Program de vizitare: Marti - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis lunea)

Mărgele din chihlimbar, sticlă, carneol, calcar, ceramică și os, descoperite în mormântul sarmatic de la Gelu (jud. Timiș) 

Încă din perioada preistorică, împodobirea corpului cu diverse obiecte a reprezentat un rol important în manifestarea identității culturale, bijuteriile fiind purtate pentru a marca un anumit statut social sau ca amulete. Descoperirile arheologice au conturat o imagine a accesoriilor și rolului acestora nu foarte diferită de prezent. Principalele diferențe care se remarcă sunt accesibilitatea materialelor în contextul infrastructurii de astăzi, precum și semnificația simbolică accentuată în trecut, când puterea protectoare a amuletelor conta mai mult, unele având inscripții magice sau semnificații speciale manifestate prin forme, materiale și culori.  

În mormintele sarmatice sunt descoperite frecvent mărgele care se presupune că au fost cusute pe diferite articole vestimentare, reprezentând o tendință răspândită pe întreaga perioadă a existenței acestui popor migrator.

În anul 1972, a fost descoperit în comuna Gelu din județul Timiș, un mormânt sarmatic aparținând unei femei. Acesta a fost cercetat de arheologul bănățean Florin Medeleț, care a descoperit în inventarul funerar 96 de mărgele depuse în zona toracică a scheletului.

Mărgelele descoperite sunt de forme, culori și dimensiuni diferite, precum și confecționate din materiale diverse. Printre acestea se găsesc 31 mărgele din chihlimbar, dintre care una este tubulară iar restul sunt cilindrice. Cele 28 de mărgele din sticlă au forme variate (floare, cilindrică, paralelipipedică și biconică) și cromatică diferită (translucid, alb, albastru, verde, portocaliu sau ocru). Alte 20 de mărgele au fost confecționate din carneol, având formă de prismă de culoare roșu închis, iar 11 mărgele tubulare realizate din calcar și-au păstrat culoarea albă a materialului. Au fost descoperite și 4 mărgele paralelipipedice din ceramică de culoare cărămizie și o mărgea paralelipipedică din os de culoare gălbuie.

Dintre mărgelele descoperite, atenția arheologilor a fost atrasă în mod deosebit de prezența în număr mai mare a mărgelelor din chihlimbar, care de obicei au fost prezente într-un procent mai mic în depunerile funerare cercetate până în prezent. Acest tip de mărgele a apărut în bazinul carpatic începând cu secolul al II-lea până în secolul al V-lea, dar pe teritoriul actual al Banatului sunt întâlnite doar în perioada târzie a antichității (ultima treime a secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea). Mărgelele din chihlimbar sunt considerate a fi dovada comerțului dintre sarmați și comunitățile din zonele nordice.

 

Text, design: Ionela Slejiuc

Fotografie: Andrei Georgescu

Referință bibliografică: Georgescu, A., Bălărie, A. 2017. The story of a sarmatian grave rescued by Florin Medeleț at Gelu (Variaș comm., Timiș County). SCIVA, tomul 68, nr. 1–4, București, p. 119–137.

Fructieră cu figură feminină, în stil Szecesszió

Ceramică glazurată, fabrica Zsolnay din Pécs (Ungaria), seria 7280, înălțime 24 cm, Compartimentul de Arte Vizuale, achiziție din anul 2019

Realizată în primul deceniu al secolului al XX-lea de celebra fabrică Zsolnay din Pécs, această piesă  în stil Szecesszió (în lb. maghiară) / Jugendstil / Secession  (în lb. germană) / Art Nouveau (în lb. franceză) este un produs de lux realizat pentru un public cu interes pentru artele decorative în perioada La Belle Époque

Fabrica Zsolnay a fost înființată de Zsolnay Miklós (1800-1880) în sudul Ungariei în anul 1853 pentru producția unor piese de ceramică. Fiul acestuia, Zsolnay Vilmos (1828-1900), este implicat în activitatea companiei începând cu anul 1863, ducând o politică abilă pentru recunoașterea calității produselor Zsolnay la nivel mondial, prin prezentarea acestora la marile expoziții internaționale din Viena (1873) și Paris (1878), unde obține premii importante. În anul 1900 fiul lui Vilmos, Miklós, preia conducerea companiei și lansează producția de ceramică în repertoriul stilistic Art Nouveau, Zsolnay devenind în pragul Primului Război Mondial cea mai importantă companie în acest domeniu în partea de est a monarhiei austro-ungare.

Fructiera Zsolnay prezintă ca element central silueta elansată a figurii feminine redate în mișcare, faldurile rochiei formând cele două talere ale fructierei cu configurația unor frunze de nufăr, elementele vegetale regăsindu-se în talia înaltă a rochiei vaporoase și în cununa care împodobește părul bogat al figurii Art Nouveau

Această piesă a intrat în patrimoniul Muzeului Național al Banatului prin achiziție din moștenirea unui medic colecționar din Timișoara, în proprietatea căruia piesa s-a aflat timp de decenii. Acest medic a achiziționat fructiera Zsolnay de pe piața de artă din Timișoara  după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, când multe piese de artă decorativă erau oferite spre vânzare de fostele familii burgheze nevoite să vândă pentru supraviețuirea în Republica Populară Română.

Text: Marius Cornea

Foto: Milan Șepețan

Design: Ionela Slejiuc

Două cranii de gepizi deformate artificial, descoperite în situl arheologic de la Freidorf (Timișoara)

Deformarea craniană artificială, este un obicei dificil de înțeles în contextul social actual, dar care a fost practicat pe tot globul o lungă perioadă de timp din istoria omenirii, fiind descris pe toate continentele și datând din preistorie până în prezent. Nu este un obicei caracteristic doar speciei noastre, fiind descoperit și la omul de Neanderthal din peștera Shanidar (Irak), care a trăit în urmă cu aproximativ 45.000 de ani.

Motivele pentru denaturarea intenționată a formei capului, ca practică socio-culturală, includ identificarea etnică, creșterea poziției sociale în cadrul unui grup sau menținerea standardelor de frumusețe. Ca trăsătură cosmetică, a fost practicată atât pentru noțiunea de frumusețe cât și pentru a intimida în lupte, Hunii fiind cel mai cunoscut exemplu de popor străvechi care a aplicat deformarea craniană artificială pentru a obține un aspect mai aprig al viitorilor războinici, care devin astfel mai înspăimântători în luptă. 

Deformarea craniană intenționată se obține prin metode diverse aplicate la copii, aceștia având oasele craniene moi și elastice. Metodele sunt aplicate începând de la câteva zile după naștere, până la câteva luni și chiar până la 3-5 ani, în funcție de efectul dorit. 

Cazurile descoperite în Europa prezintă frecvent o deformare craniană produsă prin aplicarea de comprese și bandaje pe cap, rezultatul fiind aplatizarea frunții. O altă formă populară este aspectul conic obținut cu ajutorul bandajelor strânse, probabil în baza credinței că un craniu mai alungit oferă mai mult spațiu pentru abilități intelectuale și memorie.

În Europa, acest obicei a fost practicat predominant de triburile gepidice, hunice, sarmatice, alane și gotice, iar în perioada migrațiilor aceste triburi au influențat și alte populații, dar pe teritoriul României s-a observat ca fiind practicat doar de popoarele migratoare, fără a fi însușit de cele autohtone.

În România, arheologii au descoperit mai multe cazuri care prezintă deformare craniană artificială, aparținând predominant populațiilor sarmatice, hunice și gepidice, dar și din perioada romano-bizantină și medievală timpurie de tip Dridu. 

În județul Timiș, au fost descoperite în situl arheologic Timișoara-Freidorf, 2 cazuri care prezintă această practică, aparținând unor gepizi. Craniul unui copil de 6-7 ani, care a trăit în secolul al V-lea p.Chr., a fost descoperit în campania de cercetări arheologice desfășurată în 2006, iar în anul 2017 a fost descoperit un alt caz, de data aceasta prezent la o femeie cu vârsta aproximativă de 35-40 ani, care a trăit de asemenea în secolul al V-lea p.Chr. Ambele cazuri prezintă o deformare realizată cu ajutorul bandajelor (tip anular), rezultatul fiind alungirea osului frontal și aplatizarea celui occipital. 

Explicație imagini: centru și stânga: craniu femeie (35-40 ani), dreapta: craniu copil (6-7 ani); linia roșie punctată reprezintă cu aproximare forma normală a craniului.

Text, fotografii, design: Ionela Slejiuc

Bibliografie selectivă: 

  1. Simalcsik, A. (2015). „Despre deformaţia craniană intenţionată. referire asupra descoperirii de la Fîrlădeni (r-nul Căuşeni)”. Arheologia Preventivă în Republica Moldova, (2), 129-138.
  2. Similacsik, A. (2018). „Deformația craniană intenționată în comunitățiile sarmatice”. Acta Musei Tudovensis, (14), 91-106.
  3. Gal, S.S. (2011). „Timișoara–Freidorf osteological analysis of human remains”. MARISIA, Studii și materiale, Arheologie, (31), 283–289.
© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down