Evenimente

Conferința Internațională

În perioada 8-10 octombrie, Muzeul Național al Banatului împreună cu Universitatea Ludwigs Maximilian din München și Muzeul de Pre și Protoistorie din Berlin organizează conferința internațională „Local Traditions, Culture, Contact or Migration? The Pottery of Cruceni-Belegiš-Gáva Type as a Chronological and Cultural Marker in Southeast Europe during the Late Bronze Age”. Evenimentul va reuni specialiști din Croația, Ungaria, Serbia, Germania, Rep. Moldova, Irlanda și Bulgaria.

Discuțiile acestui seminar vor aborda teme ce țin de cronologia, tipologia sau modurile de răspândire ale formelor ceramice și ale tehnicii de prelucrare ale acesteia, precum și rolul analizei ceramice în studierea identităților culturale existente în sudestul Europei la sfârșitul Epocii bronzului.

Simpozionul va avea loc în sala de conferințe a Hotelului Savoy din Timișoara.