Program de vizitare: Miercuri – Duminica: 10:00 – 18:00 (închis luni și marți)
Program de funcționare al aparatului administrativ: Luni – Joi: 8:00 – 16.30, Vineri: 8:00 – 14:00

Înapoi la expoziții

Dublă expoziție „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973” / „PAUL CELAN – printre cuvinte/unter den Wörtern”

08 oct. 2026 - 01 nov. 2026

Una dintre cele mai celebre relații artistice și de iubire din literatura europeană contemporană. Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare, a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.

Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național al Literaturii Române București prezintă în premieră la Timișoara expoziția „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973”, care va fi vernisată în data de 8 octombrie 2026, ora 17.00, la Muzeul Național al Banatului (Bastionul Maria Theresia, Str. Martin Luther 4). Cu această ocazie, organizatorii propun și o altă expoziție literară cu un important succes internațional – „PAUL CELAN – printre cuvinte/unter den Wörtern”, un demers ce pune în lumină contextul scrierilor celor doi autori și al legăturii lor de suflet. Expozițiile pot fi vizitate până pe data de 1 noiembrie.

Vernisajul are loc în prezența E.S. Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, și a Consulului onorific al Austriei la Timișoara, Georg Bardeau.

Acest dublu eveniment este organizat de către Forumul Cultural Austriac, Consiliul Județean Timiș și Muzeul National al Banatului, cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române București, al Bibliotecii Austria Timișoara, al Goethe-Institut București, al Centrului Cultural German din Brașov și al Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale. Timișoara este o etapă importantă în cadrul turneului național al acestor expoziții internaționale, realizat în contextul manifestărilor dedicate centenarului nașterii lui Ingeborg Bachmann (1926 – 1973).

Având profunde referințe și semnificații actuale, expoziția „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973” se articulează în jurul volumului „Scrieri antirăzboinice”, o culegere de texte de referință ale lui Ingeborg Bachmann. Expoziția conduce vizitatorul printre principalele repere ale operei scriitoarei, punând accentul pe semnificația politică a creației sale, dar și pe angajamentul său politic direct. Explicațiile sunt completate de imagini de arhivă unor teatre de război din Europa și din lume, împotriva cărora Ingeborg Bachmann a militat activ.

Tradusă în 10 limbi, expoziția „PAUL CELAN – printre cuvinte/ unter den Wörtern” este una dintre cele mai de succes expoziții literare itinerante din Europa. Inițiată de Forumul Cultural Austriac, ea este realizată în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București și cu Universitatea din București. Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric.

  • Data: 08 oct. 2026 - 01 nov. 2026
© 2026 Muzeul Național al Banatului. Toate drepturile rezervate.
Politica de confidențialitate  ·  Termeni și condiții