În premieră pentru Timișoara, Muzeul Național al Banatului va expune o serie de portrete nobiliare, piese de mobilier, textile și accesorii vestimentare aparținând mai multor familii cu tradiție ale orașului. Acestea au fost achiziționate în ultimii doi ani de instituția noastră cu sprijinul Consiliului Județean Timiș sau reprezintă donații, iar acum fac parte din expoziția „Tezaurul Muzeului Național al Banatului. Timișoara: ipostaze ale devenirii unei metropole europene. Cultură și societate”. Vernisajul are loc miercuri, 18 decembrie 2019, la ora 12, în mansarda B1 a Bastionului Theresia.
Expoziția organizată de Muzeul Național al Banatului este o incursiune captivantă în istoria culturală și socială a Timișoarei moderne, ilustrată prin intermediul valoroaselor exponate deținute de instituția timișoreană, din colecțiile Secției de Istorie și ale Compartimentului de Arte Vizuale. Pe lângă obiectele expuse în premieră, expoziția mai conține și piese care n-au mai fost expuse de mai bine de zece ani, din momentul închiderii expozițiilor permanente ale muzeului din Castelul Huniade.
Sutele de obiecte aparțin perioadei dintre sfârșitul sec. al XVIII-lea și primele decenii ale sec. al XX-lea. Expoziția ilustrează aspecte legate de dezvoltarea societății și culturii timișorene, de la momentul istoric al emiterii Diplomei de oraș liber regesc în anul 1781 și până la intensa activitate culturală și socială de pe malurile Begăi din anii interbelici. Printre obiectele de tezaur național care vor putea fi admirate în cadrul expoziției se numără velocipedul tipul penny-farthing patentat în anul 1883, procesul-verbal al adunării de constituire a Societății de Istorie și Arheologie (25 iulie 1872), album dedicat primarului Telbisz Károly cuprinzând fotografiile funcționarilor Primăriei Timișoara (1885) dar și medalii și diplome.
„Tezaurul Muzeului Național al Banatului. Timișoara: ipostaze ale devenirii unei metropole europene. Cultură și societate” poate să fie admirată de marele public între 19 decembrie 2019 și 29 februarie 2020. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de acces gratuit, iar pentru adulți biletul de intrare este 5 lei. Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10 și 18.
Vă așteptăm!