporit cu rapiditate.
În anul 1879 s-a înființat o Societate muzeală aparte, care urma să se ocupe în exclusivitate de activitatea Muzeului Banatului. Această nouă societate culturală s-a unificat în anul 1884 cu Societatea de Istorie și Arhelogie, luând ființă astfel Societatea Muzeală de Istorie și Arheologie.
Din anul 1887 clădirea Wellaner intră în reparații generale, lucrări care au durat mai mulți ani, patrimoniul Muzeului Banatului fiind adăpostit în tot acest timp în clădirea vechii prefecturi. În anul 1888 a fost terminată ridicarea Palatului muzeal (azi Biblioteca Academiei Române, filiala Timișoara), clădire care s-a dovedit de la început prea mică pentru a adăposti colecțiile Muzeului Banatului. În 1889 Muzeul Banatului a fost redeschis pentru public. La începutul ultimului deceniu al secolului XIX, muzeul avea următoarele colecții: de arheologie și istorie veche, pinacotecă, științele naturii, bibliotecă și arhivă. În 1892 s-a decis constituirea unei secții de artă decorativă. Anul 1893 a însemnat pentru secția de istorie momentul declanșării unor săpături arheologice de specialitate, ce au continuat de-a lungul deceniilor următoare.
În anul 1896 Muzeul Banatului a participat la expoziția universală de la Budapesta cu mai multe obiecte, câștigând o medalie de bronz și o diplomă de mulțumire.
O activitate importantă în vederea organizării muzeului au avut-o Szentkláray Jenő, Berkeszi István Pontelly István, Patzner István, Deschán Achill sau Kabdebó Gergely.
Odată cu integrarea Banatului în cadrul statului național român (1 decembrie 1918) Muzeul Banatului a intrat într-o nouă perioadă.
O activitate importantă în vederea reorganizării muzeului a avut-o Emanuil Ungureanu, care a deținut în anii interbelici funcția de inspector cultural al orașului Timișoara. Muzeul s-a confruntat în întreaga periodă interbelică cu lipsa spațiului. Cu toate aceste greutăți muzeul și-a sporit colecțiile, un rol important în bunul mers al instituției avându-l Joachim Miloia, Dionisie Linția, Aurel Ciupe, Marius Moga. Au fost cercetate bisericile de lemn din Banat, au avut loc săptămâni arheologice organizate științific (coordonate de către reputatul istoric Constantin Daicoviciu), s-au îmbogățit colecțiile de naturale și de artă prin intrarea în patrimoniul lor a unor piese foarte rare. În același timp Muzeul Banatului a participat la o serie de expoziții organizate în țară și în străinătate.
Cel de-al doilea război mondial a îngreunat bunul mers al Muzeului Banatului. Evacuate din cauza bombardamentelor, multe dintre piesele Muzeului Banatului au fost furate de către trupele sovietice aflate în Timișoara (după ce în primul război mondial patrimoniul muzeal a avut de suferit de pe urma ocupației militare sârbe și a autorităților maghiare).
În anul 1948 Muzeul Banatului a fost transferat în Castelul Huniazilor din Timișoara. După anul 1950 colecțiile muzeului s-au îmbogățit cu piese valoroase. O parte din acestea au fost depozitate în Biserica Mizericordienilor, dezafectată serviciului religios.
Până în 1 ianaurie 2006 Muzeul Banatului Timișoara cuprindea următoarele secții: Secția de Istorie, Secția de Științele Naturii, Secția de Artă, Secția de Etnografie, precum și Laboratorul Zonal de Restaurare – Conservare, constituind o instituție culturală de referință a Banatului. Din 01 ianuarie 2006 Secția de Artă devine instituție de sine stătătoare cu numele de “Muzeul de Artă Timișoara”, primul director al noii instituții fiind prof.univ.dr. Marcel Tolcea.
Din iulie 2006 Secția de Etnografie a fost transferată în cadrul Muzeului Satului Timișoara, ocazie cu care la direcția Muzeului Satului a fost numit reputatul etnolog Andrei Milin, fostul șef al secției de Etnografie.