Sectia de Stiinte ale Naturii

Botanică

Colecţia de plante uscate (Herbarium) cuprinde 11.256 de file de ierbar, cu numeroase specii rare şi endemice din Banat. Se compune din mai multe colecţii: Herbarul Popescu-Domogled, Herbarul Vlaicu şi nu în ultimul rând Herbarul medicului Árpád Degen. (Milanovici Sretco, M-Kiss Andrei, Herbarul Dr. Árpád Degen (1866-1934) Importanţa ştiinţifică, publicat de Muzeul Banatului Timişoara, Secţia de Ştiinţele Naturii, Timişoara, 2012).

Orhidee sălbatice din Banat
Orhideele noastre sunt plante erbacee perene, care au un rizom sau mai des 2 tuberculi, mai mult sau mai puţin globuloşi sau digitat ramificaţi, unul din tuberculi fiind principal, din acesta ieşind şi planta (tulpină floriferă).

Flora orhideelor din zona temperată, unde cresc exclusiv specii terestre, este mult mai săracă faţă de zonele tropicale. În zona temperată a emisferei nordice cresc în jur de 900 de specii din cadrul a 75 de genuri. În America, la nord de Mexic, cresc 170 de specii, iar în Europa ceva mai mult, 200 specii din 36 de genuri.

În zona de Vest a ţării (Banat), pot fi întâlnite aproximativ 54 de specii din această mare familie (după Flora României în ţara noastră cresc 58 de specii).

În ceea ce priveşte problematica protejării şi conservării speciilor de orhidee terestre din zona continentală, şi în acest caz şi speciile care cresc în România, lăsând la o parte snobismul modei şi a popularităţii mondiale de care se bucură orhideele, menţionăm faptul că o mare parte din populaţia ţării nu ştie de existenţa speciilor de orhidee din România).

O bună parte din speciile prezentate în imaginii se regăseşte şi în Herbarul Muzeului Banatului.

Plante rare din Banat
Colindând prin rezervaţii naturale (şi nu numai) ale Banatului, de la câmpie şi până la culmiile arâtoase ale Munţilor Bantaului, putem întâlni numeroase specii de plante şi flori rare, unele dintre ele ocrotite de lege. Din pacate, multe dintre florile care impodobeau odinioara câmpiile şi munţii Banatului au fost rupte fara mila şi au disparut, iar altele sunt din ce în ce mai rare.
Patrimoniul natural floristic al Banatului a intrat în ultimele decenii într-o stare foarte alarmantă de dispariţie căuzată de două grupuri de factori: activitatile umane ce duc la distrugerea habitatelor populatiilor de plante (în special a celor rare) şi expansiunea speciilor de plante invazive, atât în ecosistemele terestre (pajişti, păduri, stepe) cât şi în cele acvatice.
O bună parte din speciile prezentate în imaginii se regăseşte şi în Herbarul Muzeului Banatului.

Plante endemice din Banat
Prin endemism înţelegem fenomenul apartenenţei speciilor separate, genurilor, familiilor şi a altor taxoni la un teritoriul geografic determinat, relativ limitat, uneori la o arie extrem de limitată.

Endemitele, desemnează speciile, genurile, familiile şi alţi taxoni delimitaţi în răspândirea lor la un teritoriul determinat (provincie, regiune, district etc.). Endemitul (de la grecescul endemos – indigen) este deci un taxon cu arie restrânsă la o anumită regiune naturală. Campanula carpatica (clopoţel carpatic), de pildă, este un endemit carpatic, în timp ce Tulipa hungarica (laleauă bănăţeană), un endemit întâlnit numai în Cazanele Mari şi Mici ai Clisuri Dunării; dar, endemit este şi Epipactis purpurata (orhidee), răspândită numai în Europa, nu şi în alte continente. Un endemit poate fi deci propriu unei ţări, continent sau a unei suprafeţe oarecare.