Secția de Arheologie

Secția de Arheologie a fost înființată în 2002, în urma organizării activității specialiștilor arheologi și istorici în cadrul unor departamente independente.

Primele artefacte arheologice intrate în colecția muzeului provin din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții. Se cuvine să amintim marea donație de antichități din 1873 a generalului Anton Scudier constând în mai multe monumente epigrafice și sculpturale romane și medievale, provenind de la Titel (Serbia, de astăzi). Monumente romane au fost aduse și din Banat (Caransebeș, Orșova etc.). De-a lungul timpului, în patrimoniul muzeului au intrat, prin donații sau achiziții, colecții valoroase de artefacte, precum cea a lui Ormós Zsigmond, fondatorul Societății de Istorie și Arheologie, Pongrácz Imre, Luigi Palma di Cesnola, Max Herz Bey și Kisléghy Nagy Gyula.

Numărul pieselor arheologice creștea an de an și acest proces a luat o mai mare amploare odată cu declanșarea unor săpături arheologice sistematice în 1893, dintre care o parte întreprinse de arheologul amator Kisléghy Nagy Gyula, ajungându-se în 1916 la peste 17.000 de obiecte.

Începând cu anii ’20 ai secolului al XX-lea au fost inițiate o serie de cercetări de teren, sub forma perieghezelor și a unor sondaje arheologice a unor fortificații de pământ și movile (tumuli) care au stat în centrul atenției specialiștilor. Cercetări arheologice au fost efectuate de directorul muzeului, Ioachim Miloia, și la bisericile de lemn de la Berini, Duboz, Partoș, Butin, Ofșenița, Căvărani și Surduc. A fost inițiat și un proces de inventariere a monumentelor istorice din Banat.

Începând cu anii 1950 și continuând pe parcursul anilor 1960, cercetarea arheologică din Banat a cunoscut o etapă de dezvoltare semnificativă, prin eforturile coordonate ale lui Marius Moga și Ortansa Radu, ulterior continuate și extinse de Florin Medeleț. În această perioadă au fost inițiate numeroase cercetări menite să clarifice aspecte esențiale ale diferitelor epoci istorice și să contribuie la îmbogățirea patrimoniului Muzeului Banatului. Printre cele mai importante se numără cercetările de la Parța, care au furnizat informații fundamentale privind locuirea neolitică din Banat, acestea culminând în anii 1980 cu descoperirea celebrului Sanctuar de la Parța. Totodată, săpăturile de la Bobda și Cruceni au scos la iveală două importante necropole de incinerație din epoca târzie a bronzului. Aceste descoperiri au fost completate ulterior de cercetările desfășurate în necropolele de la Peciu Nou, Voiteni și Fratelia, care au îmbogățit patrimoniul muzeal cu inventarele a peste 500 de morminte datate în epoca bronzului.

Odată cu extinderea colectivului de specialiști ai Muzeului Banatului, cercetările arheologice au căpătat un caracter sistematic, fiind organizate în proiecte multianuale axate pe diverse perioade și teme de cercetare. Astfel, istoria medievală a Banatului a fost documentată prin campaniile de cercetare desfășurate în fortificațiile de la Satchinez, Mănăștiur și Jdioara, coordonate de Alexandru Rădulescu și Adrian Bejan. În paralel, cercetările dedicate epocii fierului s-au concretizat prin investigarea siturilor cunoscute sub numele de Gomila lui Pituț și Gomila lui Gabor, situate pe teritoriul localității Remetea Mare, care au evidențiat mai multe etape de locuire databile pe parcursul ultimului mileniu î.Hr. Aceste proiecte au contribuit semnificativ atât la aprofundarea cunoașterii trecutului regiunii, cât și la îmbogățirea patrimoniului arheologic al muzeului.

Astfel, numărul de obiecte arheologice a crescut vertiginos, incluzând piese din paleolitic până în epoca modernă, provenind în special din situri de pe teritoriul Banatului.

Piese de patrimoniu deosebite au intrat de-a lungul timpului în colecțiile instituției prin donații generoase, în numeroase cazuri piesele fiind descoperite în mod accidental, cum ar fi cu ocazia unor lucrări agricole sau în albiile râurilor.

În anii regimului comunist au fost demarate numeroase șantiere arheologice de mare importanță, ultimii ani ai acestei perioade având totuși un rol nefast, reputatul arheolog și fost director al muzeului, Florin Medeleț, fiind urmărit ani la rând de informatorii fostei Securități din cauza opiniilor sale științifice, neconforme istoriografiei oficiale comuniste.

În primele decenii de după Revoluția din 1989, cercetarea arheologică desfășurată de Muzeul Banatului a fost susținută în mod semnificativ prin colaborări internaționale, care au facilitat implementarea unor proiecte de anvergură și introducerea unor metode moderne de investigație. În acest context, au fost realizate cercetări în situl de la Foeni în colaborare cu University of Manitoba. Totodată, cercetări de amploare au fost desfășurate în tell-ul neolitic de la Uivar, în parteneriat cu Julius-Maximilians-Universität Würzburg. Un alt proiect de referință l-a reprezentat investigarea sitului de la Cornești-Iarcuri, cea mai mare fortificație preistorică cunoscută din Europa, cercetare realizată împreună cu Museum für Vor- und Frühgeschichte Berlin și Goethe University Frankfurt. Aceste colaborări au contribuit decisiv la creșterea vizibilității internaționale a cercetării arheologice din Banat și la integrarea acesteia în circuitul științific european.

În prezent, Secția de Arheologie a Muzeului Național al Banatului desfășoară mai multe cercetări arheologice sistematice, integrate în proiecte multianuale, realizate în colaborare cu instituții muzeale și universitare din țară și din străinătate. Aceste cercetări au vizat situri reprezentative pentru diverse perioade istorice, de la preistorie la epoca medievală, contribuind în mod semnificativ la aprofundarea cunoașterii patrimoniului arheologic din Banat. Menționăm cercetarea din Peștera Românești (jud. Timiș), proiectul de cercetare al sitului de epocă neolitică de la Dudeștii Vechi – Bucova Pusta IV (jud. Timiș) în colaborare cu Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania), al tumulului din epoca bronzului de la Susani „Grămurada de la Jupani” (jud. Timiș), împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Crivina – Leopoldsberg (jud. Timiș), așezare din epoca fierului, în parteneriat cu Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, Igriș – Mănăstirea Egres (jud. Timiș), în colaborare cu Universitatea Catolică Pázmány Péter din Budapesta (Ungaria), Berzovia – Castrul legiunii IIII Flavia Felix (jud. Caraș-Severin), partener fiind Muzeul Banatului Montan din Reșița.

În ultimii ani Secția de Arheologie a Muzeului Național al Banatului a derulat o serie de proiecte exploratorii, interdisciplinare și activități dedicate protejării patrimoniului arheologic mobil și imobil, care au completat cercetările arheologice sistematice și preventive. Aceste demersuri au valorificat metode moderne de cercetare non-invazivă și au avut ca obiectiv atât identificarea și evaluarea unor situri arheologice, cât și conservarea și valorificarea științifică a patrimoniului existent.

Odată cu armonizarea legislației românești privind protejarea patrimoniului arheologic cu normele europene, dar și ca urmare a implementării unor ample proiecte de infrastructură și dezvoltare, specialiștii Secției de Arheologie a Muzeului Național al Banatului au desfășurat, în ultimele decenii, un număr considerabil de cercetări arheologice preventive și diagnostice arheologice. Printre cele mai importante intervenții se numără cercetările realizate pe traseele autostrăzilor Timișoara–Arad și Lugoj–Deva, pe culoarul modernizării căii ferate Timișoara–Lugoj, precum și cele prilejuite de introducerea conductei de gaz B.R.U.A. Aceste proiecte au condus la identificarea și investigarea unui număr impresionant de situri arheologice, contribuind semnificativ la îmbogățirea patrimoniului muzeal.

Dintre cercetările de amploare desfășurate în acest context se remarcă cele din situl de la Timișoara–Freidorf, unde au fost documentate vestigii aparținând culturii Baden (cca. 3300–3100 î.Hr.), perioadei La Tène (cca. 330–200 î.Hr.), dar mai ales unor comunități din Barbaricum datate între secolele II–VI p.Chr., reprezentate printr-o așezare extinsă și mai multe necropole asociate. Un alt proiect de referință îl reprezintă cercetarea preventivă desfășurată în tell-ul neolitic de la Chișoda–Livezi, aparținând fazei C a culturii Vinča (cca. 5000–4800 î.Hr.). Investigațiile realizate aici au oferit date esențiale privind evoluția, organizarea internă și dinamica unei comunități neolitice din finalul acestei epoci, contribuind semnificativ la cunoașterea preistoriei Banatului.

Cercetările preventive din centrul istoric al Timișoarei, de unde a rezultat o bogată colecție arheologică din perioada medievală și perioada ocupației otomane. O colecție nouă și specială de obiecte o reprezintă cea a pieilor arheologice (fragmente de încălțăminte, îmbrăcăminte și resturi din atelierele de pielărie din sec. XV-XVII), recuperate cu ocazia acestor cercetări arheologice, materialele organice supraviețuind doar în condiții speciale, precum cel reprezentat de solul mlăștinos al Timișoarei. Ea reprezintă cea mai importantă colecţie de obiecte realizate din piele din ţara noastră, databile în secolele XVI-XVII. Cu ocazia săpăturilor au fost descoperite tronsoane din tramele stradale din lemn din secolele XV-XVII, locuințe din bârne de lemn și porțiuni din sistemul de fortificații din lemn a orașului Timișoara din perioada otomană. Cel mai important obiectiv cercetat pe raza orașului Timișoara este Castelul Huniade construit peste ruinele castelului medieval al Timișoarei, reședință regală între 1315-1323, în timpul lui Carol Robert de Anjou, mai apoi reședință a comiților de Timiș: Filippo Scolari și Ioan de Hunedoara. Cercetările au condus la clarificarea diferitelor etape constructive ale castelului începând cu secolul al XIII-lea și până în secolul al XVIII-lea.

Toate aceste cercetări, alături de donațiile și achizițiile realizate de-a lungul a peste un secol și jumătate de activitate, au contribuit la constituirea unuia dintre cele mai importante fonduri arheologice din România. În prezent, patrimoniul arheologic al Muzeului Național al Banatului cuprinde aproximativ 400.000 de piese inventariate, la care se adaugă peste 1.000.000 de bunuri de patrimoniu aflate în diferite stadii de procesare, conservare și inventariere.

Cercetările arheologice sunt completate de investigații specifice unor discipline conexe. La Muzeul Național al Banatului, în cadrul Secției de Arheologie își desfășoară activitatea și specialiști în domeniul investigațiilor geofizice și biologi. În contextul dezvoltării tehnologice actuale, magnetometria reprezintă una dintre cele mai utilizate metode geofizice pentru localizarea vestigiilor arheologice. Investigații magnetometrice au fost realizate cu succes în cadrul a numeroase proiecte de cercetare arheologică, precum: Crivina-Leopoldsberg, Chișoda–Livezi, Cornești-Iarcuri, Cornești-Cornet, Ronaț-Triaj, Pojejena—Castrul roman și așezare civilă etc. Utilizând tehnicile moderne de achiziție a datelor, precum fotogrametria și scanarea 3D, specialiștii în geofizică au colaborat cu diferite instituții de cultură și asociații în vederea documentării a mai multor biserici de lemn din județul Timiș și din țară. Studiile de bioarheologie (știința care studiază resturile de natură biologică descoperite în contexte arheologice) realizate de specialiștii din cadrul Secției de Arheologie se încadrează în domeniul antropologiei fizice (studiul scheletelor umane) și al zooarheologiei (studiul resturilor osteologice animale).