La iniţiativa europarlamentarului Maria Grapini, la sediul Parlamentului European din Bruxelles se va desfăşura, în data de 7 martie 2017, conferinţa „In memoriam Traian Vuia – 111 ani”, prilejuită de aniversarea primului zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul.
Muzeul Naţional al Banatului a fost onorat de invitaţia de participare adresată de europarlamentarul român, urmând ca instituţia noastră să prezinte, la sediul Casei de Cultură Româno – Belgiană din capitala Uniunii Europene, expoziţia fotografică „In memoriam Traian Vuia – 111 ani”.
Expoziţa va fi vernisată în data de 7 martie, urmând a putea fi vizitată şi în ziua următoare, şi va cuprinde material documentar scris şi fotografic ce evidenţiază activitatea derulată de inventatorul român, pionier al aviaţiei mondiale.
Faptul că specialiştii Muzeului Naţional al Banatului au fost invitaţi la un eveniment de o asemenea anvergură este un rezultat al atenţiei acordate de instituţia noastră memoriei omului de ştiinţă Traian Vuia, căruia i-a dedicat un spaţiu muzeal generos în localitatea în care acesta a copilărit.
La eveniment sunt invitaţi specialişti ai Muzeului Naţional al Banatului, experţi în aviație, europarlamentari, reprezentanţi ai mass – media, invitatul de onoare fiind g-ral lt. (r) Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic.