Pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, în perioada dominaţiei otomane, puternica influenţă orientală suprapusă peste mai vechea moştenire culturală europeană a zonei au creat premisele apariţiei unor tipuri specifice de arme de foc portative nemaiîntâlnite în restul Imperiului otoman.
În atelierele balcanice, producţia armelor de foc cu mecanism pe bază de cremene a fost puternic influenţată de armurăriile din nordul Italiei.
În Peninsula Balcanică a fost realizată o categorie specifică de arme cu cremene, aceste puşti fiind cunoscute sub denumirea de tančice sau arnautke.
Pentru puştile tančice este definitorie ţeava lungă şi subţire, mecanismul de dare a focului de tip miquelet (cu arc de armare exterior), patul subţire şi curbat, iar în funcţie de tipul puştii diferă şi bogăţia decorului. Puştile tančice se caracterizează prin precizia şi distanţa tragerii, ele fiind foarte apreciate în luptele de gherilă desfăşurate pe tot cuprinsul Balcanilor în perioada stăpânirii turceşti.
Cea mai frumoasă dintre puştile balcanice de tipul tančica este arma cunoscută sub denumirea de džeferdar. Denumirea provine din termenul turcesc cevherdar, cuvânt de provenienţă persană şi care tradus mot-à-mot înseamnă „decorat cu pietre preţioase”.
În legătură cu numele acestei puşti, cercetătorul britanic Robert Elgood identifică originea termenului de džeferdar în cuvântul arabo-persan jauhar sau johar, însemnând „luciu“ sau „bijuterie“.
Forma džeferdar-ului este foarte apropiată de cea a puştii čibuklija, cea mai apropiată versiune a puştii de vânătoare nord-italiene.
Džeferdar-ul este o armă specifică arealului muntenegrean, cele mai renumite armurării fiind cele din Boka Kotorska. Acest teritoriu, datorită libertăţilor comerciale, a atras în decursul timpului numeroşi meşteşugari, printre aceştia fiind şi iscusiţi armurieri de pe întregul cuprins al Peninsulei Balcanice. Armurierii au venit în acest spaţiu încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea din centre renumite, cum ar fi Mostar, Trebinje, Podgorica, Foča etc. Conform documentelor de arhivă din Kotor, primele džeferdar-e atestate documentar apar în anii 1685 şi 1689. Cele mai vechi džeferdar-e din Boka Kotorska, păstrate în muzee şi colecţii particulare, sunt datate la începutul secolului al XVIII-lea.
Referindu-ne la singurul džeferdar din colecţia muzeului timişorean, trebuie menţionat încă de la bun început faptul că această puşcă este una dintre puţinele arme balcanice din colecţie care a fost clar identificată pe baza descrierilor din registrul Societății Muzeale de Istorie și Arheologie din Timișoara. Despre džeferdar-ul din colecţie ştim că este o donaţie a doamnei Szalay Erzsébet, arma fiind înregistrată cu numărul de inventar 2881, în data de 30 mai 1906. Informaţia referitoare la donaţia doamnei Szalay Erzsébet apare publicată şi în paginile revistei societăţii muzeale timişorene din anul 1907.
În ceea ce priveşte provenienţa armelor balcanice din colecţia muzeului, putem spune cu certitudine că marea majoritate a pieselor au intrat în inventarul Societăţii Muzeale de Istorie şi Arheologie în perioada antebelică, în urma unor donaţii sau achiziţii. Cele mai multe dintre armele balcanice aflate astăzi în colecția muzeului provin din spaţiul bosniac, fiind donaţii ale foştilor militari austro-ungari, participanţi în vara anului 1878 la luptele pentru pacificarea Bosniei.
La ora actuală džeferdar-ul este înregistrat cu numărul de inventar 3149 (colecţia de istorie a Muzeului Național al Banatului), fiind prezentat ca o armă cu cremene având patul ornamentat cu incrustaţii din sidef, cu trei brăţări ornamentate prin batere care fixează ţeava de uluc, pe ţeavă fiind inscripţionate literele „A.M.” (țeava fiind realizată foarte probabil în atelierul lui Antonio Moretti) şi având o lungime totală de 146 cm.
Text: dr Zoran Markov.
Foto: Milan Sepețan
