Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)

Exponatul lunii octombrie – Sticluță de parfum în stil eclectic

Durata evenimentului

începutul evenimentului
01.10.2024
sfârşitul evenimentului
31.10.2024

Datare: sfârșitul secolului al XIX-lea, atelier central-european

Muzeul Național al Banatului, Secția de Istorie, Nr. Inv. 6503

Perioada cuprinsă în intervalul de timp dintre ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, cunoscută și sub denumirea de la Belle Époque, a fost caracterizată de schimbări precum industrializarea, expansiunea urbană, dezvoltarea diviziunii muncii, dar și o tranziție către o nouă viziune asupra lumii, o epocă de schimbare a percepțiilor atât pe plan colectiv, cât și individual. Însăși denumirea de Belle Époque se traduce literal ca „epoca frumoasă”, „anii frumoși”, de dinaintea marii confruntări militare ce avea să urmeze, Primul Război Mondial,  un interval de timp în care creația a atins mari culmi pe multe planuri. Fiind o perioadă de acalmie, cu multe inovații materiale, tehnologice, dar și spirituale, în această atmosferă au înflorit și artele: poezia, muzica, pictura, teatrul, opera, dar și arta vestimentară, a folosirii celor mai felurite și complexe materiale, a celor mai extravagante modele, a parfumurilor, a tot ceea ce ține de eleganță și finețe. Doamnele Belle Époque, sofisticate, elegante, în rochiile lor extravagante, etalând coafuri încântătoare, sunt admirate până în zilele noastre și reprezintă etaloane de grație și distincție.

Creșterea numărului de magazine, datorită progreselor tehnice din domeniul industriei confecțiilor, declanșate de Revoluția industrială și deci, a producției de îmbrăcăminte, precum și a mobilității, începuturile dezvoltării industriei turistice, au creat o piață mult mai mare pentru bunurile de lux, cum ar fi parfumurile, ceasurile și bijuteriile. Parfumierul François Coty a început să producă miresme în 1904 și a obținut primul său succes prin intermediul magazinelor. El a descoperit importanța sticlelor elegante și i-a cerut lui René Jules Lalique (1860-1945) și companiei Baccarat să proiecteze sticle Art Nouveau, stilul artistic reprezentativ sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.

Sticluța de parfum (Nr. Inv. 6503) din colecția Secției de Istorie a Muzeului Național al Banatului, de proveniență central-europeană, este datată la sfârșitul secolului al XIX-lea, înspre anul 1900. Aceasta este realizată în stil eclectic din sticlă de cristal de culoare roșie, cu carcasă și capac tip rețea cu motive vegetale dintr-un aliaj Ag-Cu. Sticluța, precum și alte exponate de o mare finețe și rafinament feminin, vor putea fi admirate în expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță” ce va fi vernisată în data de 10 octombrie în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia.

Text: muzeograf dr. Teodora-Daniela Moț

Foto: Milan Sepețan

Investigații fizico-chimice: chimist Diana Vărzaru

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down