Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara, are plăcerea de a anunța cea de-a 94-a ediție a Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara, cel mai longeviv eveniment de artă plastică din orașul de pe Bega. Vernisajul va avea loc joi, 5 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.
Desfășurată sub egida Consiliului Județean Timiș, expoziția va putea fi vizitată până pe 10 ianuarie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Salonul reunește lucrările artiștilor vizuali membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, precum și ale absolvenților facultăților de artă, indiferent dacă aceștia dețin sau nu calitatea de membru U.A.P. „Astfel, evenimentul nostru devine nu doar oglinda creației vizuale profesioniste timișorene din ultimul an, ci oferă și o perspectivă mai amplă asupra a ceea ce înseamnă artele vizuale contemporane din România la finalul anului 2024”, afirmă prof. univ. dr. Daniela Constantin, președinte al U.A.P. Filiala Timișoara.
Salonul este una dintre cele mai longevive platforme de promovare a artei contemporane din România. Anul acesta, ca de fiecare dată, zeci de artiști sunt așteptați să expună lucrări din diverse domenii ale artelor vizuale, de la pictură și sculptură, până la instalații contemporane și artă digitală.
Lucrările participante vor fi evaluate de un juriu alcătuit din artiști vizuali reputați: Adriana Lucaciu (președinte), Daniela Constantin, Remus Irimescu, Hedy M-Kiss, Mihai Moroz și Smaranda Moldovan. În cadrul vernisajului din 5 decembrie, vor fi acordate următoarele distincții:
Prin amploarea sa, Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara aduce într-o lumină aparte creația vizuală contemporană, fiind un prilej unic de a explora diversitatea stilistică și tematică a lucrărilor semnate de artiști consacrați sau emergenți. Expoziția reprezintă o punte de legătură între arta locală și contextul național al artelor vizuale, consolidând statutul cultural al Timișoarei ca pol artistic al României.
Accesul publicului este gratuit pe parcursul zilei inaugurale, oferind tuturor iubitorilor de artă oportunitatea de a celebra talentul și inovația plastică alături de artiștii prezenți. Reprezentanții Muzeului Național al Banatului subliniază importanța acestui eveniment: „Salonul Anual al Artelor Vizuale întruchipează nu doar un moment de celebrare a talentului artistic, ci și o reflecție asupra impactului pe care arta contemporană îl are asupra comunității noastre.”