Evenimente

Exponatul lunii noiembrie

Craniu (tabacheră) – A fi sau a nu fi exponatul lunii noiembrie la MNaB?


Legenda acestui obiect intrigant spune că fost prelucrat la cererea unui judecător din secolul al XIX-lea, care în urma unui caz dificil de crime în serie, a dorit ca trofeu craniul criminalului după rezolvarea cazului.

Craniul, transformat într-o tabacheră cu numele și data morții inscripționate pe frunte, a fost ulterior păstrat pe biroul judecătorului, servind atât pentru depozitarea tutunului, cât și pentru a intimida.

Obiectul a fost achiziționat din Orșova și introdus în patrimoniul muzeului în anul 1878, prin donația marelui om de cultură, Ormós Zsigmond, unul dintre fondatorii Muzeului Național al Banatului. Interesant este faptul că, Ormós Zsigmond, a avut mai multe funcții importante, printre care se numără și cea de asistent juridic în anul 1832, jude al ocolului Recaș din anul 1841 și prim-jude al ocolului Buziaș din anul 1846. Prin natura funcțiilor sale cu specific juridic și suprapunerea anului morții inscripționat pe craniu cu funcția sa de judecător (jude), se explică deținerea obiectului, “sau acesta ar putea chiar fi judecătorul din legendă.(?!)”

Cu toate acestea, nu există suficiente informații care să prezinte istoria certă a obiectului. Cert este că exponatul reprezintă un craniu uman transformat în obiect de depozitare, prin secționarea calotei în plan orizontal și asamblarea celor 2 piese cu balamale, pentru a facilita închiderea și deschiderea acestuia; pe interior a fost căptușit cu mușama verde. Pe osul frontal apar inscripționate numele „Vlath Salamon” și data morții, 17.01.1841.

Exponatul lunii poate fi vizitat pe parcursul lunii noiembrie, de marți până duminică în intervalul 10:00 – 18:00, în mansarda Bastionului Maria Theresia, pe strada Martin Luther, nr.4.