Ultimele articole

Obiecte de Patrimoniu si Povestea Lor – III

Serviciu de toaletă pentru călătorie, în cutie de lemn, atelier J. C. Klinkosch k.k. Hof- und Kammerlieferant, Viena, databil 1872-1900, argint 800 0/00, 18 piese, greutate 6,289 kg.

Fiecare piesă este marcată cu blazonul comanditarului, o familie de aristocrați cu rang de conți. 

Compartimentul de Arte Vizuale, achiziție în anul 2018

Realizate la Viena de firma Josef Carl von Klinkosch, cele 18 piese din argint 800 0/00 reprezintă o mărturie a gustului pentru lux a marii burghezii și a aristocrației din Imperiul austro-ungar. Acest serviciu de călătorie pentru două persoane a fost produs după anul 1879, când împăratul Franz Joseph îl înnobilează pe Josef Carl, acordându-i titlul nobiliar ”Ritter von ” (cavaler de Klinkosch). 

Firma Klinkosch a fost înfințată în 1830/1831 de Carl Klinkosch și Stefan Mayerhofer cu numele Mayerhofer și Klinkosch, în anul 1851 fiind preluată de Josef Carl. Grație produselor de argint de înaltă calitate, firma Klinkosch a fost căutată de marea burghezie și artistocrație a Imperiului, din anul 1855 firma deținând și calitatea de furnizor regalo-imperial (k.u.k Hof- und Kammerlieferant). În anul 1869 Klinkosch devine singurul proprietar al firmei, iar numele acesteia va fi schimbat în J. C. Klinkosch. Obiectele de argint produse de această firmă se bucură în prezent de un real succes financiar pe piața de artă europeană, Klinkosch fiind asociat cu renumele argintăriei vieneze din secolul al XIX-lea. 

Cutia cu cele 18 piese de argint a fost achiziționată de Muzeul Național al Banatului în anul 2018 din moștenirea unei doamne din Timișoara, născută în familia unor negustori de textile din Innsbruck, educată la un pension din Elveția, care s-a căsătorit prima oară în 1910 cu un reprezentant al burgheziei austriece, iar a doua oară în anul 1920 cu un medic din Banat. Doamna a primit acest serviciu cu 18 piese din argint de la prietena sa, Alice, care era născută la Viena și stabilită în Timișoara în urma căsătoriei cu Johann Geyer. Acest serviciu de argint a fost primit de Alice de la tatăl ei din Viena și a rămas în locuința familiei Geyer  din cartierul Fabric până după al Doilea Război Mondial, când Alice este victima unei crime în apartamentul din Piața Romanilor, care a șocat Timișoara postbelică.  

Text: Marius Cornea

Design: Ionela Slejiuc

Foto: Șepețan Milan

Exponatul lunii mai 2020 – Coiful Gărzii Cetățenești din Timișoara

În anul 1718, odată cu înființarea Magistratelor German și Rascian, în Timișoara au fost create și Gărzile Cetățenești înarmate, care au avut atât rol militar, fiind implicate în conflictul austro-turc din 1738-1739, cât și civil, asigurând paza și ordinea orașului, carantina spitalelor etc. Cunoscute sub numele de Bürgergarde și Freie Compagnie, aceste unități sunt destul de rar amintite în documentele de până în anul 1781.

Odată cu acordarea drepturilor de oraș liber regesc în anul 1781, la Timișoara au fost reorganizate Gărzile Cetățenești, fiind dotate cu uniforme, arme și drapele noi. Conform datelor statistice păstrate, în anul 1782 garda germană avea 154 membri, iar cea sârbească 118 membri. Două decenii mai târziu, în 1809, Garda Cetățenească din Timișoara număra 1400 pedestrași și 100 călăreți.

Coiful a aparținut Gărzii Cetățenești din Timișoara, respectiv companiei de călăreți, recrutată în general din rândul etnicilor germani. Piesa a fost la origine una militară, aflându-se inițial în echiparea cavaleriei habsburgice. Coiful Mod. 1836 a fost introdus în echiparea cavaleriei habsburgice în anul 1836, fiind utilizat în perioada domniei împăratului Ferdinand I (până în anul 1848). Acest tip de coif era purtat de ofițerii companiilor de dragoni (unități de cavalerie medie, situate între cuirasieri și cavaleria ușoară, capabile să lupte ca și infanterie călare). Unitatea de călăreți din Timișoara era echipată cu uniforme similare dragonilor austrieci. Coiful a fost donat muzeului de către consilierul local Meskó Béla în anul 1904.

 

Descriere: Calota semisferică este realizată prin presare din tablă metalică subţire; în partea frontală a calotei există o placă metalică din alamă cu marginile decorate cu motive vegetale stilizate, iar în zona centrală sunt prezente două litere mari din alamă: “F” şi “I”, monograma împăratului Ferdinand I. Pe laturile calotei sunt fixate două obrăzare subţiri din alamă, alungite şi segmentate; ele sunt fixate de calotă cu câte un inel din alamă, prins în gura unui cap de leu, pe ambele părţi. Deasupra există o creastă masivă, din alamă, bogat decorată. În partea frontală a crestei este redată stema bicefală a Austriei, deasupra căreia apare un blazon. Pe cele două laturi ale crestei apare un decor identic: un leu sugrumând un şarpe stilizat. În interiorul coifului se păstrează curelăria originală, pentru fixarea pe cap şi cureaua inferioară de la bărbie.

Atelier/autor: austriac.

Dimensiuni: L: 24,5 cm; l max.: 18 cm; H: 27 cm.

Nr. Inv. Istorie: 3462.

Bibliografie:  Zoran Markov, Dragutin Petrović, Cold Arms, Gradski Muzej Vršac, 

Vršac, 2012, p. 128.

 

Text: dr. Zoran Markov, șeful secției Istorie a Muzeului Național al Banatului.

Design imagine: Ionela Slejiuc, muzeograf secția Arheologie a Muzeului Național al Banatului

Obiecte de Patrimoniu si Povestea Lor – II

VAZĂ ”Alegoria Primăverii cu doi putti și ghirlandă de flori”

autor: Michael Powolny (1871 – 1954)

atelierul Wiener Keramik,  Viena

databil: 1906-1910

Compartimentul de Arte Vizuale, achiziție din anul 2019

 

Michael Powolny (1871-1954) este sinonim cu excelența în domeniul ceramicii din Austria în primele decenii ale secolului al XX-lea. Sculptor și ceramist, profesor la Școala de Arte și Meserii din Viena în perioada 1909-1936,  Powolny a înființat Atelierele Vieneze de Ceramică  (Wiener Keramik) împreună cu Bertold Lőffler în anul 1906, obiectele realizate fiind comercializate prin celebrele Wiener Werkstätte. Michael Powolny a devenit foarte cunoscut la nivel internațional prin piesele inspirate de motivul cu  putti, prețurile atinse la casele de licitații în ultimii 20 de ani fiind considerabile pentru piața dedicată artelor decorative în stil Secession. 

Vaza ”Alegoria Primăverii cu doi putti și ghirlandă de flori” a fost creată de Michael Powolny în atelierele Wiener Keramik în jurul anului 1910, ajungând în patrimoniul Muzeului Național al Banatului în 2019 prin achiziție din moștenirea unui cunoscut medic colecționar din Timișoara, în proprietatea căruia piesa s-a aflat timp de decenii. Medicul a cumpărat vaza  de pe piața de artă din Timișoara  după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, când fostele familii burgheze au fost nevoite să vândă obiecte de artă pentru supraviețuirea în noul regim comunist. Pasiunea pentru artă decorativă a medicului colecționar este o dovadă vie a existenței unor piese de înaltă măiestrie artistică deținute odinioară de familiile înstărite din Timișoara și fostele capitale ale Imperiului Austro-Ungar: Budapesta și Viena. Constituind o piesă excepțională de artă decorativă, vaza cu doi putti și ghirlandă de flori prezintă valențe artistice în cheie Secession.

 

Text: Marius Cornea

Design: Ionela Slejiuc

Foto: Șepețan Milan

Obiecte de Patrimoniu si Povestea Lor – I

Ghiocul panteră (Cypraea pantherina) din mormântul sarmatic de la Gelu (Timiș)

La fel ca alte specii de Kauri, datorită aspectului de porțelan, ghiocul panteră a fost folosit din timpuri vechi. A fost găsit de arheologi în piramidele egiptene, în ruinele antice de la Pompei, în necropole din Spania, Franța și nu numai. În primele culturi europene, oamenii au folosit aceste cochilii ca ornamente și ca simboluri religioase. Pe teritoriul actual al României, au fost descoperite frecvent în mormintele sarmaților, un popor migrator de origine iraniană, aflat pe teritoriul țării noastre în secolele I-V p.Chr.

Ghiocul își găsește și în prezent întrebuințare, în România fiind utilizat ca instrument magic pentru aflarea viitorului de către așa zisele ghicitoare, care cunosc tainele interpretării sunetelor amplificate de aceste cochilii. Ghiocul panteră, este o specie de gastropod marin al cărui areal biogeografic este limitat la Marea Roșie, de la Golful Aqaba și Golful Suez în N până la Golful Aden în S, dar în prezent poate fi găsit și în estul Mediteranei datorită construcției canalului Suez. Este o specie de dimensiuni medii, cu lungimea minimă de 3.7 cm și maximă de 11.8 cm, atingând în medie valori de 5.7 – 6.5 cm. Face parte din familia Cypraeidae, ale cărei specii sunt cunoscute cu numele general de Kauri (eng. Cowrie).

În județul Timiș, un caz descoperit în anul 1972 de renumitul arheolog bănățean Florin Medeleț, este cel de la Gelu, unde în mormântul unei femei sarmate (sfârșitul secolului III – jumătatea secolului IV p.Chr.) a fost depusă o cochilie de ghioc panteră. Cochilia a fost folosită cel mai probabil ca pandantiv, fiind descoperită alături de 96 de mărgele din chihlimbar, carneol, calcar, sticlă, os și lut. Exemplarul recuperat din mormânt are o formă oval-piriformă, globuloasă pe partea dorsală, iar pe partea ventrală cu o deschidere îngustă și zimțată tipică cochiliilor Kauri. Suprafața sa este predominant aspră și erodată, păstrându-și luciul caracteristic doar în regiunea dorsală a extremității posterioare. Cochilia are dimensiuni puțin peste medie, prezentând 7.47 cm lungime și 4.3 cm lățime.

Bibliografie: Georgescu, A., Bălărie, A. 2017. The story of a sarmatian grave rescued by Florin Medeleț at Gelu (Variaș comm., Timiș County). SCIVA, tomul 68, nr. 1–4, București, p. 119–137.

Text, foto, design: Ionela Slejiuc

Exponatul lunii aprilie 2020 – Cochilii Kauri din perioada otomană

Cochilii Kauri din perioada otomană

Melcii kauri (Familia Cypraeidae), sunt un grup de moluște marine format din aproximativ 2000 de specii, ale căror cochilii au fost considerate prețioase încă din cele mai vechi timpuri, datorită aspectului lor de porțelan. Au fost utilizate ca podoabe, accesorii vestimentare, amulete și chiar monede.

Deși acești melci nu trăiesc în apele Mării Negre, în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe teritoriul actual al României au fost descoperite artefacte din cochilii kauri, precum șiragurile de mărgele din mormintele sciților (secolele VI-V î.Hr.), în descoperirile dacice, în mormintele sarmaților, în mormintele din secolele X-XI și nu numai. Dintre speciile de kauri, cochiliile melcilor Monetaria moneta (Linnaeus, 1758) și Monetaria annulus (Linnaeus, 1758) au devenit foarte populare în întreaga lume, fiind utilizate atât în trecut, cât și în prezent ca amulete și talismane, fiind un simbol pentru noroc, sănătate și fertilitate.

Totodată, pe lângă valoarea estetică și atributele magice, aceste două specii și-au găsit utilitatea ca valută și au circulat pe glob în mai multe locuri decât oricare monedă din istoria banilor, fiind utilizate predominant în Asia, Africa și Oceania, dar și în America de Nord și în unele locuri din Europa. Aceste moluște, sunt specii native din apele calde ale Oceanului Indian și Pacific, dar cochiliile lor s-au răspândit treptat în afara acestui teritoriu, devenind un mijloc de plată utilizat pentru o perioadă de aproximativ 4000 de ani. Rezultatele cercetărilor arheologice ne arată că au fost folosite din secolul al XXIV-lea î.Hr., până în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Totuși, există indicii că ar fi fost folosite ca monede și mai devreme de această perioadă, dar contextul este dificil de separat de utilizarea lor în scopuri ornamentale și ritualice. Cochilii kauri aparținând acestor două specii au fost descoperite și în Timișoara, în cadrul cercetării arheologice preventive, desfășurată în anul 2014 în Piața Unirii, de către o echipă de arheologi a Muzeului Național al Banatului. Cochiliile descoperite datează din perioada otomană (secolul al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea) și sunt de dimensiuni mici (lungimea variază între 1.5 cm și 2.1 cm), lungimea minimă menționată în literatură fiind de 1 cm, iar cea maximă de 4.4 cm. Acestea prezintă urme de prelucrare, fiind secționate apical (este îndepărtată partea superioară), precum și urme de uzură, aspecte ce indică utilizarea lor ca mărgele sau pandantive.

Cochiliile prezentate în imagini fac parte din descoperirea amintită mai sus, cu mențiunea că dispunerea acestora în șirag s-a realizat pentru a ilustra un posibil mod de utilizare, fără a reprezenta contextul în care au fost descoperite.

Bibliografie selectivă

Hogendorn, J., Johnson, M. 2003. The shell money of the slave trade. Vol. 49. Cambridge University Press, 230 pp.
Iconomu, C. 2006. Un mormânt de la sfârşitul primei epoci a fierului de la Pocreaca-Iaşi. Arheologia Moldovei, XXIX, 57 – 65.
Teodoru V.V. 1998. Contribuții la cunoașterea civilizației geto-dacice în zona est-carpatică în lumina cercetărilor arheologice. Arheologia Moldovei, XXI, 29-41.
Dragotă, A. 2014. Podoabe şi accesorii vestimentare din Banat, Crişana şi Transilvania (secolele X–XI). Editura Mega, Cluj- Napoca, 261 pp.

Exponatul lunii martie 2020

Aur Nativ

Pe teritoriul României se află unele dintre cele mai bogate zăcăminte aurifere din Europa, care au fost exploatate încă din preistorie și care se grupează în trei zone principale: Munții Metaliferi (Munții Apuseni), zona Baia Mare și zona centrală a Carpaților Meridionali (Valea Pianului, Valea lui Stan). Primele două zone au fost exploatate în trecut și bogația zăcământului permite o reluare a exploatării, în timp ce în zona Carpaților Meridionali zăcămintele sunt fie epuizate, fie exploatarea lor necesită costuri foarte ridicate. A fost estimat că, de-a lungul timpului, din zona Baia Mare, de unde provin și două dintre rocile expuse, au fost extrase cca. 125 t de aur, deși este posibil ca această cantitate să fi fost chiar mai mare. În cazul artefactelor aflate în muzee, pentru determinarea zonei de proveniență a metalelor din componența lor, se pot folosi diverse metode de analiză nedistructive. Folosind metoda de analiză elementară XRF (Fluorescență de raze X), în cadrul IFIN-HH (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Măgurele) au fost analizate artefacte care au fost confecționate din aliaje ce conțin aur provenind din colecțiile mai multor muzee din România, datând din perioada Neolitică și a Epocii Bronzului. În acest fel au putut fi identificate concentrațiile de aur, argint și cupru, precum și prezența unor elemente chimice (staniu, stibiu, telur) care sunt caracteristice aurului aluvionar și de filon din Transilvania.

Daniela Cristea, Studiul aurului din România în vederea stabilirii provenienţei obiectelor arheologice din patrimoniul cultural naţional, teză de doctorat, 2012

Cele trei roci expuse, au fost achiziționate de către Muzeul Național al Banatului în anul 1957 și fac parte din Colecția de Minerale – Paleontologie a Secției Științele Naturii.
1. Aur nativ colectat în zona Baia Mare, număr inventar: 2120
2. Aur nativ colectat în zona Baia Mare, număr inventar: 1160
3. Aur nativ colectat în zona Zlatna, număr inventar: 1162a