Exponatul lunii octombrie la #mnab este CRANIUL UNUI BIZON DE STEPĂ, dispărut acum 10.000 ani, odată cu terminarea ultimei glaciațiuni.

Acesta a fost descoperit în anul 1949 în albia râului Bega, aproape de localitatea Balinț (jud. Timiș) și este păstrat în Colecția de Paleontologie a Secției Științele Naturii din cadrul Muzeului Național al Banatului.

Bizonul de stepă (Bison priscus) este considerat stră-stră bunicul zimbrului european (Bison bonasus) și al bizonului american (Bison bison). Erbivor de talie mare, care trăia în cirezi, bizonul ajungea să aibă coarne de peste 50 cm lungime fiecare. Cum au dispărut Bizonii care au trăit pe teritoriul țării noastre? Una din teorii vorbește de vânătoarea excesivă. Cealaltă – încălzirea globală bruscă (în urmă cu 10.000 – 15.000 ani Îen). Temperatura medie a crescut cu 6 grade, iar anumite specii au intrat în șoc termic.

În 2017 Muzeul Naţional al Banatului (MNB) a achiziţionat o pompă mobilă pentru stingerea incendiilor. Ea a fost descoperită de Alexandru Galamboş într-un grajd de la marginea Timişoarei, acoperită cu paie. De profesie mecanic auto, pasionat al motoarelor vechi, pompa a atras imediat atenţia domnului Galamboş. Acesta a realizat că are în faţa sa o pompă hidraulică interbelică produsă pentru pompierii din Timişoara. A curăţat-o și a adus-o în stare de funcționare; ulterior, a oferit-o spre vânzare MNB. Tot el a realizat şi restaurarea finală.

Din cercetările făcute de Al. Galamboș, motorul pompei (în doi timpi) a fost produs, în ultima parte a anilor 30 ai secolului trecut, de firma germană DKW (unul dintre strămoşii actualei firme Audi; are şi însemnele acesteia). DKW este o marcă germană ce producea maşini şi motociclete. În 1916, inginerul danez Jørgen Skafte Rasmussen a fondat o fabrică în Zschopau, Saxonia – Germania, unde a făcut în 1919 un motor de jucării în doi timpi, numit Des Knaben Wunsch – „dorinţa băiatului”. El a montat o versiune uşor modificată a acestui motor într-o motocicletă şi l-a numit Das Kleine Wunder – „mica minune” iniţialele de la aceasta devenind marca DKW: până la sfârşitul anilor 1920, DKW era cel mai mare producător mondial
de motociclete.

În Timişoara, primul regulament pentru pompieri datează din 13 martie 1774 şi conţinea instrucţiuni de prevenire a incendiilor specifice Timişoarei şi prevederi privind organizarea intervenţiei. La 22 august 1869 au fost înfiinţate brigăzi de pompieri voluntari în cartierele Iosefin, Elisabetin şi Fabric, iar în 1893 şi în Mehala. Aceste brigăzi dispuneau de medici şi
avocaţi şi, în afară de stingerea incendiilor, aveau sarcini în cazul demolărilor şi pentru salvarea oamenilor şi a bunurilor.

În 1928 s-a hotărât renunţarea la pompierii voluntari, corpul de pompieri urmând să fie format exclusiv din pompieri de meserie, înzestrat corespunzător. În 1936, Ministerul Afacerilor Interne a dispus militarizarea pompierilor din Timişoara. În acel moment pompierii dispuneau de 3 cazărmi: cea din Iosefin, o cazarmă în Cetate, pe amplasamentul actual al Casei Adam Müller Guttenbrunn, şi una în Fabric, lângă biserica greco-catolică. Actualmente, în Timişoara există două detaşamente de pompieri.

Piesa poate fi văzută în spațiul special amenajat și dedicat proiectului Exponatul Lunii, din mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, pe tot parcursul lunii septembrie 2019, de marți până duminică, între orele 10.00-18.00.

Plăcuță de marmură cu reprezentarea în relief a zeului Iuppiter (divinitatea supremă a Romei antice) alături de zeița Diana (una din divinitățile protectoare ale Daciei).

Piesa, foarte interesantă, nu atât prin starea ei fragmentară în care s-a păstrat, cât prin ineditul iconografic pe care ni-l dezvăluie, este o realizare artistică de bună calitate estetică a atelierului din Colonia Sarmizegetusa, o apariție extrem de rară în arheologia clasică, cu puține analogii la nivelul întregului Imperiu Roman.

Postura în care pozează personajul masculin, cât și gesturile și atributele sale nu lasă loc de îndoială că avem de a face cu zeul suprem Iuppiter, stăpânul panteonului religios roman și reprezentant oficial al statului roman în plan spiritual.

Fragmentul de basorelief votiv, un ex voto al unui credincios cetățean roman foarte probabil, a fost descoperit acum mai bine de 40 de ani la Tibiscum – Jupa, de către profesorul M. Moga și este una din piesele reprezentative pentru viața religioasă a centrului militar și urban de la Tibiscum, loc în care se cunoaște că a existat și un templu dedicat triadei capitoline (Iuppiter, Iunona și Minerva).

Medalia eliberării orașului Timișoara

Muzeul Banatului prezintă o parte din medalistica cuceririi Banatului Timişoarei, la 12 octombrie 1716, când turcii capitulează în fața armatei Imperiului Romano-German, condusă de prinţul Eugenio de Savoya.

Instituţia noastră deţine 11 astfel de medalii, adevărate opere de artă barocă, creaţii ale unor vestiţi gravori: Daniel Warou (Suedia 1674? – Kremnitz, 23.11.1729), Martin Brunner (Nürnberg, 28.02.1659 – Nürnberg, 09.11.1725), Georg Wilhelm Vestner (Schweinfurt, 01.09.1677 – Nürnberg, 24.11.1740), Peter Paul Werner (Nürnberg, 1689 – Nürnberg, 1771), Benedikt Richter (Stockholm, 1670 – Viena, 18.04.1735), Christian Wermuth (Altenburg, 16.12.1661 – Gotha, 03.12.1739), Johann Georg Junker (elev al lui Christian Wermuth între 1708-1716), unul dintre membrii familiei Roettiers (probabil Georges Roettiers).

Medaliile expuse sunt realizate de Georg Wilhelm Vestner. În colecţia numismatică a Muzeului Banatului se regăsesc şase piese ale acestui artist, ce se referă la cucerirea Timişoarei din 1716. Sunt expuse două copii galvanoplastice (din care una are aversul realizat de Peter Paul Werner) și o medalie originală, toate având acelaşi revers.

Iatagan bosniac

Iatagan capturat în timpul campaniei militare austro-ungare din vara lui 1878, campanie întreprinsă în vederea pacificării Bosniei.

La campania militară din Bosnia a luat parte şi Regimentul 61 Infanterie „Ritter von Frank” din Timişoara, militarii timişoreni capturând în timpul evenimentelor o serie de arme, steaguri etc. Multe dintre obiectele capturate în Bosnia au fost ulterior dăruite sau vândute Societăţii Muzeale de Istorie şi Arheologie din Timişoara, punându-se astfel bazele colecţiei de arme balcanice din patrimoniul muzeului.

Este şi cazul iataganului de faţă, piesa fiind capturată în anul 1878 la Travnik (Bosnia). Un an mai târziu, în 29 octombrie 1879, iataganul a fost donat muzeului de către Turcsányi Rudolf, notar în localitatea timişeană Clopodia.

În colecţia de arme a Muzeului Banatului din Timişoara există la ora actuală 30 de iatagane. O particularitate deosebită a colecţiei muzeului timişorean este cea legată de prezenţa în număr mare (17 piese din totalul de 30) a iataganelor crnosapci, având plăselele din corn şi lemn de culoare închisă.

În conformitate cu teoria susţinută de cercetătorii Muzeului Militar din Belgrad, iataganele crnosapci făceau parte din categoria armamentului de factură militară, fiind utilizate în conflictele armate. Această teorie vine în completarea informaţiilor de arhivă, conform cărora multe din piesele intrate în colecţia muzeului în perioada antebelică erau capturi de război în urma campaniei militare austro-ungare din vara lui 1878.

Ţiglă cu ştampila legiunii a IV-a Flavia Felix de la Berzobis

Un obiect arheologic de epocă romană: o ţiglă de acoperiş fragmentară cu ştampila LEG IIII FF care provine din săpăturile arheologice din castrul legiunii a IV-a Flavia Felix de la Berzovia (jud. Caraş-Severin). Ştampila acestei unităţi militare, emblematică pentru armata provinciei Dacia din timpul lui Traian, apare pe unele piese tegulare, în cărămidăriile romane existând această practică a ştampilării unor ţigle sau cărămizi.

Cercetările arheologice din anii 1998-2005 au scos la iveală o parte importantă din vestigiile comandamentului (principia), care reprezintă o clădire monumentală, cu dimensiunile de 63 x 90 m, aflată în centrul fortificaţiei de la Berzobis. Acest tip standard de construcţie, caracteristic arhitecturii militare din timpul Principatului, se aseamănă cu forul oraşelor, având în primul rând un rol administrativ şi religios. Clădirea comandamentului era gândită de către arhitecţii militari ca un ansamblu arhitectonic unitar în care curtea interioară era singurul spaţiu deschis. Pe cele patru laturi ale curţii erau dispuse portice, galerii cu încăperi, marea sală basilicală şi diverse birouri (officia). Toate acestea erau prevăzute cu acoperişuri ample din ţiglă. Fragmentele de ţigle găsite de arheologi sunt doar mici rămăşiţe din imensul material tegular din antichitate.

Începând cu anul 2016, ne propunem ca una din manifestările muzeale de tradiție ale Muzeului Banatului să devină „Exponatul lunii”, eveniment foarte popular deja la alte muzee importante din țară și de peste hotare.

Piesa care va deschide ciclul de evenimente muzeistice „Exponatul lunii” este un opaiț creștin de lut, în formă de pește, caracteristic secolului al IV-lea p.Chr.