Secția de Științe ale Naturii

Secția de Științele Naturii este urmașul direct al Societății de Științele Naturii din Timișoara (1873–1918), care a focalizat în jurul ei personalități de seamă ale Timișoarei de atunci, precum și personalități mondiale ale vremii. Acum mai bine de 125 de ani, Societatea și-a propus cultivarea și răspândirea domeniilor științelor naturii și cercetarea condițiilor naturale ale Banatului. A ținut conferințe de popularizare, a organizat excursii și expediții de colectare și studiu, a înființat Muzeul de Științele Naturii, o bibliotecă de specialitate și a editat buletinul Societății.

Datorită efervescenței activității cultural-științifice, Banatul a fost descoperit din punct de vedere naturalistic și s-au pus bazele unor colecții științifice. Timișorenii au folosit public din 1882 telefonia (premieră națională), iar din 12 noiembrie 1884 au iluminat străzile orașului prin curent electric (premieră europeană).

În perioada interbelică (1919–1945), noile modalități de expunere, în biogrupuri și diorame, deschid o perioadă modernă a muzeologiei românești. Dionisie Linția (1880–1952), ornitolog erudit, a construit Muzeul de Științele Naturii, punând bazele celei mai mari colecții de păsări autohtone din România; lucrarea sa, „Păsările României” (3 volume), rămâne o referință a domeniului.

În 1954 Muzeul de Științele Naturii se mută în Castelul Huniade, etajul II, ca parte integrantă a Muzeului Banatului, unde ființează și astăzi. Secția oferă vizitatorilor expozițiile permanente „Flora și fauna Banatului”, „Evoluția omului”, „Evoluția viețuitoarelor” și „Mineralogie”.

Secția dispune de peste 50.000 de piese muzeale, repartizate pe criterii științifice în colecții, dintre care cele mai semnificative sunt: Colecția de roci și minerale, Colecția de paleontologie, Herbarul, Colecția de fluturi (Lepidoptere), Colecția de gândaci (Coleoptere), Colecția de moluște exotice (Malacologie) și Colecția de păsări (Ornitologie).