Cercetări antropologice despre compoziția rasială a diferitelor comunităţi etnice din România au luat amploare în anii 1920s şi mai ales în anii 1930. În acest context, conceptul de rasă a evoluat de la un termen tehnic, cu care oamenii de știinţă au explicat lumea naturală şi prin intermediul căruia a fost explicată diversitatea fizică a umanităţii (rasa ca specie şi subspecie), cătreun termen care definea caracteristicile unui grup etnic specific (rasa ca naţiune). Treptat s-a format o adevărată obsesie pentru găsirea caracteristicilor biologice ale românului, germanului, ungurului şi așa mai departe. Antropologii au încercat să găsească specificul biologic al individului, măsurând cutiile craniene, înălţimea, analizând culoarea ochilor şi a părului, completând formulare genealogice. Azi însă aceste cercetări antropologice sunt prea puțin cunoscute; ele nu se predau în şcoli, iar mulţi istorici ai periodei interbelice adesea le ignoră. Aceasta expoziție prezintă pentru prima dată publicului larg aspecte legate de cercetarea antropologică din România din anii 1930. Pe lângă materialele culese de antropologii români ai perioadei respective, precum Francisc Rainer, Olga Necrasov, O. C. Lecca, Ion Chelcea și Iordache Făcăoaru, expoziția include cercetarea făcută de către cercetătorii austrieci Josef Weninger, Margarete Weninger, Eberhard Geyer, Dora Maria Könner, Robert Routil și Albert Harrasser în satul șvăbesc Marienfeld (Teremia Mare) din Banat, în anii 1933 și 1934. Muzeul de Istorie Naturală din Viena a pus la dispoziție acest material și este pentru prima dată când această cercetare este prezentată publicului din România.
Materialul vienez despre șvabii din Marienfield (Teremia Mare din Banat) va fi acompaniat de un material legat de problemele biologice ale sașilor ardeleneni din aceeași perioadă, mai ales cercetările făcute de Heinrich Siegmund, Alfred Csallner și Wilhelm Schunn.
Pe lângă aspectul științific legat de cercetarea antropologică a diferitelor comunităților etnice din România, expoziția își propune să familiarizeze publicul larg și tinerele generații cu istoria antropologiei, considerând că o mai bună cunoaștere a acestei istorii va fi utilă unei mai bune înțelegeri a periodei interbelice în general și a dezbaterilor despre identitatea națională și specific etnic în particular.
Expoziția reprezintă colaborarea dintre următoarele instituții: Naturhistorisches Museum Wien, Austria; Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, UK; University of Oxford, UK; Arts & Humanities Research Council, UK.
Expozitia poate fi vizitata intre 16 Noiembrie 2018 – 15 Ianuarie 2019
Expoziția este compusă din următoarele secțiuni:
1. Prezentarea antropologiei fizice în perioada interbelică
2. Prezentarea generală a României interbelice și a grupurilor ei etnice
3. Cercetarea antropologica romanească în perioada interbelică
3a. Introducere
3b. Cercetarea de la Cluj
3c. Cercetarea de la Bucuresti
3d. Cercetarea de la Iași
4. Cercetarea antropologica austriacă în Banat
5. Cercetarea antropologica săsească din Ardeal
6. Etnicitate și rasism
7. Anti-rasism