Program de vizitare: Miercuri - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis luni și marți)

Conferința de pace de la Passarowitz, desfășurată în urmă cu 300 de ani, s-a finalizat prin încheierea unui tratat care marchează începutul dezvoltării moderne a Banatului. Era momentul în care se puneau bazele moderne ale diplomației în această parte a Europei. Pe lângă pace, tratatul a vizat reglementări comerciale și de navigație care, în final, au fost mai
durabile și au generat principalele direcții de evoluție în domeniu.

În acest context, Muzeul Național al Banatului (MnaB) aduce în premieră națională, la Timișoara, o expoziție dedicată Conferinței de pace de la Passarowitz, realizată de Muzeul Universal Joanneum din Graz (Austria), cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Vernisajul e programat joi, 27 iunie, la ora 21,00 în Mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, după încheierea programului artistic ce va fi prezentat în curte. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 31 iulie 2019.

Pacea de la Passarowitz, momentul primei integrări europene a Timișoarei și a Banatului va fi marcată de MNaB printr-un eveniment artistic și de reconstituire istorică, la inaugurarea expoziției tematice care ilustrează acest moment important din istorie. Evenimentul va avea loc în curtea Bastionului Maria Theresia, joi, 27 iunie, de la ora 20,00. Prin aportul mai multor formații artistice, va fi rememorat momentul istoric. Participanți vor fi grupurile de păstrare a tradițiilor – Peregrinii (muzică istorică, interpretare, coregrafii, prezentare), Losonczy Istvan (reconstituire istorică – partea otomană) și Eugeniu de Savoya (reconstituire istorică- partea austriacă), iar naratorul – Sergiu Galiș de la Radio Timișoara. „Trimișii Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, Damian Hugo, conte de Virmont, și ai Imperiului Otoman, Ibrahim Aga, cu suitele și gărzile lor personale, vor fi primiți la Bastion de mediatorul păcii, împuternicit din partea Marilor Puteri, Francesco, viconte de Colbier, sub corturi ridicate în acest scop. Cei doi plenipotențiari vor semna Pacea care consfințește trecerea Banatului și a Timișoarei, din nou, după 13 generații, sub stăpânirea unui principe creștin. Totodată, Pacea va fi semnată în numele serenissimului principe Carol al VI-lea, Împăratul Romanilor, și al puternicului stăpânitor Ahmed al III-lea Han, Sultan al
Otomanilor. Salve de tun vor marca finalul ceremoniei oficiale și un spectacol va fi oferit de partea otomană în onoarea noilor prieteni. Numele de-acum trei secole al grupului muzical era Seyahatler. În limba de azi a ținutului, numele e Peregrinii”, transmit reprezentanții MNaB.

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 18.00, Muzeul Național al Banatului organizează vernisajul expoziției MAREA UNIRE REFLECTATĂ ÎN COLECȚIILE CABINETULUI DE STAMPE AL BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMÂNE.

Expoziția prezintă momentul istoric al Marii Uniri reflectat în colecțiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din București. (Trebuie știut că, din momentul formării Bibliotecii Academiei Române – 1867 – s-a constituit, prin donaţii şi achiziţii, viitoarea secţie –
Cabinetul de Stampe, Desene, Hărţi şi Fotografii, în care, de-a lungul timpului, s-a adunat un fond de stampe care numără acum aproximatov 95.000 de piese şi 43.000 de desene, la care se adaugă 300.000 de fotografii, hărți și planuri gravate sau desenate.)

Echipa formată din Cătălina Macovei – șefa Cabinetului de Stampe, împreună cu Alina Macovei și conservatorul Eugen Costache a selecționat 162 de lucrări de grafică, fotografii și hărți, pentru această expoziție inedită.

Prin evenimentul realizat în urma colaborării Muzeului Național al Banatului cu Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din București, publicul va putea viziona lucrări de grafică semnate de clasici ai artei românești interbelice – Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ștefan Dimitrescu, alături de fotografii originale cu regele Ferdinand și regina Maria în timpul primei conflagrații mondiale. Nu în ultimul rând, expoziția aduce în prim-plan portrete ale oamenilor politici din Basarabia, Bucovina și Transilvania implicați în realizarea Marii Uniri.

Expoziția găzduită de mansarda B1 a Bastionului Theresia va fi deschisă în perioada 18 mai – 30 iunie 2019, de marți până duminică, în intervalul orar 10,00 – 18,00.

Muzeul Național al Banatului (MNaB) va rămâne deschis târziu în noapte în data de 18 mai, instituția timișoreană participând activ, ca și în anii trecuți, la evenimentul Noaptea Muzeelor. Expozițiile temporare găzduite de spațiile din Bastionul Theresia vor putea fi vizitate până după miezul nopții, însă asta nu e tot: oficialii MNaB au pregătit o serie întreagă de evenimente, unul mai interesant decât altul, parte din ele având loc outdoor.

Ajunsă în 2019 la cea de-a 15-a ediţie, Noaptea Muzeelor, organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), va avea loc anul acesta pe data de 18 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal şi evenimentelor conexe şi un brand cultural deosebit. În acest context, Muzeul Național al Banatului invită timișorenii în seara de sâmbătă, 18 mai, să îi descopere oferta culturală.

Reprezentanții instituției propun, astfel, un dialog între muzeu şi public, exploatând elemente şi resurse culturale provenite din zona patrimoniului cultural material. Miza acestui demers e, în final, stimularea timișorenilor să viziteze muzeul în orice zi a săptămânii, nu doar la evenimentele organizate. Astfel, pentru noaptea de 18 mai vor fi deschise mai multe expoziții temporare. Printre ele menționăm: Patrimonium 2018, Cliobox, Marea Unire reflectată în colecțiile Cabinetului de
Stampe al Academiei Române din București, Out of Time, și, nu în ultimul rând, expoziția „Muzeul Popa’s”. Vor putea fi admirate și exponate din cadrul Colecției „Științele Naturii”, dar și „Exponatul lunii mai”, o plachetă deosebită, cu o poveste fascinantă ce abia așteaptă să fie descoperită.

Expozițiile temporare sunt deschise în intervalul 18.00 – 01.00, iar intrarea se face prin str. Martin Luther, nr. 4 (Bastion Maria Theresia – Mansarda B1, Mansarda B2).

Programul complet al Nopții Muzeelor la MNaB:

18,00-18,50 Timișoara în Amurgul Evului Mediu – prezentare de echipament, arme, tehnici de luptă din vremea castelanilor de Timiș, dansuri vechi haiducești – ASOCIAȚIA LOSONCZY ISTVAN

19,00-19,50 Legenda Zburătorilor, ZÂNELE SILVANE – spectacol coregrafic în stilul teatrului
antic

20,00-20,50 Rondul de Noapte, concert PEREGRINII – coregrafii, demonstrații de mânuire a armelor istorice, jonglerii medievale cu steaguri

21,00-21,45 Cronici de Foc – Teatrul pirotehnic PEREGRINII și DEEP6 PROJECT

22,00 – Concert de muzică clasică susținut de Quartet Clasica (Gianluca Vanzelli-flaut, Maria Teglas-vioară, Gabriela Vanzelli-violă, Marius Bernecker-violoncel), mezzosoprana Gabriella Varvari, Adrian Mardan (chitară clasică), Duo Contrabas-Pian Alexandru Cranciova și Denisa Țârlea acompaniați de balerinii Raisa Kadar și Flavius Popa.

Amintim că pe durata Nopții Muzeelor accesul publicului este gratuit. Pe această cale, MNaB invită vizitatorii să acceseze conturile de Facebook și Instagram ale instituției și să împărtășească impresii din timpul vizitei.

Joi, 16 mai 2019, de la ora 19,00, în mansarda B2 a Bastionului Theresia va avea loc vernisarea expoziției de grafică semnată de Iosif Stroia și intitulată Out of Time. Vor vernisa prof.univ.dr. Mircea Mihăieș și asist.univ.dr. Maria Orosan Telea.

O realitate alternativă în afara timpului ”Faptul că în liceu am îndrăgit fizica explică preocupările mele din domeniul graficii de acum… Le-am lăsat de-o parte când i-am întâlnit pe Deliu Petroiu, Simion Lucaci și mai apoi pe Nuțiu Romul, profesorul coordonator de la Facultatea de Desen Timișoara…”, mărturisește artistul.

Acum 16 ani a aflat despre maniera de generare a unei realităţi alternative şi s-a familiarizat cu o serie de termeni ca twister şi spinner, termeni folosiţi în matematicile superioare, și care se regăsesc în preocupările grafice prezentate.

”(…)Altfel spus, particulele care alcătuiesc realitatea noastră nu sunt stabile în raport cu propria noastră realitate. Se poate demonstra astfel ca un quarc face legătura cu o altă realitate şi asta în mod regulat. Deci există o punte între realitatea noastră şi alte realităţi. Unii teoreticieni vorbesc despre aceste alte realităţi sub termenul generic de haos… Am citit despre aceste noţiuni şi le amintesc aici ca să înţelegeti ca şi mine, citind printre rânduri, cum a devenit atât de interesant să le transform în desene, folosind creioane colorate, cerate sau pastel”, eplică Iosif Stroia.

Graficianul Iosif Stroia este ilustratorul coperții revistei BAS. British and American Studies, publicație indexată în baze de date internaționale prestigioase, ce apare anual și cuprinde o selecție a lucrărilor prezentate anul acesta în cadrul celei de-a XXIX-a conferințe internaționale omonime. Anul acesta conferința are loc între 16-18 mai, la ea participând aproximativ 100 de specialiști (atât din Europa, cât și din Asia, America și Africa de Sud). Astfel, pe simezele Muzeului Național al Banatului vor fi expuse 60 de lucrări de grafică, expoziția rămânând deschisă până în 16 iunie.

Iosif Stroia s-a născut în 29 aprilie 1951 la Orăștie, județul Hunedoara. Este absolvent al Facultății de Desen din Universitatea Timișoara în anul 1975, clasa prof. Romul Nutiu. Din 1978 s-a specializat în tipar offset la Arad, iar din 1999 este asociat la tipografia Poudique din Arad și la editura Nigredo. A avut o serie impresionantă de expoziții personale, între care amintim: 1983, Galeria ALFA Arad, România. 1985, Galeria ALFA Arad România. 1994, Centrul Cultural Român din Budapesta, Ungaria. 1995, Galeria ART (Viorel Stirbu) Timișoara, România. 1995, Galeria Națională DELTA Arad, 2002, Expozitia “Calea – Der weg – Fragmente” Galeria MELNIKOW, Heidelberg, Germania. 2006, Galeria “Mu-Terrem” Debrecen, Ungaria.2008, Pecs, Galeria Municipala, Ungaria. 2010, Galeria Triade, Timişoara, România. 2014, Nurnberg, Tiny Griffon Gallery. Între 1983-1989 este membru al cineclubului “Atelier 16”, (Kinema-Ikon) Arad, condus de Gheorghe Sabău, unde a realizat filmul “Autoportret”.

Portrete nobiliare din secolul al XIX-lea, un serviciu de argint realizat de furnizorul casei regale a lui Franz Joseph, desene din prestigioasa colecție interbelică ale scriitorului Virgil Birou, iată numai câteva din exponatele care vor putea fi admirate în mansarda Bastionului Theresia.

Muzeul Național al Banatului invită publicul miercuri, 15 mai 2019, de la 18,00 în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia la vernisarea expoziției Patrimonium 2018.

Expoziția ilustrează strategia de achiziții și atragere de donații a unor bunuri culturale în vederea îmbogățirii patrimoniului secțiilor de Istorie și al Compartimentului de Arte Vizuale, dar și descoperiri interesante provenite de pe șantierele arheologice de anul trecut ale Secției de Arheologie.

Printre piesele expuse se remarcă: portrete nobiliare din secolul al XIX-lea, un serviciu de argint realizat de J. C. von Klinkosch, furnizorul casei imperiale și regale a lui Franz Joseph, portretul avocatului dr. Titus Olariu în primul război mondial realizat de Ilona contesă Szechenyi, alături de cele două albume cu 140 desene din prestigioasa colecție interbelică ale scriitorului Virgil Birou și portretul lui Pogány László, jurnalist, om de cultură și proprietar al ziarului Temesvári Hírlap.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 mai – 30 iunie, de marți până
duminică între orele 10,00 – 18,00. Prețul unui bilet de acces general este de 5 lei.

Elevii, studenții, cadrele didactice și pensionarii au acces gratuit.

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, vă invită marți, 19 martie 2019, ora 12:00, la vernisajul expoziției Clio Box – Istoria Timișoarei în cutie.

Clio Box – Istoria Timișoarei în cutie reprezintă o alternativă pedagogică pentru elevi și studenți care atrage atenția asupra bogăției de resurse informaționale și a zestrei de situri arheologice și monumente care dau identitate orașului, expoziția fiind realizată exclusiv cu piese din patrimoniul Muzeului Național al Banatului.

Exponatele sunt dezvăluite publicului printr-un discurs muzeografic inedit. Cutia din carton, standardizată, special creată pentru depozitarea artefactelor în muzeele din România se transformă, prin întrețeserea a 400 de exemplare, într-un „zid”: ambientul, suportul și motivul
expunerii muzeografice.

Expoziția spune, astfel, povestea Timișoarei într-un mod neobișnuit, pornind din cele mai vechi timpuri, din neolitic, parcurgând epoca metalelor, cea a stăpânirii romane, apoi a Evului Mediu și a perioadei moderne până în contemporaneitate. Cele mai vechi piese expuse au o vechime de peste 6.500 de ani, datate în neolitic: statuetele reprezentând idoli (n.r. – antropomorfe) descoperite în anul 1977 la Chișoda și o săpăligă, la fel de veche, descoperită în anul 2017 în cartierul timișorean Ronaț.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 19 martie – 19 aprilie a.c., de marți până duminică, între orele 10,00 – 18,00. Elevii, studenții, cadrele didactice și pensionarii au acces gratuit.

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Asociația Dialoguri Contemporane și Fundația Herczeg vă invită joi, 14 martie, orele 18:30, respectiv 19:00, în cadrul mansardei Bastionului Maria Theresia la o seară dedicată artelor vizuale și promotorilor din sfera culturii: critici, colecționari și curatori de artă.

Evenimentul, Doctrina apriori et a posteriori. Gabriel Kelemen, are loc în mansarda B2 și este realizat în colaborare cu Asociația Dialoguri Contemporane. Prezintă elemente de grafică, desen și sculptură din decada anilor ’80 – ’90, anterioare teoriei Universalitatea principiului sfera vortex, cât și lucrări elaborate recent de protagonistul expoziției, Gabriel Kelemen. Concomitent va fi lansat albumul bilingv (română – engleză) Hermeneutica genezei, ediție limitată, realizat de autor (ilustrații/text), concepția grafică și coperta – Armand Acea.

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Asociația Dialoguri Contemporane și Fundația Herczeg vă invită joi, 14 martie, orele 18:30, respectiv 19:00, în cadrul mansardei Bastionului Maria Theresia la o seară dedicată artelor vizuale și promotorilor din sfera culturii: critici, colecționari și curatori de artă.

Evenimentul Sculptură din colecția Herczeg, se desfășoară în mansarda B1 și propune întâlnirea marelui public cu o selecție de zeci de sculpturi din prestigioasa colecție a familiei Delia și Andrei Herczeg. Familia Herczeg a organizat mai multe tabere de sculptură: în anul 2009 tabăra de sculptură în lemn „La Castel” în parcul din apropierea Castelului Huniade, taberele de sculptură în andezit la Gărâna (2010) și Timișoara (2012 și 2013).

Expoziția prezintă o selecție de lucrări aparținând unor sculptori din România din generații diferite, de la sfârșitul anilor ’60 până în prezent. În cadrul evenimentului va fi lansat albumul bilingv (română – engleză) dedicat acestei expoziții, cu o prefață semnată de Maria Orosan -Telea.

Suzy Deschamps

Née à Besançon (Doubs) je vis à Ornans, pays d’artiste, pays natal de Gustave Courbet.

J’ai étudié différentes techniques de peinture auprès d’artistes peintres des Beaux Arts, l’huile pour le figuratif, l’acrylique pour la maitrise de la couleur et l’abstraction, depuis quelques années je pratique le pastel où ce fut une révélation, je suis « tombée amoureuse » de ces petits pigments de couleurs chaudes et vives, contact du bout des doigts avec la matière, la toucher, l’effleurer, la main glisse sur la toile, désir de capter les couleurs et les saveurs du monde, de révéler la magie des pigments pour dégager émotion et sensualité. Je suis dans un autre monde, un monde parallèle, une véritable passion. J’ai ouvert un atelier à Ornans qui est aussi un espace culturel, de rencontres et de partages

EXPOSITIONS
Galerie de l’Ancienne Poste à Besançon, Rousses,
Aux Annonciades à Pontarlier,
Lion’s club Besançon et Baume les Dames,
Quingey,
Novillars,
Thise,
Lamarche sur Saône.

Centre de Long Séjour « Bellevaux » à Besançon avec l´atelier des artistes locaux,
Pouilley-les-vignes Novil’arts 13, 14, 15 et 16 mai 2016
Annonciades à Pontarlier du 13 mai eu 4 juin 2016
Prague du 7. 6. 2016 au 7. 9. 2016 : Carpe Diem Bohemia et Institut français de Prague

2017 – 2018
– Salon International St Arnoult en Yvelines (région parisienne) du 25 mars au 2 avril
– Salon international de la peinture et de la sculpture Zillisheim (Alsace) du 6 au 8 octobre
– Salon international, grand prix international de prestiges des créateurs du siècle – Palais Bondy Lyon du 25 novembre au 3 décembre (médaille d’argent)
– Invitée d’Honneur Salon « Le printemps des artistes » Amancey (Doubs) du 8 au 17 avril
– Salon Novi’Arts peintures et sculptures (Doubs) du 3 au 5 juin
– Salon d’été «  Amis des Arts » Chapelle des Annonciades à Pontarlier du 14 juin au 1 er juillet
– Salon d’hiver « Amis des Arts » Chapelle des Annonciades à Pontarlier du 9 au 30 décembre
– Exposition à la Galerie « Les Créateurs du Palais » Les Sables d’Olonne du 2 au 8 juin 2018
– Exposition organisée par Gejzír et ERA à la Galerie PRE à Prague, septembre – octobre 2018

Muzeul Național al Banatului organizează în perioada 24 noiembrie 2018 – 2 martie 2019, expoziția fotodocumentară ROMANIA IN ANII PRIMULUI RAZBOI MONDIAL. MAREA UNIRE DE LA 1918 SI BANATUL.

Organizată cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliul Județean Timiș, expoziţia este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, moment de referință în istoria poporului român, și își propune un arc peste timp, pentru a aminti contemporanilor noştri faptul că lupta naţională desfăşurată de secole de către românii bănăţeni s-a finalizat prin unirea celei mai mari părţi a Banatului cu patria mamă – România.

Expoziția este structurată în câteva teme principale prin care sunt prezentate participarea României la Primul Război Mondial, Războiul de Reîntregire Naţională şi importanţa istorică a anului 1918 în istoria românilor. Pornind de la lupta națională a românilor în timpul Primului Război Mondial, documentele şi fotografiile expuse reliefează entuziasmul cu care românii bănăţeni, în toamna anului 1918 au participat la autodeterminarea Banatului şi unirea sa cu România.

Expoziţia accentuează şi faptul că românii bănăţeni au ales, conform principiilor votului universal, un număr important de delegaţi care au participat la Marea Adunare de la Alba-lulia, ce a hotărât unirea Banatului şi Transilvaniei cu patria mamă, România. La această mare adunare, delegaţii bănăţeni au cerut în mod imperativ unirea fără condiţii a Banatului cu România și au fost împotriva oricărei autonomii a Banatului, chiar şi provizorii, şi împotriva oricărui guvern al teritoriilor nou unite. Unirea s-a realizat pe baza actului istoric de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, principiile sale fiind printre cele mai democratice din Europa acelor timpuri. La acest act al unirii Banatului cu România au aderat şi minorităţile din Banat: germani, maghiari, sârbi, care au convieţuit de secole cu românii.

Alături de prezentarea foto-documentară a evenimentelor, în expoziție pot fi admirate obiecte reprezentative din patrimoniul Muzeului Național al Banatului, între care menționăm Portretul lui Titus Olariu în primul război mondial, realizat în anul 1919 de contesa Ilona Szechenyi.

Vernisajul va avea loc vineri, 23 noiembrie 2018, ora 16.00, la Bastionul Maria Theresia. Acesta va fi precedat de lucrările unui simpozion pe aceeași temă care va avea loc în zilele de 22 și 23 noiembrie, la care vor participa profesori universitari și specialiști din țară și străinătate.

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down