Program de vizitare: Marti - Duminica: 10:00 - 18:00 (închis lunea)

Recipient pentru băutură 

sticlă gravată cu motive vegetale
Fabrică de sticlă din Republica Socialistă România
Databil: 1970 – 1980
17 x 3,5 x 7,3 cm
Compartimentul de Arte Vizuale, donația Ligia Elisabeta Costin în anul 2018

Prin donația Ligia Elisabeta Costin de obiecte din porțelan, sticlă și cristal, textile și accesorii vestimentare se conturează un profil de cetățean al României socialiste din perioada 1960-1989, cu apetență pentru obiectele produse în fabricile românești. Cele 1357 piese provin din aceeași sursă: casa Liei Eugenia Costin (1934-2017) din Timișoara. 

Născută la Bozovici în familia Eugeniei și a preotului dr. Iacob Crețiu, Lia Eugenia a studiat la Liceul din Caransebeș, ulterior absolvind Facultatea de Biologie-Geografie din Cluj. Căsătorită în anul 1958 cu Neculae Costin, absolvent al Facultății de Mecanică din Cluj, Lia Eugenia Costin a activat ca profesoară de biologie și geografie la Sadu, Târgu-Jiu și Timișoara, în cadrul Liceului Electrotimiș, al Liceului Silvic și al Liceului de Informatică. Fără să dispună de surse financiare importante pentru achiziționarea unor obiecte spectaculoase din fostele țări comuniste din Europa de Est, Lia Eugenia Costin a urmărit ca în propria colecție să fie reprezentate majoritatea fabricilor de profil din România: porțelan de Alba Iulia și Cluj, Curtea de Argeș și Dorohoi, sticlărie de Avrig, Turda și Tomești, faianță de Sighișoara. Donația cuprinde pahare pentru șampanie, vin, coniac, lichior, țuică, oranjadă, apă și bere, boluri, cupe, flacoane și carafe, bomboniere și vase pentru flori, bibelouri. 

În rândul obiectelor donate se găsesc obiecte de sticlă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, servicii de porțelan de masă, de ceai și cafea din perioada interbelică, provenind din ateliere germane, austriece și cehoslovace, alături de tacâmuri din alpaca argintate, care depun mărturie despre gustul unei familii din Banat din prima jumătate a secolului XX: familia preotului dr. Iacob Crețu, consilier al Episcopiei Caransebeșului. 

Text: Marius Cornea

Foto: Milan Șepețan

Design: Ionela Slejiuc

Litteczky Endre (1880 – 1953)

Portretul lui Pogány László (1928)

ulei pe pânză, 84 x 63 cm

Compartimentul de Arte Vizuale, achiziție din anul 2018

László Pogány s-a născut la Győr (Ungaria) în 1901 ca fiu al ziaristului Mihály şi al Eugeniei (născută Fuchs, din Jebel). S-a căsătorit cu Anamaria (1907 – 1989), una dintre fiicele medicului Géza Lichtscheindl, directorul spitalului din cartierul Cetate. Cei doi au format o colecţie importantă cu lucrări de Stevan Alexić, Adolf Humborg, Oskar Szuhanek, Endre Litteczky şi, în special, Albert Varga, alături de caricaturi ale personalităţilor timpului, executate de Nándor Kóra Korber şi publicate în paginile ziarului Temesvári Hírlap condus de László Pogány.

În anii `20 colaboratorii ziarului de limbă maghiară Temesvári Hírlap au iniţiat acţiuni de strângere de fonduri pentru o placă memorială pe frontonul casei în care a locuit poetul Endre Ady pe fosta stradă János Arany la nr. 12 (azi, strada Ion Ghica) din cartierul Iosefin. Portretul în relief al poetului a fost executat de Ferdinand Gallas, proprietarii ziarului, familia Pogány – Eugenia (1882 – 1941), văduva lui Mihály, şi fiul acestora, László (1901- 1956) – comandând sculptorului mai multe plachete Ady Endre mici, turnate în bronz şi fixate pe marmură albă în două variante: chipul lui Ady privit din faţă şi din profil. Gallas a participat cu aceste plachete pentru prima dată la expoziţia din 1930 a Breslei Miklós Barabás din Cluj. Acest gest nu este o excepţie în activitatea familiei, proprietară a ziarului Temesvári Hírlap, sălile redacţiei de la etajul I al clădirii din colţul Pieţei Libertăţii oferind spaţiu de expunere diverşilor artişti din perioada interbelică, inclusiv pentru Gheorghe Groza şi Anton Rugescu. După falimentul din 1938 familia este obligată să vândă casa din strada Remus de la nr. 13, din cartierul Elisabetin, şi să se mute în casa bunicii Lichtscheindl din cartierul Fabric. Înainte de decesul survenit în 1956, László Pogány a oferit spre vânzare Muzeului Banatului câteva lucrări pictură și grafică realizate de Albert Varga şi Stevan Alexić.

Text: Marius Cornea

Foto: Milan Șepețan

Design: Ionela Slejiuc

Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic
(prima jumătate a sec. al XIX-lea)

Familia Osztoics (Ostoici în lb. română, Ostojić în lb. sârbă) este originară din Bosnia, fiind una dintre numeroasele familii creştine de pe cuprinsul teritoriului bosniac, care a ales drumul pribegiei în faţa pericolului otoman şi a impunerii tot mai pronunţate a Islamului în acel spaţiu. Strămoşii nobililor Osztoics de mai târziu au migrat în Imperiul Habsburgic, stabilindu-se inițial la Novi Sad (astăzi în Voivodina, Serbia). Pentru meritele obţinute în războaiele antiotomane, împăratul Leopold al II-lea i-a înnobilat în 7 martie 1791 pe Osztoics Bazil şi pe copiii săi, precum şi pe nepoţii născuţi din căsătoria fiului său János. Carta nobiliară cu blazon, emisă în acest sens, a fost publicată în comitatul Bács la 2 decembrie 1791 şi în comitatul Srem la 17 aprilie 1792.

În data de 9 decembrie 1802 împăratul Francisc II, în schimbul sumei de 60.422 de forinţi, a trecut în proprietatea familiei Osztoics domeniile Şemlacul Mare şi Şemlacul Mic (aflate în comitatul Timiş) şi a permis folosirea prenumelui nobiliar »de Șemlacu Mare și Mic« pentru cei trei frați: János (consilier la curtea regală a comitatului Srem şi consilier al oraşului liber regesc Novi Sad), Péter (casierul oraşului Novi Sad) şi György. Odată cu Şemlacul Mic au ajuns în proprietatea familiei şi domeniile fostei mănăstiri Săraca din imediata apropiere. Biserica mănăstirii a devenit în deceniile următoare cripta nobililor Osztoics, rămânând în proprietatea familiei până în anul 1934.

Sabia familiei nobiliare Osztoics este una dintre cele mai valoroase piese din colecția armelor albe deţinute de instituția noastră, încadrându-se în categoria armelor de paradă purtate de înalţii funcţionari maghiari în secolele XVIII-XIX. Piesa este însă una atipică pentru Europa Centrală, în condiţiile în care aspectul lamei o încadrează pur tipologic în familia săbiilor otomane, cu lamă de tipul kılıç. Singurul detaliu de pe lamă care îi trădează apartenenţa non-turcească este stema Ungariei (ante 1867) gravată pe una din feţele lamei, ornament intercalat printre motivele decorative orientale prezente din abundenţă pe ambele feţe ale lamei. Forma de kılıç turcesc a sabiei are legătură, cel mai probabil, cu originea bosniacă a familiei Osztoics. Sabia i-a aparținut lui Osztoics János II (născ. 1792 – † 1856), poate cel mai reprezentativ membru al familiei, deţinător al funcţiilor de procuror general al comitatului, mare stolnic şi consilier regal.

Material: oţel, alamă, aur, os, lemn, catifea. Tehnică: forjare, gravare, damaschinare, aurire. Dimensiuni: L lamă – 76 cm; L mâner – 13 cm; L totală – 89,5 cm; L teacă – 78 cm.

Muzeul Național al Banatului, colecţia de arme, nr. inv. istorie 3411.

Bibliografie: Zoran Marcov, Mărturii ale familiilor nobiliare bănățene. Sabia nobililor Osztoics, în Oameni, evenimente, tradiții din Banatul de câmpie, VII, Timișoara, 2013, pp. 73-86.

Ferenczy Valér (1885 – 1954)

Portretul nobilului Elek Patyánszky de Viszák, comite suprem de Caraș

semnat cu roșu în stânga jos  Ferenczy Valér

Compartimentul de Arte Vizuale, achiziție din anul 2019

Acest portret realizat de Ferenczy Valér în primul deceniu al secolului al XX-lea provine din galeria nobililor Patyánszky de Viszák, o familie  cu un rol bine determinat în viața economică, socială și culturală din zona Lugojului. Înnobilați în prima jumătate a secolului al XIX-lea, membrii acestei familii s-au remarcat prin acțiunile lor politice și economice. Judecători, luptători în armata generalului Bem în timpul revoluției maghiare din 1848, deținători de înalte funcții în aparatul de stat austriac și austro-ungar, reprezentanții acestei familii au fost portretizați în repetate rânduri de artiști consacrați în cele două capitale ale Imperiului Austro-Ungar: Viena și Budapesta. Portretul s-a aflat înainte de anul 1989 în proprietatea Ecaterinei Patyánszky de Viszák, născută Muschong, fiica lui Jacob Muschong, celebrul om de afaceri din Banatul începutului de secol XX, implicat în producția de țiglă și cărămidă în Imperiul Austro-Ungar. Ecaterina s-a căsătorit cu Elemer Patyánszky de Viszák  și a devenit,  alături de familia surorii căsătorită Szladek,  proprietarii fabricilor din Lugoj, Jimbolia, Budapesta și ai Băilor Buziaș, după moartea prematură a tatălui lor, Jacob Muschong, în luna decembrie a anului 1923. Ecaterina a moștenit galeria de portrete ale familiei soțului Elemer Patyánszky de Viszák. Constituind un ansamblu excepțional de portrete nobiliare bănățene din secolul al XIX-lea și începutul veacului următor, galeria Patyánszky de Viszák este un exemplu de fast nobiliar dintr-o provincie aflată la granița Imperiului Austro-Ungar.

Elek Patyánszky (19 august 1836, Reșița – 23 martie 1919, Lugoj) s-a căsătorit cu Irma Ungár și  au avut 3 fiice – Viola, Amalia și Constanze. 

Viola (1866 – 1954) a devenit în anul 1891 soția nobilului  Theodor/Feodor Pálik-Ucsevny de Furluk, Amalia soția dr. Gyula Lüdig, iar Constanze (1873 – 1955) s-a căsătorit în 1895 cu baronul Béla Botka de Kislapasi, (1861 – 1923), cel care a deținut în perioada 1906-1910 funcția de comite suprem al comitatului Torontal.

Text: Marius Cornea

Foto: Milan Șepețan

Design: Ionela Slejiuc

© 2021 - All rights reserved MNaB 2021
homephone-handsetcrossmenuchevron-down