PISTOL BALCANIC CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA (ÎNCEP. SEC. XIX)

În momentul venirii turcilor otomani în Peninsula Balcanică, meşteşugurile din acest spaţiu erau, ca şi în secolele precedente, strâns legate de centrele comerciale şi de zonele miniere. Nevoile militare i-au determinat pe otomani să sprijine în Balcani apariţia şi dezvoltarea meşteşugurilor legate de producţia de arme.

Meşteşugul armelor de foc portative pe bază de cremene s-a dezvoltat în Balcani sub influenţa turcilor otomani. Armurierii veniţi din Orient odată cu trupele otomane făceau parte din categoria ienicerilor, aceştia fiind şi cei care i-au învăţat pe meşteşugarii locali secretul făuririi armelor. În Balcani, la armele de foc cu cremene s-a folosit în cele mai multe cazuri mecanismul cu arc de armare exterior, aşa-numitul mecanism spaniol, miquelet sau turcesc, denumit astfel în contextul în care era utilizat la marea majoritate a armelor orientale.

În atelierele din Balcani unde se realizau arme de foc cu mecanism pe bază de cremene, iniţial atât ţevile, cât şi mecanismele propriu-zise erau importate din nordul Italiei. În acea fază timpurie, armurierii balcanici realizau celelalte componente mai puţin pretenţioase ale unei arme (partea lemnoasă formată din uluc şi mâner/pat, bulbul metalic, brăţările metalice pentru fixarea ţevii etc.), toate aceste părţi componente fiind încă din acel moment bogat decorate (filigran, granulaţie, pietre preţioase etc.). Cu timpul, mai ales în secolul al XIX-lea, armurierii autohtoni au reuşit să producă atât ţevi (armurierii din Prizren), cât şi mecanisme de dare a focului (Constantinopol) pe plan local, dând astfel armelor din faza târzie a imperiului o notă de originalitate.

Odată cu apariţia primelor puşti pe bază de cremene a debutat şi producţia de „puşti mici”, având acelaşi tip de platină cu cremene. Pistoalele erau purtate la brâu, în pereche, dar şi în coburi, fiind atârnate de şaua calului. Un călăreţ bine echipat, pe lângă celelalte piese de armament, purta obligatoriu două perechi de pistoale şi o puşcă lungă.

Pistolul cu cremene de tipul zlatka. În Kotor (Muntenegru), zlatka – o variantă a pistolului ledenica – era probabil cunoscută încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pistoalele de tipul zlatka sunt placate cu tablă din argint sau alamă şi au ţevile damaschinate cu ornamente din aur. Aceste arme erau fabricate în atelierele din Boka Kotorska, Risan şi probabil în Herceg Novi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Cetinje se realizau doar decorurile acestui tip de pistol. De asemenea, au fost decorate şi de bijutierii din Risan şi Perast. Având în vedere faptul că orfevrăria din Boka Kotorska era destul de dezvoltată, zlatke din acest areal aveau elemente decorative europene, baroce şi rococo. Pistolul zlatka făcea parte în secolul al XIX-lea din echipamentul standard al marinarilor din Boka. În Boka Kotorska, fabricarea acestui tip de armă este abandonată pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

În ceea ce priveşte provenienţa armelor balcanice din colecţia muzeului timișorean, putem spune cu certitudine că marea majoritate a pieselor au intrat în inventarul Societăţii Muzeale de Istorie şi Arheologie în perioada antebelică, în urma unor donaţii sau achiziţii. Cele mai multe dintre armele balcanice aflate astăzi în colecția muzeului provin din spaţiul bosniac, fiind donaţii ale foştilor militari austro-ungari, participanţi în vara anului 1878 la luptele pentru pacificarea Bosniei.

Descriere pistol: țeava pistolului este tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură, lisă în interior şi găurită în partea superioară spre culată (neutralizare ulterioară). Ţeava este fixată de uluc prin două brăţări din alamă gravate cu motive geometrice. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet, fiind complet la exterior (deşi forma şurubului de fixare a cremenei indică prezenţa cândva a unor “coarne” de armare) şi funcţional. Platina este fixată în corpul armei cu două şuruburi. Mecanismul de declanşare este complet şi funcţional. Garda din fier a trăgaciului este placată cu tablă din alamă, gravată cu motive geometrice. Mânerul şi ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din alamă, gravată cu motive vegetale şi geometrice. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb rotunjit din alamă, decorat cu motive florale, şi cu un bumb de fixare tot din alamă, decorat în aceeaşi manieră. În uluc, în partea inferioară, există un locaş care conţine bătătorul din fier.

Atelier: muntenegrean / Boka Kotorska.

Datare: începutul sec. al XIX-lea.

Lungimea ţevii: 30 cm.

Lungime totală: 50 cm.

Calibru: 16 mm.

Colecţia de arme a Muzeului Național al Banatului din Timişoara, număr de inventar istorie 3067.